Vera Renczi este una dintre cele mai cunoscute criminale în serie. S-a născut la București. Face parte din categoria ucigașelor “văduve negre” și a ținut prima pagină a ziarelor din toată lumea pentru o bună bucată de timp.
Ca să înțelegem puțin mecanismul după care operează așa-zisele “văduve negre”, trebuie să facem distincția între cele două motive principale pentru care acestea ucid: pentru profit sau din gelozie, atunci când se simt refuzate. Vera Renczi făcea parte din cea de-a doua categorie și, pentru a fi sigură că nu va fi nici înșelată, nici părăsită, și-a colecționat iubiții… la răcoare, în cripta familiei.
Desigur, nu e de glumă. Încercam doar să destind puțin atmosfera, pentru că tocmai am urmărit un documentar despre faimoasa româncă de origine maghiară, încercând să înțeleg ce se ascunde în spatele poveștii celor 35 de sicrie de zinc cu tot atâtea corpuri ale bărbaților care au iubit-o pe Vera. Folosea sicriele de zinc pentru că acestea păstrau corpurile aproape intacte, mumificate.
Pentru ucigașii în serie, trofeele sunt extrem de importante, şi, chiar dacă nu se pot lăuda cu ele, le admiră în intimitate, aproape la fel cum fac vânătorii. La fel făcea şi Vera, care, potrivit propriilor declarații, cobora în criptă și îşi admira opera la lumina lumânării, alături de o cupă de șampanie.
Printre bărbații din criptă se aflau și cei doi soți ai Verei și fiul său, care se pare că aflase întâmplător secretul mamei sale și încercase să o șantajaze că va spune adevărul. Se presupune că Vera s-a născut în 1903 (nu se știe exact data nașterii), la București. După ce mama sa a murit, fetița de 10 ani s-a mutat împreună cu tatăl său la Berkerekul, o localitate din fosta Iugoslavie. Se spune că tot de pe atunci, deși extrem de tânără, Vera a început să fie interesată de propria sexualitate și a celor din jurul său, dar şi de un soi de cruzime.
Aflând că tatăl ei dorea să ofere câinele familiei drept cadou unui prieten (pentru că lătra prea mult), l-a otrăvit pe bietul patruped. Întrebată de ce a recurs la un astfel de gest, Vera a explicat că nu suporta gândul ca o fiinţă pe care o iubește atât de mult să aparțină altcuiva. La 13 ani, depășit de situație, tatăl său a trimis-o la un internat pentru fete. La 15 ani însă, Vera a fost surprinsă de profesorii unui internat pentru băieți alături de unul dintre (deja) iubiții săi – în dormitorul acestuia. După incident devenise cunoscută pentru disponibilitatea sa (după cum probabil bănuiți, ajutată și de vremurile respective) și era considerată o fată accesibilă. Poate și din acest motiv a început o serie lungă de aventuri cu băieți de aceeași vârstă cu ea, dar și cu bărbați maturi, unii dintre ei căsătoriți. Problemele au început însă să apară pe măsură ce ea a dezvoltat un simț al posesivității bolnav, manifestat prin scene de gelozie isterice și extrem de violente. Deși era absolut firesc din punctul ei de vedere să-şi părăsească iubiții, nu suporta ca ea să fie cea părăsită.
S-a căsătorit la puțin timp după majorat cu Karl Schick, un bancher austriac, bogat și mult mai în vârstă decât ea, alături de care a încercat să păstreze aparențele unei vieți liniștite de familie. Împreună cu acesta a avut un băiat, pe Lorenzo. Apoi, subit, bancherul a dispărut. La un an de la dispariție, Vera spunea că a fost anunțată că soţul ei a murit în urma unui accident, în timpul unei călătorii. La scurt timp după aceea, s-a recăsătorit, cu Joseph Renzi, un bărbat mai apropiat de ea ca vârstă, cunoscut însă pentru aventurile sale extraconjugale. Frumușel și bogat, Renzi era probabil irezistibil în lumea mondenă din acea vreme (nu că acum ar fi stat mai prost la capitolul popularitate) și, din păcate, asta i-a și adus sfârșitul. După doar câteva luni de la căsătorie, Joseph a dispărut într-o așa-zisă călătorie misterioasă. După un an, Vera și-a anunțat tristă cunoscuții că Joseph o părăsise definitiv printr-o scrisoare.
Timp de aproape zece ani a urmat o serie de aventuri (32 mai exact) cu diverși bărbați străini, pe care Vera îi aducea la Berkerekul și care dispăreau apoi fără urmă. Le povestea vecinilor că era mai mereu părăsită, se victimiza și reușea cumva să scape de semnele de întrebare legate de disparițiile subite ale iubiților ei. Asta până când, într-un final, şi-a pus mintea cu un bărbat însurat cu o femeie ceva mai hotărâtă. Pentru că nu mai ajungea acasă, Milorad, ultimul amant al Verei, un bancher sârb, a fost căutat cu un echipaj de jandarmi de soția sa înșelată. Poate, cine știe, chiar dacă Vera nu l-ar fi otrăvit, Milorad ar fi avut parte tot de un sfârșit trist. Însă jandarmii l-au găsit într-unul dintre cele 35 de sicrie de zinc din cripta de la Berkerekul, după ce Vera şi-a mărturisit într-un final crimele. Nu se știe cât timp a mai trăit după ce a fost prinsă și judecată, dar a fost condamnată pe viață și a murit în după gratii.
Michael D. Kelleher, autorul unor cărți despre profilul pshilogic al criminalilor în serie, o descrie pe Vera ca fiind “o femeie extrem de inteligentă, bogată, frumoasă, sofisticată şi foarte organizată, deoarece își omora victimele doar în mediul pe care-l putea controla absolut – la ea acasă”.
Ajungi la sfârșitul listei și mi se pare normal să te întrebi de ce. Ce fel de dezechilibrare chimică la nivel cerebral au transformat-o pe o femeie care avea atâtea posibilități într-una dintre cele mai eficiente și cunoscute criminale în serie din lume?
Citiţi şi
Anatomie d’une chute / Anatomy of a Fall
24 februarie 2023, Rugă pentru pace (un an de război)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
