Apele şi străzile Cannes-ului fac loc în fiecare an unei suite de prostituate “pentru toate gusturile” şi toate buzunarele. Damele de companie, de la obişnuitele locului, plătite cu câteva zeci de dolari pe oră, până la cele de lux, care ajung să valoreze şi 40.000, mai că se calcă în picioare pentru a prinde un loc în paturile bărbaţilor care fac popas în oraş. Iar cea mai mare parte a profitului este redirecţionat către o reţea de proxeneţi condusă până nu demult de fiul lui Muammar Gadhafi.
Cineva scria în urmă cu doi ani pe contul său de pe o reţea de socializare că prostituatele se fac remarcate la Cannes pentru că sunt singurele care sunt bine îmbrăcate şi care nu fumează. Care să fie legătura cu fumatul e greu să ne dăm seama, dar faptul că festivalul e o mană cerească pentru acest gen de căutătoare de comori era mai mult decât previzibil. Adevărurile au fost scuturate din aşternuturi zilele trecute, în urma unei anchete a revistei americane Hollywood Reporter, care a descoperit că în reţeaua de femei de lux fac parte modele şi actriţe fără glorie de felurite naţionalităţi. Elie Nahas, unul dintre proxeneţi, un om de afaceri care este acum arestat în Liban, era mâna dreaptă a lui Moatessem Gadhafi, care a fost asasinat odată cu tatăl său, în 2011. El a fost cel care i-a organizat seniorului în 2004, o petrecere care a costat un miliard de dolari, la care au fost chemaţi Enrique Iglesias, Kevin Costner şi Carmen Electra, căreia Nahas se jură cu cerul şi pământul că Gadhafi nu i-ar fi făcut nimic.
Cele care nu fac parte dintr-o reţea ajung la Cannes pe cont propriu, cu avionul. Vin din Rusia, Venezuela, Brazilia sau Maroc şi se cazează la hoteluri, deseori localizate în Monaco, pentru a face legătura cu alt eveniment de anvergură care se suprapune festivalului – Grand Prix-ul din Principat.
Iar asta nu se întâmplă de ieri-de azi. “În fiecare an, pe durata festivalului, 30 sau 40 de iahturi de lux sunt acostate în golful de la Cannes, fiecare aparţinând unui om cu bani. Pe fiecare iaht sunt cel puţin 10 femei, în general modele care aşteaptă dezbrăcate sau aproape dezbrăcate şi care îşi primesc plicurile cu bani la sfârşitul serii. Iar asta se întâmplă de 60 de ani încoace” spune Nahas.
Totul este o afacere profitabilă după socotelile acestor femei, care le povestesc prietenelor că nu au de ce să se plângă, mai ales că “nopţile” nu durează în general mai mult de câteva minute. Când la Cannes se perindă lumea cea mai bună şi mai avută a lumii, e de mirare că turismul sexual e în mare vogă, mai ales că în Franţa prostituţia este legală? Sau trăiam, naivi, cu impresia că succesul cinematografic e singurul care atrage oamenii la Cannes?
Citiţi şi
Decât fericită la Costinești, mai bine în depresie la Monaco
Un alt fel de ‘cină de gală’ – The Menu
Valea Verde, Cund – de pus pe lista cu dorințe
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.