Nu are un trai spectaculos. Nu joacă fotbal, baschet sau biliard, ca alţi tipi. Nu merge la sală. Se uită la hipopotamii de pe National Geographic ca la fiinţele supreme. Am auzit prin alte părţi că preferaţii iubiţilor ar fi, cred ele, peştii, deci informaţia cu hipopotamii ar trebui să mă facă mai fericită, măcar ăştia sunt mai evoluaţi.
Citeşte rar şi misterios. De fapt, nimeni nu l-a văzut vreodată citind. Dar la el în casă există cărţi.
Se uită la meciuri şi înjură. Cu vin sau bere. Sau cu amândouă. Dar mai mult cu vin. Dacă îndrăznesc să încerc să arăt că ştiu ce se petrece pe teren sau să îmi place de vreun fotbalist, îmi spune că nu înţeleg nimic. Dar eu înţeleg. El nu înţelege.
Nu-i place să danseze. Ceea ce e greu foarte greu de suportat, mai ales pentru că misiunea vieţii pe pământ este să găsesc bărbaţi cu care se poate dansa. În liceu, spre exemplu, mă preocupa foarte puţin să agăţ băieţi la petreceri şi foarte mult să dansez cu aceia care ştiau într-adevăr cu ce se mănâncă asta.
Dar de aici, probabil, atracţia irezistibilă către hipopotami. Nici ăia nu par a fi Barîşnikov pe gheaţă.
Aglomeraţiile de oameni îl ucid încet, dar sigur. Lumea care iese buluc prin gura metroului este echivalentă, pentru el, cu armate de rebeli africani. Îi vede pe corporatiştii paşnici care se duc în treaba lor înarmaţi cu macete şi mitraliere, în loc de serviete şi gadgeturi. La nunţi şi botezuri îşi atrage lângă el un amic şi beau împreună până la final, chinuiţi, cu cronometrul în mână.
Uneori se culcă la 11 seara. Alteori la 12 şi jumătate. Are câţiva prieteni vechi şi buni. Uneori, adică în majoritatea copleşitoare a cazurilor, prietenii lui sunt mult mai simpatici decât e el. Păcat că nu ne-am cunoscut mai devreme. Cu ei râd şi punem muzică mişto. El se uită pe fereastră, la copaci. Odată mi-a mărturisit că şi-ar fi dorit să fie o frunză de plop. Să stea în bătaia vântului, să moară şi să învie anul următor.
Are un smartphone haios, cu care habar nu are să umble. Mai bine mi l-ar face cadou. Dar el nu face cadouri. Nici călătorii nu face, nici mâncare gustoasă, nici surprize. Iubitul meu e un plicticos supărăcios ursuz şi excedat de tot ce se petrece în jurul lui.
Dar iubitul meu este iubitul meu. L-aş schimba şi nu prea. Adică l-aş schimba, dar nu se poate. Mă întreb cum aş proceda cu el dacă ar fi solar şi plin de minuni. Probabil aş fugi. De el. De mine.
Citiţi şi
“Doamne, nu am înțeles niciodată de ce. Acum înțeleg”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.