Avem principii. Suntem cei mai tari când vine vorba despre așa ceva, ne place să auzim cum alții spun despre noi că suntem niște oameni verticali, că nu ne ascundem după degete… Sigur. Ia să fim noi, totuși, decenți oleacă, nu face rău nimănui.
Principiile sunt acele caracteristici individuale care din punctul meu de vedere sunt cele mai false și egoiste trăsături, aș zice chiar primul în lista defectelor, însă mi-e că-mi scapă acum vreo altă “calitate” atât de adorată de oameni.
“Eu? Nu fac așa ceva. Eu am principii” … Ai pe dracu’, mă, dacă nu ai comis-o până acum se datorează strict faptului că nu ai fost adus în situația în care s-o faci. Toți suntem de vânzare, toți greșim. Dacă trăiești în pădure, da, acolo clar ai principii. Nimeni nu te poate controla. În societate, însă? Frecții, tată, momentul în care te legi într-un fel sau altul emoțional de cineva, de exemplu, principiile noastre se duc. Nu mai ai, tată, principii. Ceva relativ distructiv, cum e compromisul, de exemplu, capătă valoare de adevăr, ăla-ți guvernează mizeria la care cu indulgență-i spui viață. Da, ți-e drag cineva foarte tare, nu vrei să dezamăgești, găsești o formă inspirată de-a refuza pe cineva care-ți e cel mult simpatic, însă cu care nu ai prea multe in comun… Pot accepta asta, e cu totul altceva. Nu-mi insulta însă inteligența băgându-mi în ochi ceva stupid, pentru că nu, nu ai principii, astea nu-s principii.
Obiectiv, subiectiv… Banale noțiuni, termeni de dictionar. Alte trăsături care se anulează reciproc în funcție de diferiți stimuli, de simpatii sau antipatii… Ești o fiină cu principii? Ești ca o cetate? Bravo ție! Ai însă în vedere un aspect: și Troia tot o cetate era, una puternică.
Citiţi şi
De ce ești într-o „situație”, nu într-o relație?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
