Cuplurile locuiesc împreună și au chiar și copii fără să se căsătorească, iar când totuși o fac, luna de miere vine după multe concedii petrecute deja în doi. Nunta, altădată îndelung visată, așteptată și sărbătorită pe măsură, azi, pare să nu mai aibă același farmec. Și dacă obiceiurile s-au schimbat, de ce nu s-ar schimba și petrecerile? Ann Friedman de la New York Magazine a propus și alte motive pentru a da o petrecere după modelul lui Carrie în Sex and The City: supărată că statutul ei de femeie de peste 30 de ani, încă singură, a fost privit cu dezaprobare la botezul celui de-al treilea copil al unei prietene, s-a căsătorit cu… ea însăși. Iată și alte idei, pe lângă deja cunoscutele petreceri post-divorț.
Petrecerile de absolvire
Tinerii care termină astăzi facultatea nu au la fel de multe perspective ca în urmă cu 20 sau 30 de ani. Se chinuiesc să-și caute o slujbă în timpul recesiunii, în țări cu cote alarmate ale șomajului și destul de puține perspective. The Daily Beast scrie că o diplomă în științe umaniste sau arte înseamnă de multe ori o slujbă într-o cafenea sau într-un bar, pentru că tot mai mulți tineri absolveți acceptă slujbe sub nivelul competențelor dobândite, pentru că altceva nu găsesc. Așadar, n-ar merita și ei o petrecere înainte de a fi aruncați în luptă? Friedman a mers și mai departe, propunând inclusiv celebrarea zilei în care tinerii adulți se mută din casa părinților.
Luna de miere de la serviciu
Vi s-a întâmplat poate să găsiți acel job care sună bine pe hârtie, se dovedește a fi și un loc plăcut, colegii par amabili și binevoitori și fiecare zi e o încântare. Poate la un moment dat lucrurile se schimbă, sarcinile se înmulțesc și programul se lungește. Așadar, de ce n-am celebra acele prime zile sau săptămâni de miere de la un nou loc de muncă? Cine-a visat vreodată la un dream job pe care l-a și obținut, s-a gândit probabil deja la asta.
Petrecerea „sunt gata de măritiș”
A nu se confunda cu balul debutantelor din secolul trecut, acesta e un mod de anunța lumea întreagă că ai intrat în joc. Cu alte cuvinte, cariera merge bine, ai prieteni pe care îi iubești și nu i-ai schimba, ți-ai găsit și câteva hobby-uri, ai călătorit puțin prin lume. Cu alte cuvinte, ești gata să-ți pui pirostriile… după ce vei găsi și cu cine. Mai rămâne doar să dai sfară în țară și să sărbătorești asta.
Petrecerea „ne mutăm împreună”
Avem daruri de casă nouă, petreceri pentru prieteni care doar ce-au semnat un contract pentru un apartament și cadourile de nuntă, făcute de parcă mirii doar ce pleacă din casa părinților și nu au de niciunele. De ce n-am avea și o petrecere pentru cuplurile care au decis să împartă patul, baia și factura la întreținere? Poate contractul de chirie e singurul pe care au de gând să-l semneze.
Petrecerea „din nou burlăciță”
Se întâmplă după o despărțire, când sărbătorita e pregătită să renunțe la pijamale și șervețele și să iasă iar în lume. Nu mulți ar marca astfel momentul, dar o persoană cu simțul umorului știe că râsul e un medicament extrem de bun. Și în fond, cum ar putea marca momentul mai bine?
Citiţi şi
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.