Mă trezesc în dimineaţa asta rece, de martie, (n.red. ziua de naștere a autoarei) cu stare de graţie, pentru şirul de vise care m-au trimis să caut pe internet “cele trei” şi “cele şase”. Sunt precepte buddhiste, dar nu religioase, ci etice. Şi, într-o lume a oglinzilor, te ajută să proiectezi în exterior ceea ce vrei să primeşti.
Buddhiştii sunt tare buni la numere. Patru adevăruri nobile, trei precepte, şase aspecte ale perfecţiunii, opt spiţe ale roţii legii, treizeci şi şapte de comportamente ale omului iluminat. Fiind ei foarte metodici şi dialectici, ţin bine minte chestiile raţionale. Dar formele astea numerice îmbracă adevărurile profunde.
Şi, dacă accepţi viaţa ca pe o călătorie de dezvoltare personală, care poate culmina cu forma perfectă, numită şi iluminare… sau cu una intermediară de realizare, atunci are sens să mai reiei din când în când, ca temă de reflecţie valorile pe care etica buddhistă le aruncă în câmpul de joc în care suntem, cu toţii, pioni:
Cele trei căi sunt renunţarea, bodhicitta (mintea iluminării, adică mintea care se străduieşte să se ilumineze şi să îşi trezească compasiunea pentru binele tuturor fiinţelor simţitoare), şi înţelepciunea. Pe înţelesul nostru: să fii la fel de mulţumit dacă înnoptezi la cinci stele sau într-o casă modestă de om, să nu te făleşti cu marca de maşină şi să fii recunoscător pentru că este mâncare pe masă… Să faci tot ce poţi ca să ajuţi. Şi să vezi dincolo de deşertăciunea materială. Forma extremă de renunţare este sihăstria, dar nu vorbim de asta… trăim în lume. Restul e o atitudine de bunăvoinţă esenţială, în sensul că, în loc să te repezi la jugulara primului contravenient, ai putea, pentru început, să faci un pas înapoi şi să respiri. Adânc. Cât despre înţelepciune, omul învaţă. Toată viaţa.
Urmează cele şase paramita, ilustrări ale perfecţiunii:
1. Generozitatea. O atitudine pe care să o cultivi. Să dai ultimii zece lei din portofel unei băbuţe zgribulite care nu are ce mânca.
2. Disciplina de a te abţine de la face rău. Ţie sau altora.
3. Răbdarea, definită ca abilitate de a nu fi perturbat de nimic. Aici mai am de lucru 🙂
4. Strădania de a găsi bucurie în ceea ce este meritoriu, pozitiv, integru.
5. Concentrarea meditativă care îţi permite să nu fii distras
6. Înţelepciunea (din nou…), discriminarea perfectă între toate fenomenele şi toate lucrurile pe care conştiinţa le poate percepe.
Mă gândesc că nu e întâmplător să primesc “servite” recapitulările de mai sus, azi, cu o zi înainte de încă un drum către Dalai Lama. Mi le notez, le povestesc pe drumul spre prima şedinţă a zilei, cu o prietenă de suflet, reflectând, noi amândouă, la faptul că ceea ce emiţi, se întoarce înapoi, la tine. Pe bancheta din spate a maşinii stau frumuşel cadourile de 8 martie pentru doamnele din managementul companiei cu care am întâlnire. Apoi mă strecor prin traficul nebun, ca să revin acasă şi să lucrez, liniştită, la ce datorii mai am de trimis (prezentări, rapoarte, emailuri) înainte să mă urc în avion.
De vreo câteva săptămâni, după ce am recomandat uneia dintre persoanele cu care fac coaching să îşi stabilească zilnic un punct de concentrare (poate fi extrem de simplu, de exemplu “azi nu o să înjur pe nimeni în trafic”), am decis, din solidaritate şi ca să pot răspunde cu corectitudine la provocările obiectului concentrării, să fac şi eu acelaşi lucru. Lista de mai sus e o bună sursă de inspiraţie, zic eu.
Pe pervazul ferestrei găsesc, la întoarcere, aşteptându-mă cuminte, o orhidee mov, exact în culorile în care sunt îmbrăcată azi, un dar inexplicabil sosit fără semnătură, ca un omagiu tăcut, şi îmi spun: Când eşti în starea ta naturală, aceea de echilibru, toate lucrurile bune vin către tine. Şi trăiesc libertatea delicioasă a spontaneităţii neaşteptate.
Citiţi şi
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
