Ne-a întristat cazul lui Oscar Pistorius și am refuzat să credem că povestea unor campioni, și dacă n-ar fi câștigat medalii, se poate încheia astfel. Şi ne-am amintit de Aimee, aleasă ambasador L’Oreal în 2011. O femeie care a iubit încă de mică sportul, a concurat în atletism, este actriţă şi model, pe podium şi mai ales în viaţa reală. Ah, binecunoscuta poveste de succes, veți spune, doar că ea a făcut toate acestea cu ajutorul protezelor. Pentru că picioarele ei se termină puțin după genunchi… Nu doar pentru asta, dar sigur și pentru curajul ei, a fost aleasă unul dintre cei mai frumoşi 50 de oameni ai lumii.
Iată ce spunea Aimee într-un interviu: „O femeie poate să-şi dea seama abia la 30 sau chiar 40 de ani că este frumoasă nu prin ceea ce o aseamănă celorlalte femei, ci prin ceea ce o diferenţiază. Eu am ajuns acolo mai devreme. A trebuit întâi să accept că nu eram ca toţi ceilalţi şi apoi mi-am dat seama că tot ce mi se spunea că va fi o slăbiciune nu era. Gândeam, la doar 20 de ani: ce bine că nu sunt normală, ca să pot avea şansă să fiu extraordinară”. Rămâi fără replică la un astfel de răspuns, te simţi comun, ridicol, apoi te îmbărbătezi şi te pregăteşti să înaintezi cu forţă şi cu zâmbetul pe buze. Pentru că o astfel de femeie este mai mult decât un exemplu de ambiţie, demnitate şi frumuseţe interioară. Este o oglindă pentru noi toţi, pe care o putem păstra aproape pentru o evaluare continuă şi lucidă.
Aimee s-a născut fără oase fibulare, aşa că medicii au fost nevoiţi să îi amputeze gambele când avea doar un an. Câţiva mai târziu, se apuca de înot, primea o bicicletă, concura alături de colegii ei de la Georgetown în probe de viteză şi schia. Părinţii ei n-au vrut în ruptul capului să accepte ideea că fiica lor va rămâne întreaga viaţă într-un scaun cu rotile. După liceu, a primit o bursă la Pentagon. A fost cel mai tânăr candidat acceptat pe un post de internship ca analist de informaţii, la 17 ani. Cu ajutorul unor proteze pe bază de carbon, a concurat la Jocurile Paralimpice de la Atlanta din 1996, în cursele de 100 şi 200 de metri şi la sărituri în groapa cu nisip. Trei ani mai târziu, era pe podiumul de modă, prezentând ţinute din colecţia lui Alexander McQueen. Frumoasă, elegantă şi puternică, a cucerit instantaneu şi nu s-a sfiit nicio clipă să apară în pictoriale purtând proteze. Practic, nu e nimic care să o sperie. Priveşte cu umor şi sensibilitate către primii ani de viaţă şi către viitor: „Orice defect ai avea, vei atrage priviri. Când eram mică oscilam între momente în care îi ignoram şi altele în care mă oboseau privirile insistente ale celorlalţi. Dar astăzi mă bucur dacă un copil se uită lung la mine. E un mod de a începe un dialog”.
„Sunt diferenţe mari între faptul că, obiectiv şi medical vorbind, am o dizabilitate, şi modul subiectiv în care societatea vede lucrurile. Sincer vorbind, singura dizabilitate constantă şi reală a fost aceea că a trebuit să mă confrunt cu lumea care credea că pot fi încadrată în astfel de definiţii”.
Iar în discursurile pe care le ţine, precum cel de mai jos, povesteşte cum şi-a dat seama că îşi poate folosi protezele ca pe o formă de artă şi cum începem, uşor-uşor, să depăşim bariera ideii că normalitatea poate fi găsită doar în ambalajul cu care ne-am obişnuit. Aş îmbrăţişa-o pe Aimee şi pe ceilalţi asemenea ei, dacă aş avea şansa să îi cunosc. Ascultați-o vorbind la TED și mă veți înțelege…
Citiţi şi
Muzele lui Rodin: Camille Claudel și Marie-Rose Beuret
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
