De ce ar trebui să ne înțelegem bine cu englezii

14 February 2013

Regina Elisabeta a României a călătorit în Ţara Galilor fără probleme în urmă cu un secol, ba chiar a locuit acolo pentru o perioadă. A fost încântată de loc şi de localnici şi a scris despre ei la întoarcere, descriind Llandudno, staţiunea în care s-a odihnit, drept „un rai al păcii”. Galezii au fost mândri să găzduiască o româncă. Ce să se fi schimbat de atunci? 

Regina Elisabeta l-a rugat pe prinţul Matila Ghyka, diplomat la Londra pe atunci, să îi sugereze un loc în care să se retragă o vreme pentru a se odihni. Ghyka s-a consultat cu Prinţul de Wales din acea vreme, care i-a recomandat staţiunea Llandudno, pe care el însuşi o vizitase în 1867 şi 1880. Regina avea să fie cazată chiar în salonul îmbrăcat în mătase în care îşi petrecuse timpul acolo şi prinţul. În primele zile, reginei i se părea că staţiunea este prea aglomerată pentru liniştea pe care o căuta. A vizitat apoi locurile alături de Lord şi Lady Mostyn, doi filantropi apreciaţi în oraşul galez, care i-au făcut cunoştinţă cu familiile nobiliare din nordul ţării. Regina a mers la concerte, a vizitat biserici şi a călătorit deseori cu barca către un golf din apropiere. Barcagiul avea să-şi spună pentru tot restul vieţii „barcagiul reginei”, iar barca a fost denumită Carmen Sylva. Locuitorii din Llandudno nu au uitat nici acum de vizita iubitei regine în oraşul lor. Cum îi onorează staţiunea care a găzduit-o timp de cinci săptămâni memoria reginei noastre şi de ce este acesta un motiv în plus pentru care dezbaterile legate de dreptul de muncă al românilor în Marea Britanie sunt injuste, citiţi în acest articol publicat de BBC.



Citiţi şi

Despre estetica intervențiilor estetice

Cine a construit megalitul de la Stonehenge și cum arăta “strămoașa” englezoaicelor

O enigmatică poveste de dragoste


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro