“Unii îmi găsesc multe plusuri, alţii îmi găsesc multe minusuri. Ştii cum e… Dar ca eu să mă uit în oglinda asta imaginară pe care o propuneţi dumneavoastră şi să vă spun: “Iată, Oana Pellea este unică sau specială prin asta”, nu ştiu să pun degetul. Imaginea mea e… Nu văd clar. Plus că eu sunt un om într-o căutare perpetuă. Poate asta… Caut tot timpul. Sunt conştientă că sunt în formare. Că sunt într-o continuă transformare, dar cred că mulţi oameni au conştientizat asta, deci nici asta nu e unic la mine.”
“Am multe… De exemplu, tot mama îmi spunea că cea mai mare calitate a mea este sensibilitatea şi cel mai mare defect al meu este sensibilitatea, ceea ce e adevărat. Şi sunt roluri în care mă lupt cu chestiunea asta. Cel mai frumos mi se pare descoperirea de sine: în viaţa mea şi în personaje. Intri în viaţa altcuiva şi acolo lucrurile stau altfel… E o profesie dumnezeiască dacă o respecţi şi dacă te respecţi pe tine în ea. Şi dacă îţi pui ştacheta cît se poate de sus şi nu minimal. Un artist are o foarte mare responsabilitate faţă de ceilalţi. Aţi spus că “lumea mă consideră aşa, lumea mă vede aşa”. E o mare responsabilitate în clipa în care te sui doi metri deasupra celorlalţi. Oamenii aceia vor să vadă ceva în tine, sau dacă nu vor să vadă, atunci, încet-încet, cunoscîndu-te, aşteaptă ceva de la tine oricum. Şi chiar dacă nimeni nu vrea şi nu aşteaptă nimic de la tine, tot nu poţi să le dai orice. Nu poţi să îţi baţi joc nici de ei, nici de tine. Şi cu cît mergi mai profund pe drumul ăsta, cu atît drumul e mai greu, dar e mai frumos. Merită să-l faci. Eu nu mai fac demult meseria ca să arăt ce bună actriţă sunt. Nu e pe demonstratelea aici. Aici e pe dăruitelea. Dacă ar fi pe demonstratelea, ar fi simplu. Dar nu! E chiar pe a dărui ceva. A lăsa o urmă în spate, dar prin dar, nu prin batere cu pumnul în masă: “Iată ce bună sunt eu!” A demonstra e minimal, facil, nu mă interesează.”
Un interviu minunat cu o femeie parcă din alt veac.
ASCULTAȚI-O ÎN VOCEA. E absolut minunată.
“Mama spunea: când ești nemulțumită sau ți se pare că ai probleme… când vii acasă, pune mâna dreaptă la spate și încearcă să te descurci doar cu mâna stângă: să dai foc la aragaz, să te speli, să iei ce-ți trebuie din frigider… Zece minute, nu mai mult… Și, după zece minute, ia-ți mâna dreaptă de la spate și uită-te la ea cu ochii, cu ochii tăi de carne. Și ai să vezi minunea! Ai să vezi ce înseamnă să ai două mâni. Sau două picioare. […]
Și întreabă-te după asta: cât de importante erau problemele pe care credeai că le aveai acum zece minute? ” – Oana Pellea, Jurnal 2003-2009, Editura Humanitas
Citiţi şi
Ce să scriu în CV la competențe și abilități sociale
Vrei să te angajezi? Citește despre importanța unui CV bine făcut
