Între 24 ianuarie și 4 februarie, producțiile românești de scurt și lung metraj pot fi înscrise în concurs pentru cea de-a șaptea ediție a Premiilor Gopo, care vor fi decernate pe 25 martie în cadrul unei Gale tot mai spectaculoase de la an, la an.
Principala condiție de participare este aceea ca producțiile – care pot fi atât scurt și lung metraje, cât și documentare – să fi avut premiera între 1 ianuarie și 31 decembrie 2012 pe micul și marele ecran sau în cadrul unor festivaluri românești, iar participarea la producția acestora să fi fost, de asemenea, majoritar românească.
Juriul din acest an va fi alcătuit din: regizorul Marian Crișan, actrița Ana Ularu, producătoarea Velvet Moraru, directorul de imagine Alexandru Sterian, scenografa Viorica Petrovici și criticii de film Eugenia Vodă, Cristian Tudor Popescu, Cristi Luca, Alin Ludu Dumbravă, Cristi Mărculescu și Anca Grădinariu. Lor li se vor alătura alți 400 de profesioniști din cinematografie, care-și vor putea exprima opțiunile prin vot începând cu 25 februarie.
Anul trecut, cei mai buni dintre cei buni au fost:
Cel mai bun film: „Aurora” (Cristi Puiu)
Cel mai bun regizor: Cristi Puiu („Aurora”)
Cea mai bună actriţă în rol principal: Ana Ularu („Periferic”)
Cel mai bun actor în rol principal: Bogdan Dumitrache („Din dragoste cu cele mai bune intenţii”)
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Ioana Flora („Periferic”)
Cel mai bun actor în rol secundar: Adrian Titieni („Din dragoste cu cele mai bune intenţii”)
Cel mai bun scenariu: Cristi Puiu („Aurora”)
Cel mai bun film european: „Melancholia” (Danemarca) – distribuitor Independenţa Film
Tânără speranţă: Anca Miruna Lăzărescu („Apele tac”)
Cel mai bun scurtmetraj: „Apele Tac” de Anca Miruna Lăzărescu
Cel mai bun documentar: „Vorbitor” de Radu Muntean şi Alex Baciu
Cel mai bun film de debut: „Periferic” de Bogdan George Apetri
Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: Dana Roşeanu şi Domnica Bogdan („Bună! Ce faci?”)
Cele mai bune costume: Nicoleta Cârnu („Bună! Ce faci?”)
Cele mai bune decoruri: Dan Toader („Dacă bobul nu moare”)
Cea mai bună muzică originală: Piotr Dziubek („Crulic – Drumul spre dincolo”)
Cel mai bun sunet: Piotr Witkowski şi Sebastian Wlodarczyk („Crulic – Drumul spre dincolo”)
Cel mai bun montaj: Eugen Kelemen („Periferic”)
Cea mai bună imagine: Marius Panduru („Periferic”)
Premiul pentru întreaga activitate: actorii Tamara Buciuceanu-Botez şi Iurie Darie
Premii speciale: asistentul de imagine Dumitru Gaiţă şi scenografa Lidia Luludis
Premiul Romanian Society of Cinematographers: Radu Aldea („Bună, ce faci?”)
Premiul Pro Cinema 2012: actriţa Ioana Flora pentru rolul din „Periferic”
Premiul publicului – pentru filmul cu cel mai mare succes în box office-ul românesc: „Naşa” (MediaPro Pictures)
Citiţi şi
“Moromeții 2”, marele câștigător la Premiile Gopo 2019
„Banii sunt bani” și-i găsești din 21 septembrie la cinema
Câștigătorii Premiilor GOPO 2018
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.