Muzeul Modei din Bath își aniversează cei 50 de ani printr-o expoziție care va reuni, începând cu 2 februarie și până la sfârșitul anului, tot atâtea rochii faimoase semnate Schiaparelli, Christian Dior, Yves Saint Laurent, Poiret sau Vionnet, dar și creații purtând numele unor designeri ori branduri contemporane foarte iubite – Erdem, Burberry sau John Rocha. Restul de “Fabulous Frocks” sunt piese de colecţie deţinute de muzeu, care marchează momente-cheie din istoria modei și continuă să ofere inspirație tinerilor creatori.
Muzeul a fost fondat în 1963, sub numele de Muzeul Costumului, de către Doris Langley Moore, scriitoare, designer de costume și pasionată colecționară de rochii istorice. Și de atunci, a fost ghidat de aceleași principii: de a colecta și prezenta împreună piese vechi și contemporane în cel mai elegant și inspirațional stil, ceea ce a condus la listarea lui în topul celor mai bune 10 muzee de modă din lume.
Iată acum câteva dintre exponate.
– Rochia din tartan, din perioada anilor 1860, ilustrează trecerea la un nou tip de crinolină, rotunjită doar în partea din spate. Din acea perioadă, talia rochiilor a început să fie înălţată. Tartanul, folosit iniţial doar la hainele bărbăteşti, a început să fie folosit pentru rochii în perioada victoriană.
– Rochia care imită o sticlă de şampanie este o piesă unicat, purtată la o petrecere din 1902. În acea perioadă au început să fie la modă rochiile cu talie foarte înaltă, iar silueta decadei era considerată cea cu talia puţin mai groasă şi şoldurile şi bustul mai puţin proeminente.
– Creatorul rochiei aurii este Paul Poiret, unul dintre cei mai influenţi designeri ai secolului XX. Ideile lui inovative nu au fost primite cu aplauze, aşa cum s-a întâmplat de exemplu cu haina-kimono, care a oripilat-o pe o prinţesă din Rusia, căreia Poiret i-a propus-o ca ţinută. La puţin timp după aceea, designerul şi-a deschis propriul magazin. Lui îi este atribuită introducerea în moda vestică a fustei conice, pantalonilor tip şalvari şi a hainelor drapate.
– Rochia din dantelă albă, cu guler de piele, creată de Alexander McQueen a fost inclusă în show-ul de prezentare a colecţiei primăvară-vară 1999, unul dintre cele mai controversate din cariera designerului. La finalul prezentării şi-a făcut apariţia pe scenă un model purtând o rochie albă, pe o platformă rotativă. În timp ce platforma se rotea, rochia era stropită cu vopsea de doi roboţi.
Citiţi şi
Elevii Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, ambasadori ai talentului românesc în Germania
Se deschide primul sezon cultural de la Casa La Mița Biciclista Stabiliment Creativ
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.