Ca bolnav cronic ce sunt, am, n-am treabă, în fiecare lună mă prezint la medicul de familie să-mi iau reţeta „compensată”. Cum în luna decembrie sfârşitul lunii a coincis cu perioada aia din an în care nu se prea lucrează, pentru că lumea atacă în mod organizat supermarketurile, de parcă ar veni sfârşitul lumii, am zis să n-o deranjez pe doctoriţă. Am sunat-o strategic între Sfântul Ion şi Sfântul Vasile, sperând că în breşa creată de sfinţi lumea îşi mai trage sufletul şi se mai gândeşte şi la muncă.
“Bună, ziua, la mulţi ani… sănătate… ei, că vorbim de sănătate, pentru asta am nevoie de medicamente.” “Aaaaaaa, păi e complicat“, zice doamna doctor. “De ce“, întreb eu cu un firicel de voce, că deja cumpăram de vreo săptămână medicamentele la preţ întreg, şi nu-s ieftine deloc. „Păi, trebuie să vă dau reţetă electronică şi n-am voie decât 20 pe zi. Să văd când vă găsesc un loc”. Electronică?!?!?!? Super! Uraaaaaaaaaaa, am scăpat să tai Bucureştiul în două, zic (că medicul de familie are cabinetul cam departe de domiciliul meu). „Ah, nu, trebuie să veniţi aici”, zice calm doamna. Nu mai înţeleg nimic… În mintea mea, „electronic” însemna că reţeta se scrie la computer, pleacă într-un server, de unde poate fi accesată de orice farmacie. „Aţi văzut prea multe filme americane” îmi spune doamna doctor. Acolo farmacistul te aşteaptă şi cu medicamentele puse deja în borcănele, cu eticheta cu numele pacientului şi a medicului care a emis reţeta.
Mda… am uitat că trăim în România. Mă urnesc spre cabinet, pierd o oră pe drum, iau reţeta electronică (?!) scoasă frumos la imprimantă şi, în drum spre casă, mă opresc la farmacie. Dau reţeta şi aştept. Farmacista trece un cititor de coduri pe colţul reţetei, ca la Mega Image-ul de la parterul blocului meu. Am senzaţia că am venit să cumpăr muşchiuleţ vidat. Aştept… Farmacista mai tastează ceva, se opreşte brusc şi mă priveşte lung. Mă uit galeş şi încerc să zâmbesc cât mai frumos. O văd cum i se bulbucă ochii. Intru în panică: să vezi, îmi zic, că porcăria asta de sistem nu funcţionează şi nu pot să-mi iau medicamentele.
„E vreo problemă?”, întreb temătoare. Farmacista îmi mai aruncă o privire ciudată, un amestec de groază şi milă, şi clămpăne de zor la computer. Se uită pe monitor şi pe faţa ei apare o expresie de parcă ar fi câştigat la loto. „Trăieşte, normal…” o aud murmurând. E rândul meu să fac ochii cât cepele.
Acum, că s-a rezolvat problema, farmacista e mai relaxată şi cu chef de vorbă. „Ştiţi, sistemul mai dă erori, că e la început. V-am introdus CNP-ul în sistem şi îmi apărea că sunteţi decedată...” Nu m-am putut opri din râs cât am dat vreo patru autografe pe hârtiile alea „electronice”. Şi pentru un mort, râdeam destul de tare…
Citiţi şi
Ce mâncăm pentru a ne controla greutatea
Testele genetice – soluția pentru o viață lungă într-o stare bună de sănătate
Cum să gătim și să mâncăm sănătos, chiar și dacă ne plac fripturile și grătarele
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
