Zău de-mi mai aduc aminte când a început şi zău de ştiu când şi cum o să se termine sau dacă o să se întâmple asta până dau eu ortul popii şi iau aditivii cu mine sub pământ, să crească din noi copaci imenşi, cu crengile rodind de croissante şi sucuri îmbuteliate. Cert este că omul nu se mai înţelege de la o vreme încoace cu mâncarea din comerţ.
Părţile combatante vor să se impună, cu forţe inegale, şi să câştige, cum se întâmplă în orice război. Când să se ridice steagul alb şi să doarmă consumatorul liniştit că organismele internaţionale au mai impus nişte reguli care-l apără, hop! sar de după rafturi specialiştii, înarmaţi cu o listă lungă de „ia mâna de pe produse, că nici astea nu-s bune!”. Iar alergătura prin tranşee cu armele încărcate lasă în urmă înfometaţi obosiţi şi plictisiţi, dornici să aibă mai mulţi bani şi să cumpere cu ei doar hrană din sânul zeiţei Gheea şi niciun praf de copt în plus. Asta ţi-e soarta, ca biet soldat neproducător. Dacă n-ai bani, ai scuze, dacă n-ai scuze, fugi de adevăr, dacă nu fugi de adevăr, n-ai scuze şi nici bani, atunci Sfântul Supermarket cu mila!
Din aceste bătălii în numele organismului expus la prea mult secol XXI nu ţi-e dat să înţelegi prea multe. Nu pentru că ţi-ar fi încetinit nitraţii procesul gândirii (sau cine ştie…), ci pentru că ai două variante: ori îţi petreci restul vieţii încercând să afli adevărul şi te faci producător, ori ţopăi printre alimente şi speri că tot ce nu te omoară te face mai puternic. Şi că vei reuşi să ajungi la bătrâneţe fără să te dezici de gusturile amăgitoare ale prezentului, fără să te culci odată cu găinile din propria ogradă şi fără să naşti prunci cu trei picioare pentru că nu te-ai oprit la timp din înfulecat jeleuri.
Dăm zi de zi peste liste care ne plesnesc peste obraz şi ne avertizează asupra a ceea ce n-ar mai trebui să cumpărăm în veci. Ca de exemplu:
– Fără parmezan, nu-şi merită banii.
– Fără cărnuri puse pe grătar – fumul e toxic.
– Fără pâine albă – mai bine îţi înmoi limba în clor. Făina e înălbită artificial, conţine prea mult fier şi nu are boabă de vitamine, minerale sau fibre. În faţa ei, organismul se blochează pentru că nu ştie ce-are de făcut cu un aliment „gol”. Practic, tot ce-i mai bun din grâu li se dă animalelor, ceea ce rămâne e procesat şi para-procesat şi ajunge la noi.
– …dar şi fără pâine neagră – majoritatea e vopsită, aşa că mai bine nu rişti. Iei cerealele, faci pâine acasă şi cu asta, basta!
– Fără orice are gust de afine – de unde atâtea afine când aromele se obţin atât de uşor pe cale artificială? Dacă sunt scrise mare pe etichetă, căutaţi-le şi-n lista de ingrediente.
– Fără cereale cu zahăr – e mai „sănătoasă” cutia în care sunt ambalate decât produsul în sine, mai ales dacă acesta conţine celuloză, substanţă obţinută din prelucrarea lemnului şi folosită nu doar în amestecurile de „cereale”, ci şi în îngheţată şi produse gelatinoase, pentru că devine cremoasă în combinaţie cu apa.
– Fără ceaiuri la sticlă de plastic – ştim deja, au zahăr.
– Fără sosuri care conţin suc de tomate – mai bune sunt roşiile decojite, care pot fi transformate repejor într-un sos bun de pus la păstrare în cămară.
– Cât mai puţini peşti mari – ton, macrou, rechin, peşte-spadă – au prea mult mercur. Peştii mici sunt mai leneşi în a absorbi „termometre” întregi.
– Fără produse care promit că nu conţin gluten – dacă nu suferi de o boală care să te silească să eviţi glutenul, nu te supune inutil la o cantitate în plus de aditivi.
– 
Fără lapte cu arome – şi, dacă citeşti alte articole, fără lapte şi pace. Nu eşti viţel, nu-ţi foloseşte la nimic, te încarcă inutil cu hormoni şi, în absenţa altor vitamine, nu şi cu calciu. Totul se trage din tratamentul la care sunt supuse vacile pentru a produce mai mult şi pentru a hrăni singura specie care mai consumă lapte şi după înţărcare. Există însă şi studii care susţin că laptele contribuie la refacerea organismului după efort sau că e benefic şi contribuie la creşterea fertilităţii. Probabil că sfaturile cele mai bune tot pe calea unei păreri avizate pot veni. Dar adevărul unde zace oare?
– Fără orez alb, decorticat – la fel ca pâinea albă, e procesat, poate duce la diabet şi are singurul merit că îţi economiseşte timpul, pe barba sănătăţii tale. E preferabil orezul brun, care se prepară mai greu, dar conţine mai mult magneziu, mai multe minerale şi acoperă necesarul de carbohidraţi.
– Fără batoane de slăbit sau proteice – nu-ţi sunt prietene, au la fel de multe calorii ca orice alt baton dulce.
– Fără amestecuri de condimente – conţin foarte multă sare şi, ştim deja, „consumul excesiv…”
– Mai uşor cu apa plată – la îmbutelierea ei se foloseşte extrem de mult petrol şi ar trebui consumată la o zi după ce a fost deschisă, pentru a nu fi expusă bacteriilor. Apa de la robinet e verificată, conţine clor în cantităţi bine calculate, cât să omoare bacterii, dar să nu-ţi facă rău. Şi aici, bineînţeles, sunt contestatari care spun că apa de la chiuvetă conţine plumb şi nitraţi, care pot duce la probleme tiroidiene sau cancer. O soluţie ar fi filtrarea în recipiente speciale. A, şi verificaţi dacă se poate bidoanele cu apă din dozatoarele de birou. Sunt sigilate şi nu prea, cu toate că se refolosesc.
– Fără produse pe bază de soia – conţin o substanţă toxică, hexanul şi hormoni care fac rău dacă sunt consumaţi în exces.
– Fără margarină – e mai bun untul.
– Fără floricele de porumb făcute la cuptorul cu microunde.
– Fără produse „dietetice” – conţin aspartam, care e chiar mai dăunător decât zahărul.
Orice element de pe listă poate fi combătut. Ba poţi chiar să chemi producătorii şi să-i pui să jure că nu-ţi vor răul, tot n-o să ştii dacă te mint sau nu. Iar de fiecare dată când cineva cu legitimaţie-n piept spune „nu” unor alimente, îi face pe consumatori să se îndrepte către altele, apoi să se întoarcă, într-un du-te-vino care îşi pierde sensul şi se traduce printr-un dezamăgit „da’ mai dă-i încolo cu sfaturile lor”. În plus, ura îndreptată asupra unor grupe de alimente aprinde beculeţe în minţile producătorilor din tabăra opusă, chit că sunt ţărani, industriaşi sau orăşeni care îmbuteliază apă sau suc.
În sinceritatea absolută a tuturor oamenilor de la ţară, care ori din lipsă de bani, ori din dorinţă de câştig, stropesc plantele cu cel mai ieftin insecticid sau folosesc îngrăşămintele cele mai dăunătoare, să-mi fie cu iertare, dar nu cred. Căci de savoarea banului, îmbogăţită artificial, nimeni nu mai e astăzi ferit. Nu cred orbeşte în produsele „made in grădină”, nu mai mult decât în cele cu cod de bare şi listă clară de aditivi. Nu m-ar deranja să văd scrise şi în pieţe, alături de anunţurile care promit legume şi fructe naturale, care sunt „ingredientele” cu care se stropesc preţuitele produse autohtone, în care dăm iama ca să fugim de alţi duşmani.
Singurul lucru care ne rămâne de făcut în acest război fără sfârşit e propria piele, pe care încercăm şi tot încercăm, până ajungem la o ecuaţie câştigătoare. Eliminând rând pe rând câte un element şi ţinând o evidenţă clară a ce şi cum s-a schimbat, dacă s-a schimbat, şi punând întrebări încuietoare, poate că ne-am putea adapta mijloacele scopului. Eu una aşa intenţionez să fac, imediat ce-mi rodeşte ardeiul iute din ghiveci, imediat ce o să am răbdare să dedic timp cumpărăturilor, imediat ce o să aleg să-mi asum schimbarea de obiceiuri.
Dar voi? Câte dintre produsele „interzise” au încă loc pe lista voastră de cumpărături? Cum v-aţi înarmat pentru război, cum îl purtaţi, în ce aveţi încredere şi la ce aţi renunţat deja?
Citiţi şi
Nostalgia. Ce ne mai leagă când nimic nu ne mai leagă?
De ce trebuie să fim atenți la nivelul trigliceridelor în sânge
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
