Sărutul n-ar trebui să fie vreodată mediocru

14 March 2013

“Orice bărbat care poate conduce în siguranță în timp ce sărută o fată frumoasă, pur și simplu, nu dă importanța cuvenită sărutului.“ Credeți sau nu, verdictul acesta aparține unui bărbat, celebru, și nu vreunei femei nemulțumite de atenția acordată celei mai intime și senzuale atingeri între iubiți. Să disecăm citatul, zic.

Despre siguranță… Dacă e să analizăm fizic ce se întâmplă în timpul sărutului – senzația de gol în stomac, fiorul care ne închide ochii, înmuiatul genunchilor, tremurul fin care cuprinde trupul făcându-l coardă de vioară -, mi se pare momentul cel mai nepotrivit să provoci și te abandonezi unui asemenea deliciu care suspendă timpul, oricât de relativ ar fi el și de inexorabil legat de spațiu. Ori conduci, ori săruți! Ideal ar fi să le faci bine pe amândouă, dar nu de-odată.

Despre frumusețea fetei… Cum eu, una, nu știu altă calitate mai relativă decât frumusețea unei femei, ce se întâmplă dacă fata nu e tocmai frumoasă? Nu mai e valabil citatul sau nici nu mai ajunge pe scaunul din dreapta?!?

Despre importanța cuvenită sărutului… Nerăbdarea ar putea fi o scuză, dar ce promisiune de rai al simțurilor poate face un bărbat care trebuie să mai deschidă un ochi, să mai manevreze un schimbător…? E ca și cum te-ai săruta cu un bărbat însurat care-i mereu cu ochii-n patru să nu-l prindă nevasta cu amanta-n sac.

 Ei, bine, după ce am aflat cum își trata soția celebrul nostru grijuliu, mi-e cam greu să cred că i-ar aparține această frază. Poate era totuși foarte tânăr când a spus-o… Dar cu un lucru sunt perfect de acord. You’re right, Mr. Einstein, kisses should never be mediocre!

P.S. Albert Einstein s-a născut pe 14 martie, în zodia Peștilor.



Citiţi şi

Când iubești

Femeile mature vs femeile imature

România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro