La ceva vreme după miezul nopţii, pe facebook, chiar când nu mă mai gandeam decât dacă să mă duc la culcare sau să mai fumez, totuşi, încă o ţigare, mi se deschise brusc fereastra de chat. Citesc.
Mihaela Cârlan: „Hei, buna dimineaţa, direct la ţintă: vrei sa scrii pentru nişte femei îngrozitor de inteligente, dar nu mereu şi la fel de deştepte, pe catchy.ro, la rubrica „men talk”?
Asta, da, întrebare! Vreau?
Ceva mi-a atras atenţia! Dar nu aşa, oricum, ci chiar mi-a atras-o! Ce? „Femei îngrozitor de inteligente, dar nu mereu şi la fel de deştepte”. Asta m-a făcut brusc atent! Chestia conţine doua parole, mi-am zis, asta, pentru că se potriveau-cheie lăcătului unui gând de-al meu.
În ultimii douazecişiceva de ani, am băgat de seamă că, din ce in ce mai multe femei sunt din ce în ce mai îngrozitor de deştepte, vorba Mihaelei. Şi că, din ce în ce mai mulţi bărbaţi sunt din ce în ce mai îngrozitor de tâmpiţi. Cum dracu’ de s-a făcut să mi se pară mie aşa? Mai mult, cum dracu’ de s-a făcut, că femeile astea, îngrozitor de deştepte, au parte de momente în care să nu mai fie la fel de deştepte, exact când, şi acolo unde, trebuie să le pară proaste unor barbaţi, de dragul bărbatului-iubit, de teama bărbatului-şef, de duioşia pentru bărbatul-fiu, adică, într-un fel sau altul, din pricina bărbaţilor din vieţile lor, de femei din ce în ce mai îngrozitor de inteligente.
De ce sunt din ce în ce mai deştepte, mie unul îmi este limpede! Vremurile astea, fără să stau acum să caracterizez vremurile astea, mi-ar lua prea mult timp, au făcut ca femeile să devina din ce in ce mai strălucitoare, mai frumoase, mai îngrijite, mai performante, mai pregătite, mai sigure pe ele, mai de cuvânt, mai, mai, mai decât barbaţii. Ei au ramas cam tot cu berea, tot cu pescuitul, tot cu meciul, tot cu ipohondria, tot cu lenea, tot cu minţitul, tot cu şoalda, cum zicea bunica, muiere de ispravă și ea, pacat (sau nu?) că nu a mai apucat vremurile astea.
Ei, barbaţii, tot cu partitura preferată: victime, neînteleşi, necuprinşi. Ele, din ce în ce mai pe picioarele lor, dar cu apucătura aia veche, de mame de răniţi. Astfel, a ieşit o simbioză cam nasoală: nişte muieri zdravene, cu niste nevolnici atârnaţi de poale. Acum, o fi mişto atârnatul, adica, o fi comod, dar tâmpeşte rău după o vreme, după ce se instalează ca obicei, ca rutină. Consecinţa? Ei, barbaţii, din ce in ce mai atârnaţi, ele, femeile, din ce in ce mai viabile, din ce în ce mai mişto, ca să fiu mai clar!
Ajunşi aici, distingem şi a doua parte a parolei de mi-o dădu Mihaela: „dar nu mereu şi la fel de deştepte”.
Mihaela, ba sunteţi mereu şi la fel de deştepte, doar că trebuie să faceţi, uneori, pe proastele! Altfel, diferenţa dintre voi și atârnătorii din fustele voastre devine flagrantă, devine evidentă si rămâneţi singure, izolate, uitate în veun colţ, ocolite și evitate. Şi vă este frică de singurătate, pentru că n-aţi fost făcute să fiţi singure, ci să fiţi femei împlinite, şi în societate și acasă, ca mame, soţii si bunici, toate le vremea lor. Şi atunci, bietele de voi, trebuie sa faceţi pe proastele!
Acu`, răspunsul pe care l-o aştepta fata asta, Mihaela, să fie că „da, vreau sa scriu!”, sau să fie că „nu, nu vreau sa scriu!”? Că n-am scris de bine nici despre noi, bărbaţii, nici despre voi, femeile, şi nici despre noi toţi, oamenii!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.