Pentru îndrăgostiții de jazz din România, sonoritatea numelui Luiza Zan nu mai are nevoie de note de background. Luiza este unul dintre acei muzicieni de vocație, pentru care sunetele ploii încropesc melodii pe acoperișuri iar universul însuși cântă cu infinite glasuri, clipă de clipă. Cum obișnuiește ea să spună, „omul e ceea ce face, iar eu fac muzică”. Sensibilitatea este pentru ea o forță creatoare, nu o slăbiciune. Mix neobișnuit de siguranță și modestie, de relaxare și rezistență într-un trup mignon și tineresc, e greu să-ți imaginezi vocea Luizei înainte s-o auzi cântând. Tonul profund, special, transfigurator, într-o dezlănțuire aproape detașată, e imposbil de uitat. La ea contrariile nu se atrag, ci se contopesc, într-un mod pe care numai experiența la prima mână îl poate descrie. Avanpremieră la concert, un interviu cu Luiza Zan.
Liana Oprea: Unde se termină Luiza și începe muzica?
Luiza Zan: Nu mă pot gândi la mine fără să mă pun într-un context muzical. Nu mă percep ca un om fără muzică. Dar cred că un răspuns imparțial ar putea fi „muzica a început înainte să înceapa Luiza să fie și sper să nu se termine când se va termina Luiza”.
L.O.: Cum ai defini muzica ta cuiva care n-a ascultat-o niciodată?
Muzica mea este un ansamblu de citate, nimic original, dar personal. Melancolică, tristă, dinamică, un pic din toate, mult jazz.
L.O.: Dincolo de moștenirea genetică în unele cazuri, totuși, de unde vine muzica?
L.Z.: Muzica este. Ea nu vine, nu se duce nicăieri. Este. Cei puțini care înteleg să o trăiască în toată ființa ei, cu toată ființa lor, sunt cei care au succes. Iar succesul vine din faptul că acei puțini reușesc să transmită mesajul acesta publicului.
L.O.: Când ești pe scenă, cânți adesea cu ochii închiși. Ce vezi în acele momente în spatele pleoapelor?
L.Z.: Oooo….multe, haha. Văd muzica.
L.O.: Talentul e ceva cu care te naști. De ce o mai fi nevoie și de efort?
L.Z.: Nu este întodeauna nevoie de efort. Există o carte despre muzică, foarte drăguță, care așa se cheamă „Măiestrie fără efort”. Merită să o citiți. E tocmai despre imensa cantitate de muncă pe care un muzician profesionist o depune pentru a face să transpară către public impresia că tot ce aude se face foarte ușor și liber. De aceea e nevoie uneori de efort. Dar poți crea ușor și liber fără niciun efort. Însă echilibrul de care ai nevoie pentru a ajunge aici e strict necesar. A atinge echilibrul, asta cere efort maxim.
L.O.: Există muzică de calitate și muzică proastă? Cum își poate da seama de asta un afon, fără să se ia după ce spun alții?
L.Z.: Muzica bună este cea careia nu îi poți reproșa nimic. Absolut nimic, fără să VEZI muzicianul. Muzica proastă e aceea care ne dă o stare fizică proasta și, de obicei, dacă nu ne pricepem prea bine la muzica, punem asta pe seama altor factori. Dar muzica proastă ne face rău fizic.
Citește și Ipoteza “fără tine”, Luiza Zan scrie chiar mai bine decât cântă.
L.O.: Ai cântat în multe țări din Europa și în Statele Unite. Cum vezi diferențele dintre publicul din restul Europei, cel american și cel românesc? Dar în cazul lumii artistice?
L.Z.: La noi e cel mai fain. Publicul cel mai fervent, efervescent, cald, iubitor, încurajator. La noi sunt oamenii cei mai faini din lume, cei mai sinceri și cei mai mincinoși, oamenii care mă intrigă cel mai mult. Pentru că suntem așa o amestecătură faină… Pe de altă parte, e mai fain printre artiștii din State, pentru că sunt mult mai challenging, cu experiența mult mai vastă în jazz (chestia care mă priveste pe mine), sunt disciplinați, sunt punctuali, sunt serioși și foarte avansati în ceea ce privește cultura de jazz. Asta e strict părerea mea și nu m-aș grăbi așa tare să o spun, pentru că nu am fost decât de două ori în State. Însă chiar am stat printre muzicieni mari acolo, am vorbit cu ei, m-au încântat.
L.O.: De curând ai participat la un documentar-experiment, petrecând trei zile împreună cu alți oameni de cultură, complet izolați de restul lumii. În ce fel te-a ajutat experimentul să te cunoști mai bine?
L.Z.: M-a ajutat să capăt încredere în mine faptul că mă credeam un specimen foarte rezervat, timid și slab de înger. Nu sunt chiar așa, pare-se.
L.O.: Care a fost cel mai greu moment al acelor zile?
L.Z.: Cel mai greu a fost un moment în care m-am simțit singură, izolată și, cum fac deseori, mi-am luat resortul meu psiho-pedagogic, bolul tibetan, și am început să meditez. Greu a fost să mă trezesc din meditație și să văd două camere pe mine.
L.O.: Spui că omul este ceea ce face. Înseamnă asta că putem fi orice, oricine, prin decizie personală?
L.Z.: Da. Așa este. Indiferent de factorul „șansă”, „noroc”, „soartă”, rămâne valabilă teorema conform căreia, dacă îți propui și dorești din tot sufletul să fii cumva, fix așa vei fi. Ești ceea ce vrei să fii, fix în clipa asta.
L.O.: Ce crezi că e mai greu: să spui da sau să spui nu?
L.Z.: Mie mi-e mult mai greu să spun nu.
L.O.: Dacă n-ar fi muzica, ce-ar fi?
L.Z.: Chiar. Habar n-am. Nu pot gândi o lume fără muzică.
L.O.: Care crezi că e cea mai creatoare componentă a sipritului uman?
L.Z.: Credința.
L.O.: Sinceritatea și intimitatea se exclud reciproc, în viața unui artist?
L.Z.: Nu cred. Cred însă că, în cazul meu, cam da. Sunt un om care îmi pun sufletul pe tavă în fața oricui. Asta sunt, asta e.
L.O.: Ai o fiică de un an și ceva, pe care o crești singură. Ce-i cânți ca să o adormi?
L.Z.: Depinde de „piesa” în care sunt în perioada respectivă. Zilele astea îi cânt „Tuchi tuchi”, cum zice ea, adica „Twinkle, twinkle, little star”. De toate ascultă Eva în casă, de la Department of Eagles, care e trupa noastră preferată, până la Tool sau Billie Holiday…
L.O.: Ce ai învățat de la fetița ta, de când vă cunoașteți?
L.Z.: Multe. În fiecare zi învăț câte ceva. Cred că cel mai important lucru pe care l-am învățat de la Eva este răbdarea. Asta e ceva destul de nou pentru mine . Dar am învățat multe despre copii, despre comunicare prin privire, despre empatie, am învățat despre iubire lucruri noi…
L.O.: De ce ți-e teamă mai mult: de trecut, de prezent sau de viitor? Cine este Luiza Zan, ca om în timp?
L.Z.: Nu mi-e teamă de nimic. Trecutul nu mai există, viitorul înca nu e aici, iar prezentul este minunat. În plus, eu cred că timpul este un concept inventat, o coordonată condiționată de nevoile de moment. Nu știu să spun cine este Luiza Zan ca om în timp, pentru că asta cred eu că se cerne atunci când omul și timpul se contopesc, iar atunci rămâne prea puțin de comentat. Nici măcar nu am ceas, de unde să știu cum e cu trecutul sau cu viitorul?
L.O.: Știi deja care e fapta prin care te poți considare un om împlinit?
L.Z.: Eu cred că urmatoarea propoziție se potrivește aici: „ești deja cine vrei să devii”. Eu sunt un om împlinit, nu prin faptele mele, ci prin fiecare gură de aer pe care o iau și o dau înapoi.
L.O.: Care este miza unei vieți dedicate muzicii? Este muzica un instrument de exprimare, sau cântărețul e un instrument al muzicii?
L.Z.: Iar e mult de filosofat aici. A trăi prin muzică înseamnă multe renunțări și multe câștiguri. Important e să-ți păstrezi verticalitatea și emoțiile în stare pură. Cred eu că muzica este o formă de exprimare, iar cântărețul este un instrument prin care muzica iși face loc în corpul tuturor.
L.O.: Preferi să-ți explorezi sentimentele și emoțiile în loc să fugi de ele sau să le ignori. Cum ai defini cinismul?
L.Z.: Ah. Păi e clar că Murphy știa mai bine definiția cinismului.
L.O.: Ce te bucură mai mult la un concert?
L.Z.: Orice concert mă bucură mai mult decât orice altceva pe lume. Și de ce? Pentru că știu sigur că sunt făcută să cânt pe scenă, într-un cadru de concert, în fața oamenilor. Oamenii, concertul, scena, muzica, ceilalți muzicieni, nu în ordinea asta, toate mă bucură cel mai mult.
L.O.: Crezi că poate exista un sistem de măsură a emoțiilor?
L.Z.: Cred ca simțim cu toții aceleași lucruri, la fel. Nu cred că simțim mai profund sau mai superficial chestii. Chiar cred că suntem cu toții la fel și strâns legați unii de ceilalți printr-un fir invizibil care se numește constiința universală. Nu, nu cred ca poate exista un sistem de măsură a emoțiilor.
L.O.: Gândește-te la cineva drag. Ce i-ai cânta, astfel încât să știe sigur că i te adresezi lui/ei?
L.Z.: Totul. E o piesa de-a mea.
L.O.: Ce ar vrea să transmită Luiza Zan în această clipă cititorilor Catchy, dacă n-ar avea muzica la dispoziție?
L.Z.: Nu știu dacă am neapărat ceva de spus, în mod special. Veniți la cântări, că e fain. Și vă iubesc.
Citiţi şi
Ce să scriu în CV la competențe și abilități sociale
Vrei să te angajezi? Citește despre importanța unui CV bine făcut
Îmi propun să trăiesc, nu să consum zile…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
