Visele nu le poţi împiedica, dar te poţi împiedica de ele. Rochia de mireasă cu volane supradimensionate, copiii cu părul negru şi cu ochii verzi, bărbatul cu mâini puternice şi cu chei de la Mercedes. Poate nu exact în ordinea aceasta, că trăim vremuri încurcate.
E bine să-ţi doreşti iubire, familie, siguranţă de toate felurile şi să îţi îndrepţi toate energiile înspre ceea ce vrei să obţii? Sau e greşit să îţi planifici paşii, dat fiind că există mereu un Tomorrow never knows şi glumele proaste sau cel puţin neaşteptate ale vieţii?
E obligatoriu ca visele acestea să se transforme în plan pe 10, 15, 20 de ani? Dacă nu, ce ne opreşte? Dacă da, cu ce riscuri?
O să încerc să răspund în ordine.
Ce ne opreşte
- Realitatea. Făt-Frumos ori nu ne cere în căsătorie şi dispare cu calul în amurg, ori are un Logan la care va plăti rate până va îmbătrâni. Ori l-am văzut în lesă la altcineva, ori e prea independent să fie adevăratul Făt-Frumos.
- Noi însene. Visele, din fericire sau din păcate, se modifică radical. Trecerea anilor, adaptarea/renunţarea, întâmplările spectaculoase care intervin în viaţa fiecăreia. Sau venirea minţii la cap. Sau coborârea de pe norişor. Sau, Doamne fereşte, ceva dramatic.
- Alţii. Alţii care promit şi, din varii motive, nu fac. Nu neapărat că ar fi răi sau mincinoşi, dar, pur şi simplu, uneori li se pare doar că visele voastre coincid cu ale lor. Pe parcurs îşi dau seama că au luat-o pe drumul greşit şi atunci îşi revin, întru ciuda noastră eternă şi salvarea lor miraculoasă.
- Uitarea. O să râdeţi, dar există. Ne luăm cu treaba – orice înseamnă asta: şcoală, serviciu, dramele noastre, ale prietenelor, ale prietenelor prietenelor, ale duşmanilor, măriri de salariu. Şi uităm. Câteodată ne mai trece prin gând o amintire suavă din adolecenţă: acum ar fi trebuit să am o casă portocalie, acum ar fi trebuit să fi văzut jumătate de lume. Dar am uitat. Uitarea e omenească.
Riscurile îndeplinirii planului
- Plafonarea. Să vânezi aceeaşi pasăre zi de zi, fie ea şi în zbor, fie ea colorată şi înfoiată, poate deveni uşor plictisitor. Mobilizarea şi ambiţia se pot transforma cu uşurinţă în rutină.
- Robotizarea. Munca din greu şi gândirea intensivă te fac liber? Nu, nicidecum. Te fac roboţel, atâta tot. MUST. ACHIEVE. Nu, ia-o mai uşor.
- Pierderile umane colaterale. Oamenii dragi şi apropiaţi te părăsesc fără prea mari regrete dacă planurile tale măreţe nu îi includ şi pe ei. Ei nu au ce căuta în casa ta portocalie sau în maşina ta luxoasă. Încearcă să împaci planurile tale cu ale lor, altfel te vei trezi că-ţi trăieşti visele în singurătate.
- Risipirea. Eu m-aş teme să nu cumva să mi se îndeplinească visele şi a doua zi totul să se prăbuşească, în timpul invers proporţional cu cel petrecut să construiesc.
- Nu cred că planurile sunt nocive. Dar mi-e frică sincer de ele. Eu prefer să fac paşi mai mici, decizii mai scurte, planuri mai neînsemnate. Voi?
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
