Mi-a căzut în mail, cu ceva ani în urmă, un filmuleț realizat prin anii 60 de către un tip deștept, Solomon Asch, care voia să demonstreze cât de irațional este comportamentul maselor și cum ajungem să ne lăsăm târâți în acțiuni, pe care, în mod individual, nu le-am realiza niciodată.
Experimentul era simplu:
Se făcea că era o zi obișnuită în care oamenii intrau într-o clădire și foloseau un lift pentru a ajunge la etajul departamentului în care lucrau. La fel ca în orice experiment social, erau prezenți cei infiltrati, ocupați cu provocarea punctelor de inflexiune – declanșarea evenimentelor, și cei supuși experimentului. Cei din urmă nici nu-l văzuseră venind. Pentru că tocmai despre asta era vorba: miza era să nu îl vadă.
În lift, infiltrații, în număr de 2-3, se așezau în poziție de drepți, orientați într-o anumită direcție. Păcălitul, care ajungea printre ei, nu se putea abține să nu se orienteze după grup. Putea grupul să se rotească după cum ar fi avut chef, să se uite pe tavan sau să tușească, pentru că Păcălitul, prea stânjenit ca să joace rolul oii negre, se conforma de fiecare dată, imitând mișcările celorlalți ca la carte.
Și mă întrebam atunci la fel ca și acum: e posibil ca puterea turmei să nu poată fi negată? Suntem așa de ușor de prostit? Ne auto-anihilăm voința pentru că e mai comod să mergem pe același trotuar, în același sens cu toți ceilalți? Tragi-comicul este că ne dăm seama, de cele mai multe ori, că ceva nu e în regulă. Ceva ne deranjează. Ceva nu se simte bine în noi. Îi observăm bine pe cei de lângă noi. Întotdeauna îi observăm mai bine pe cei de lângă noi. Așa de bine, încât ajungem să vedem lumea prin ochii lor. Și uităm să ne privim în oglindă și să ne întrebăm: Ce dracului facem? Și de ce?
Departe de mine gândul să demonizez Turma. Să-mi fie rușine că fac parte din ea este ca și cum mi-ar fi rușine că sunt om. Ea are legătură cu vocea noastră interioară care ne spune că uniți suntem mai puternici în fața unui pericol extern. Este o voce așa de veche și de adânc înrădăcinată în noi, încât nu ne dăm seama de existența ei. Pericolul, însă, apare atunci când cineva își dă seama. În clipa aceea, toți cei din jur suntem vulnerabili.
Mă gândeam la asta, așa, într-o doară, când am auzit că în capitală, iar s-au luat la bătaie alde PRO cu alde CONTRA. Și sunt sigură că majoritatea, privindu-se într-o oglindă, ar exclama: Ce dracului facem? Și de ce?
Citiţi şi
Jurnal de Arizona: Dragă singurătate
Ieșirea din turmă – încă o pledoarie pentru o viață off-line.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
