Fotograful român Dan St. Andrei abordează arta fotografiei dintr-o perspectivă filosofică. ”Până la urmă, viața e o eternă încercare de a-ți înțelege menirea, de a construi și modela, de a crește și a te autodefini… Mi-ar plăcea să descopăr zilnic motive pentru care să mă iubesc pe mine însumi”, spune el. Imaginile sale îmbracă o diversitate de stiluri și abordări: de la fetișismul detaliilor senzuale la dinamismul poetic din fotografiile înfățișând dansatori, până la distopia imaginilor utopice, pe care le numește, cu o ironie deliberată, „Mytopia”.
Dacă seriile lui de fotografii au ceva în comun, aceea este dorința de a înfățișa viața, care este, după cum Dan St. Andrei însuși spune, „superb de imperfectă”. Frumusețea stă în impactul estetic, pentru că imaginile lui Dan St. Andrei sunt nu numai atrăgătoare ci și visătoare, într-un fel care te bântuie. Imperfecțiunea e dezvăluită în emoțiile omenești și anxietățile pe care le reflectă, oglindind deopotrivă ceea ce lăsăm să se vadă și ceea ce ținem ascuns. După cum spune artistul, prin arta fotografiei el caută „semnificațiile și motivațiile ascunse care ne pun lumea în mișcare”.
E greu de imaginat o lume fără fantezie, fără vis. Ar fi lume golită de posibilități, fără viitor. Dan St. Andrei ne captează visele și speranțele și le pune în mișcare, pe măsură ce evoluează, atât practic, prin ochiul camerei, cât și figurativ, în mintea noastră. „Sunt momente când ne punem întrebări cu privire la scopul nostru în viață, la înțelesul lui și motivațiile noatre. Și sunt momente când ne punem întrebări despre viață , așa cum este ea sau cum ne-o imaginăm.”, spune artistul. Prăpastia dintre realitate și visare nu este de netrecut. Adeseori este, de fapt, traversată prin artă și puterea imaginației: „Există momente când permitem imaginației să zboare liberă; când ne dăm voie să visăm.”
Dan St. Andrei suprinde visătorul din fiecare dintre noi, fie că suntem sau nu artiști. Până la urmă, visele sunt cele care fac mai ușor de îndurat realitatea noastră imperfectă; cele care ne ajută să o schimbăm în bine; cele care ne dau speranță și sentimentul scopului și motivării în viață. Fără aceste vise estetice, riscăm să ne împotmolim în rutinele și responsabilitățile cotidianului. Visătorul din noi, explică artistul, „trăiește prin aceste momente” în care „imperfecțiunea vieții devine frumusețe.” Aceasta poate fi doar viziunea noastră personală – o fantezie – sau ceea ce, dacă ne urmăm visele, putem transforma în realitate.
Există de asemenea un sentiment al nostalgiei în imaginile lui Dan St. Andrei, atunci când sugerează ere dispărute. Totuși, face asta fără melancolie, adăugând o componentă ludică, precum în seria de fotografii de modă de mai jos, creată cu ajutorul unui talentat stilist, Alin Gălătescu.
Andrei Octav Doicescu a spus, pe drept cuvânt: „Prezentul se dezintegrează mai întâi în istorie, și apoi în nostalgie.” Nostalgia este conștientizarea acută, adeseori dureroasă, a ireversibilității unui trecut pierdut, căruia încă îi ducem dorul în prezent. Dar Dan St. Andrei ne arată că trecutul nu trebuie să aducă tristețe. Trecutul poate să reapară în prezent ca o celebrare jucăușă a epocilor anterioare, în imaginațe, în artă și desigur în istorie.
Asemeni unei căutări proustiene a timpului pierdut, în formă picturală – o căutare a dragostei pierdute, a unor structuri sociale imposibil perfecte, a (de neatinsei) împliniri ale dorințelor noastre sexuale și senzuale – arta fotografică a lui Dan St. Andrei captează peregrinările în căutarea sensului unei vieți lipsite de certitudini.
Puteți viziona portofoliul artistului pe website-ul său, danandrei.com
Citiţi şi
E a doua sau a treia primăvară în care îți scriu
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
