Devenim ceea ce citim. Cititorii îşi copiază personajele preferate

20 May 2012

E în natura umană să ne alegem modele, conştient sau nu, pentru aproape orice felie a vieţii, de la carieră, viaţa de familie sau stil vestimentar. Din moment ce ne identificăm cu oameni de la mii de km distanţă, pe care nu i-am cunoscut niciodată sau cu personaje din filme, atunci de ce n-am încerca să semănăm şi cu personajele din romanele lor preferate? Pentru că de multe ori, chiar asta facem, potrivit unor cercetători americani. În mod inconştient, oamenii pasionaţi de lectură ajung să adopte gânduri, impresii, sentimente şi reacţii ale personajelor fictive, susţin doi cercetatori de la Ohio State University.

Cărţile au aşadar o putere mai mare asupra noastră decât credeam. Pentru că atunci când eşti cu adevărat absorbit de o poveste, gândurile şi acţiunile trec printr-un proces de ajustare, pentru a fi în simetrie cu cele ale personajului. “Atunci când te pierzi în universul unui personaj fictiv, în timp ce citeşti un roman, ai putea să sfârşeşti prin a-ţi modifica propriile gânduri şi comportamentul pentru a se potrivi cu cele ale personajului”, afirmă autorii studiului, citaţi în Journal of Personality and Social Psychology.

 Cercetătorii Geoff Kaufman si Lisa Libby erau conştienţi că atunci când oamenii citesc ficţiune, au tendinţa de a trăi şi ei, indirect, prin acţiunile personajului, ceea ce duce şi la un efort de a-i înţelege trăirile şi raţionamentele. Procesul se numeşte “experience-taking” (acumularea de cunoaştere), însă oamenii de ştiinţă au descoperit că poate duce la schimbări şi în viaţa reală a cititorilor. Nu este însă clar şi cât timp durează aceste efecte şi dacă o carte citită în adolescenţă poate să lase o impresie atât de puternică, încât să se facă simţită şi la maturitate. “Dacă ai o conexiune puternică cu unul dintre personaje, impactul poate fi unul de durată. Poţi fi inspirat să reciteşti cartea, iar astfel se întăreşte şi efectul pe care-l are în timp asupra personalităţii”, susţine Kaufman, care a analizat reacţiile a 500 de voluntari înscrişi pentru acest studiu.

Nu vă gândiţi însă că totul e arbitrar: cel mai mult contează în ce moment anume al lecturii cititorul află care sunt caracteristicile personajului. Dacă totul e dezvăluit la început, atunci se poate isca o prăpastie între cei doi. De exemplu, atunci când cititorii au aflat de la început despre un personaj că ar fi homosexual, nu mai erau dispuşi să se identifice cu el. În altă situaţie, în care cititorii care s-au identificat cu un personaj fictiv care a depăşit multe obstacole pentru a putea să voteze, erau ei înşişi dispuşi să voteze în cadrul unor alegeri reale, în comparaţie cu cei care-au citit alte romane.

Dar la fel de mult contează şi mediul în care este făcută lectura unui roman. Voluntarii care au citit într-o cameră ai cărei pereţi erau acoperiţi cu oglinzi au fost mai puţin afectaţi de acest fenomen, putându-şi oglindi propria persoană în orice moment. Dacă oamenii pot fi făcuţi să se identifice cu anumite personaje, atunci experienţa, fie ea şi fictivă, ar însemnă că-şi lărgesc orizonturile şi ar putea fi capabili să se raporteze altfel la categorii de oameni pe care nu le-ar fi putut cunoaşte în afara cărţilor. Evident, această “acumulare de cunoaştere” ar putea avea implicaţii psihologice puternice şi de durată.

Articol apărut în www.clubdiverta.ro, noua revistă de cultură urbană îngrijită de publisherul catchy.ro.



Citiţi şi

25 de curiozități din psihologie care implicit sunt un răspuns la multe din întrebările personale

Reversul Creației

Charlotte, soacra mea americană

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro