Primul sondaj referitor la comportamentul legat de sex realizat de Stylist.co.uk (îl găsiți la final) arată că 65% dintre respondenţi doresc mai mult sex. Filosoful Alain de Botton explică ce ne împiedică…
Este greu să treci prin viaţă fără să te simţi oarecum ciudat când vine vorba de sex – în general, împreună cu un sentiment de agonie secretă, poate la sfârşitul unei relaţii, sau atunci când stăm întinşi în pat alături de partenerul nostru, frustraţi, fără să putem adormi. Este un domeniu despre care cei mai mulţi dintre noi avem o impresie dureroasă că suntem cam neobişnuiţi. În ciuda faptului că este una dintre cele mai intime activităţi, sexul este înconjurat de idei despre cum ar trebui să simtă sau să trateze problema oamenii normali. În realitate, însă, doar puţini dintre noi se simt câtuşi de puţin „normali”, din punct de vedere sexual. Suntem aproape toţi chinuiţi de vinovăţii şi nevroze; de fobii şi dorinţe perturbatoare; de indiferenţă şi dezgust. Ne spunem în sinea noastră că am deviat de la norma universală, dar numai în raport cu idealurile distorsionate de normalitate.
Niciunul dintre noi nu abordează sexul aşa cum credem că ar trebui, cu veselia, spiritul sportiv, neobsesiv cu care ne torturăm singuri să credem că sunt înzestraţi ceilalţi. Suntem conştienţi că o bună partidă de sex nu este doar distracţie, ci ne şi menţine sănătoşi şi fericiţi. Când facem sex, asta ne face să ne simţim doriţi, vii şi puternici. Ne întăreşte încrederea în noi înşine şi ne pregăteşte să înfruntăm lumea de dincolo de dormitor cu mai multă încredere şi curaj. Sexul de calitate este mai mult decât un simplu lux – mai mult decât auto-răsfăţ – este drumul spre un anumit tip de sănătate mentală.
Este timpul să acceptăm ciudăţenia sexului cu umor şi curaj şi să începem să vorbim despre asta cu sinceritate şi înţelegere. Ai crede că şi-aşa se vorbeşte prea mult despre sex în lume, dar de cele mai multe ori, se vorbeşte greşit, genul ascela de discuţii care ne încurajează să ne aşteptăm la un anume grad de uşurătate şi perfecţiune, pur şi simplu nerealist. Credem că suntem eliberaţi, dar de fapt sexul este privit cu prea mult jenă. Un pic mai multă sinceritate în acest domeniu nu ar trebui să pară şocantă, este în interesul unui mod de viaţă mai bun.
Aşadar, care sunt unele dintre motivele ce stau în calea acelui ideal mitic care este sexul grozav?
Munca
În primul rând şi cel mai inocent motiv pentru lipsa sexului într-o relaţie stabilă are legătură cu dificultatea de a schimba registrele între activitatea de zi cu zi şi viaţa erotică. Calităţile care se cer de la noi atunci când facem sex se opun celor de care avem nevoie pentru efectuarea celei mai mari părţi din activităţile noastre zilnice la birou. Relaţiile au tendinţa să implice, dacă nu imediat, atunci în câţiva ani, administrarea unei gospodării şi adesea creşterea copiilor. Aceste sarcini sunt de multe ori asemănătoare administrării unei mici afaceri şi presupun multe dintre aceleaşi abilităţi birocratice şi procedurale, inclusiv managementul timpului, auto-disciplina, exercitarea autorităţii şi impunerea unei agende de renunţări.
Sexul, cu accentul pe imaginaţie, jucăuş şi implicând pierderea controlului, trebuie să întrerupă, prin însăşi natura sa, această rutină de reguli şi constrângeri. Ameninţă să ne lase incapabili, sau de-concentraţi, pentru a ne relua treburile administrative, o dată ce dorinţa noastră a fost satisfăcută. Ne facem griji că, dacă ne pierdem controlul, nu vom mai fi niciodată capabili să ne adunăm: vom fi întotdeauna nişte fiinţe umane dezlânate, vulnerabile, dezordonate – şi că nu acesta este modul în care ne solicită să fim cele mai multe dintre responsabilităţile noastre de familie şi de lucru. Evităm sexul nu pentru că nu este distractiv, ci pentru că plăcerile sale ne erodează capacitatea ulterioară de a suporta cerinţele intense pe care ni le scoate în cale viaţa.
Rutina zilnică
Incapacitatea noastră de a observa partea erotică a partenerului poate avea legătură cu mediul stabil în care ne ducem viaţa de zi cu zi. Ar trebui să dăm vina pe prezenţa neschimbătoare a covorului şi a fotoliilor din sufragerie pentru incapacitatea noastră de a face sex mai mult, deoarece casele noastre ne ghidează să percepem atitudinea pe care o expun în mod normal în ele. Fundalul fizic devine permanent colorat de activităţile pe care le găzduieşte – aspiratul, hrănirea cu biberonul, spălatul hainelor, completarea formularelor fiscale – şi reflectă starea de spirit, împiedicându-ne subtil să evoluăm. Mobilierul din casă insistă că nu ne putem schimba, pentru că el însuşi nu se schimbă niciodată. Natura umană se molipseşte după atmosfera din jur; devenim astfel pioşi la biserică, tăcuţi la muzeu şi, într-o casă „statică”, un pic prea domestici.
De aici, importanţa metafizică a hotelurilor. Pereţii acestora, paturile, fotoliile capitonate confortabil, meniurile de room service, televizoarele şi săpunurile mici, frumos ambalate, pot face mai mult decât să răspundă gustului pentru lux: ne pot ajuta să ne re-conectăm cu eul nostru sexual de mult pierdut. Nu se compară cu nimic să te scufunzi într-o cadă străină. Putem să facem din nou dragoste cu bucurie, pentru că am redescoperit, în spatele rolurilor pe care suntem obligaţi să le jucăm în împrejurări casnice, identitatea sexuală care ne-a atras la început unul spre altul. Acest act de percepţie proaspătă va fi fost ajutat la nivel critic de halatele de baie din prosop, un coş de fructe oferit gratuit din partea hoteului şi o privelişte pe fereastră spre un port necunoscut.
Furia ascunsă
Poate că nu facem prea mult sex pentru că partenerul nostru este supărat pe noi – sau noi pe el/ea. Definiţia comună a furiei presupune chipuri roşii, voci ridicate şi uşi trântite, dar mult prea adesea ia o formă diferită. Şi atunci când nu este înţeleasă sau acceptată, furia se încheagă într-un soi de amorţeală, un fel de „Nu am chef azi”…
Sunt două motive pentru care avem tendinţa să uităm că suntem furioşi pe partenerul nostru şi, prin urmare, devenim anesteziaţi, melancolici şi nu putem să facem sex cu el/ea. În primul rând, deoarece incidentele respective care ne înfurie se întâmpla atât de repede şi atât de invizibil, într-o mişcare atât de haotică şi rapidă (la micul dejun, înainte de a fugi cu copiii la şcoală, sau la prânz, în timpul unei conversaţii la telefonul mobil într-o piaţă, în timp ce vântul bate cu putere), încât nici măcar nu putem recunoaşte destul de clar ofensa ce ne-a fost adusă ca să putem articula un protest coerent la adresa acesteia. Săgeata a fost aruncată, îşi nimereşte ţinta, dar ne lipseşte sursa sau contextul pentru a vedea cum şi unde, mai exact, ne-a străpuns armura. Şi în al doilea rând, adesea nu ne articulăm furia nici măcar atunci când o înţelegem, pentru că lucrurile care ne-au supărat pot fi atât de banale, delicate sau ciudate, încât ar părea ridicol dacă le-am rosti cu voce tare. Chiar să ni le spunem în sinea noastră ni s-ar putea părea jenant.
De exemplu, ne putem simţi profund rănite dacă partenerul nostru nu ne observă noua coafură, sau nu foloseşte o planşetă de lemn atunci când taie pâinea, risipind firimiturile peste tot. Acestea nu par probleme de care să merite să de plângi. Să spui „Sunt supărat pe tine pentru că tai pâinea greşit” înseamnă că rişti să pari imatur şi nebun. Dar poate că am avea nevoie să ne rostim cu voce tare plângerile pentru a obţine starea de spirit vulnerabilă, încrezătoare, cinstită care face posibil sexul.
Pornografia pe Internet
Creşterea pornografiei pe Internet a deteriorat viaţa sexală a multora. Oamenii pot să-şi dea seama, spre propria disperare, că libidoul partenerului lor a dispărut în mod misterios. Nu a dispărut, de fapt doar a fost „cedat” calculatorului. Alianţa dintre industria IT, pe de o parte, şi mii de furnizori de conţinut pornografic, pe de altă parte, a exploatat un defect de proiectare a minţii umane. O minte proiectată iniţial pentru a face faţă la ceva doar puţin mai ofertant, din punct de vedere sexual, decât o femeie din trib în savană, devine neajutorată atunci când este bombardată în permanenţă de invitaţii să participe la scenarii erotice depăşind cu mult orice vis al minţii bolnave a Marchizului de Sade. Nu este nimic suficient de trainic în structura noastră psihologică care să compenseze pentru evoluţia capacităţilor noastre tehnologice, nimic care să ne oprească dorinţa pasională de a renunţa la toate celelalte priorităţi de dragul câtorva minute în plus (care ar putea ajunge la patru ore) în cele mai întunecate nişe ale reţelei Internet. Pornografia este atât de imediată şi intensă, încât ne distruge capacitatea de cuplare în cadrul sexului mai uman, actual şi real. Cea mai bună soluţie ar putea fi pur si simplu stingerea calculatorului şi discutarea cu onestitate a tentaţiilor. Pornografia pe Internet nu ar trebui considerată doar „revoltatoare”, e frumos pentru unii, dar într-un mod care distruge lucruri ce sunt mai mult decât pur şi simplu frumoase; lucruri care sunt esenţiale pentru viaţă.
Devenim parteneri
Paradoxal, copiii sunt creaţi prin sex, însă au şi urâtul obicei de a omorî în faşă orice chef de sex. Prezenţa lor este deopotrivă încântătoare, dar şi în întregime nefavorabilă tipului de sentimente erotice care (pe vremuri) făceau posibil sexul. O parte a problemei constă în faptul că, odată ce avem copiii, partenerul nostru tinde de obicei să devină o figură maternă/paternă mai degrabă decât egalul nostru. Încetăm să ne mai privim partenerii ca pe nişte figuri erotice atunci când ne petrecem cea mai mare parte a zilei în rolurile de „mami” şi „tati”. Chiar dacă nu jucăm aceste roluri unul pentru altul, ci pentru copii, trebuie totuşi să fim permanent martori la ele. Odată ce copiii au fost duşi la culcare, ar fi ceva total nepotrivit ca unul dintre parteneri – într-una din acele scăpări de care pomeneşte atât de des Sigmund Freud – să îl numească pe celălalt „mami” sau „tati”, confuzie la care se poate adăuga şi utilizarea aceluiaşi ton sever exasperat, care a servit toată ziua la disciplinarea celor mici.
Poate fi greu pentru ambele părţi să nu se abată de la adevărul evident, şi totuşi evaziv, că ei sunt de fapt prieteni şi parteneri, nu colegi de grădiniţă. Singurul mod de a ieşi din această sterilitate nu este, desigur, să o iei de la capăt cu alt partener, pentru că, dacă nu suntem atenţi, proaspătul candidat se va transforma şi el într-o figură fără sex, odată ce relaţia s-a erodat puţin. Nu de o nouă persoană avem nevoie, ci de un mod nou de a vedea persoana deja cunoscută. Problema este cum îl privim pe partenerul nostru. Pentru a ne menţine viaţa sexuală în formă maximă, avem nevoie de imaginaţie. Ar trebui să încercăm să punem binele şi frumosul la baza straturilor de obişnuinţă şi rutină. Poate că l-am văzut atât de des pe partenerul nostru împingând un cărucior cu doi copii, mustrând un copil mic, certându-se cu cei de la compania de electricitate şi întorcându-se acasă obosit de la muncă, încât am uitat acea latură a lui/ei care rămâne aventuroasă, aprigă, obraznică, inteligentă şi, mai presus de orice, vie.
Complicat
Indiferent ce jenă simţim atunci când vine vorba de sex, aceasta este de obicei agravată de ideea că aparţinem unei vârste eliberate – şi ar trebui, aşadar, să fi făcut până acum din sex o chestiune simplă, directă şi netulburată. În ciuda eforturilor noastre de a îndepărta toate ciudăţeniile, sexul nu va fi niciodată simplu, aşa cum ne-ar plăcea să fie. Poate muri pur şi simplu; refuză să se aşeze perfect alături de dragoste, asa cum ar trebui. Cu toate că încercăm să-l temperăm, sexul are o tendinţă recurentă de a face ravagii în viaţa noastră. Sexul rămâne într-un conflict absurd şi probabil ireconciliabil cu unele dintre cele mai înalte valori şi angajamente ale noastre.
Poate că, în cele din urmă, ar trebui să acceptăm că sexul este în mod inerent mai degrabă ciudat, în loc să dăm vina pe noi înşine pentru că nu răspundem mai natural la impulsurile lui confuze. Aceasta nu înseamnă că nu putem lua măsuri ca să devenim mai înţelepţi în legătură cu sexul. Pur şi simplu, ar trebui să ne dăm seama că nu vom putea depăşi niciodată în intregime dificultăţile pe care ni le scoate în cale.
Studiul realizat de Stylist.co.uk care a stat la baza reflecţiilor despre sex ale lui Alain de Botton:
Cine face sex normal?
Studiul realizat de Stylist în luna martie 2012 arată că 65% dintre respondenţi ar dori mai mult sex. Ne întrebăm cu toţii dacă sexul pe care îl practicăm este ceea ce se consideră „normal”, astfel că sunt interesante rezultatele studiului de faţă. Cum arată viaţa sexuală a cititorilor Stylist?
Trei sferturi dintre respondenţi, adică 74,8% sunt într-o relaţie, în timp ce 17,5% sunt singuri şi 7,3% se văd cu cineva. Aproape o treime (29,7%) sunt într-o relaţie de 1-3 ani şi un procent aproape egal (23,7%) în relaţii chiar mai îndelungate, de 5-10 ani. 10,3% au acelaşi partener de mai bine de 10 ani şi numai 6% dintre respondenţi sunt într-o relaţie de mai puţin de 6 luni, iar 8,7% de 6-12 luni.
La întrebarea „Cât de satisfăcuţi sunteţi de actuala viaţă sexuală pe care o aveţi?”, cel mai mare procent de respondenţi (37,4%) sunt destul de satisfăcuţi. Foarte satisfăcuţi sunt 19,2%, destul de nesatisfăcuţi – 17%, dar există şi 10% de respondenţi puternic nesatisfăcuţi.
Cei mai mulţi (32,3%) dintre cei care au răspuns chestionarului realizat de Survey fac sex de 2-3 ori pe săptămână, în vreme ce 5,6% fac sex cel puţin o dată pe zi, 20,4% o dată pe săptămână, 10,1% o dată pe lună, iar 8,7% chiar mai rar de atât.
Întrebaţi fiind ce anume ar putea să le îmbunătăţească viaţa sexuală, majoritatea respondenţilor şi-ar dori să aibă mai mult timp (26,8%) şi energie (30,3%), alţii ar crede că au nevoie de mai multă siguranţă financiară (2,2%), un partener pe termen lung (19,4%), mai multe vacanţe (7,7%), mai multe weekenduri sau seri în care altcineva să aibă grijă de copii (1,7%). Recesiunea o fi avut ea influenţe în multe domenii ale vieţilor noastre, însă 77% dintre respondenţii studiului nu consideră că le-ar fi influenţat în vreun fel frecvenţa cu care fac sex. 60,4% dintre cei care au răspuns întrebărilor discută despre viaţa lor sexuală uneori cu prietenii, 16,6% fac mai des acest lucru, iar 22,9% nu discută niciodată despre viaţa lor sexuală.
În fine, 83,2% dintre respondenţi nu şi-au înşelat niciodată partenerul, în timp ce 8,7% au călcat pe alături o singură dată şi 6,3% de mai multe ori.
Traducere şi adaptare de Anca Cristina Ilie
Lucrarea „Reflecţii despre sex” a filosofului contemporan Alain de Botton (Pan, 7,99 lire sterline) apare în Marea Britanie pe 10 mai 2012, ca parte a unei serii de lucrări de cercetare pe temele: muncă, sex, maturitatea emoţională, viaţa digitală şi schimbările din lume. Turneul de lansare „Şcoala vieţii” cuprinde Londra, Edinburgh, Dublin şi Manchester.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
