Trebuie să recunoaştem: ne plac filmele româneşti. Chiar dacă nu au acţiune, chiar dacă protagonistul mai mult fumează decât vorbeşte, chiar dacă aşteptăm două ore ca eroul principal s-o încalţe şi la final ne luăm o ţeapă de neuitat. Dar nu e păcat ca filmul românesc să rămână etern la stadiul de pelicule studenţeşti (năclăite de metafore şi sufocate cu “mă”-uri care chipurile denotă autenticitate), în loc să explodeze pe firmamentul artei internaţionale? Iată un episod din seria de închipuite sequel-uri, prequel-uri, remake-uri şi reboot-uri menite să revigoreze cinematografia românească.
Tie-in pe baza unui personaj din scheciurile TV ale deceniilor trecute.
Cine a apucat albumele duminicale ale anilor ’70-’80 (pe vremea aceea, punctul de atracţie al întregii săptămâni în materie de televiziune) îşi aduce aminte cu siguranţă de bietul Popescu de la Financiar, ciuca bătăilor în materie de satiră comunistă antibirocratică. Câte scheciuri n-au înfăţişat acest personaj aparent comun, dar de fapt diabolic şi care sabota societatea socialistă multilateral dezvoltată şi înaintarea României spre comunism?! Popescu de la Financiar era modul Partidului Comunist Român de a şfichiui moravurile, de a înfiera birocraţia, în acelaşi timp însă fără a indica vreun duşman veritabil (şi aceasta pentru că România nu avea duşmani, deoarece nu avea probleme, întrucât era perfectă) şi sugerând că tovarăşul Popescu poate fi oricine – chiar şi tu, spectatorule, care te uiţi acum la televizorul tău Diamant şi bei Quick Cola!
Mai şocant însă este faptul că după trecerea de la socialism la capitalism, satira din uzină s-a transformat în umorul de birou, foarte la modă în ziua de azi, de la tristele spoturi publicitare pe această temă până la mailurile “FW:” conţinând glumiţe ponosite cu şi despre corporatişti. Dar unde a dispărut Popescu de la Financiar? Nu cumva ar putea fi el noul erou corporatist, care să vorbească pe limba fiecărei Piţi corporatiste, a tuturor celor care ies cu ecusonul la gât ca din greşeală? Desigur, după noile norme, el n-ar mai fi Popescu de la Financiar, ci Popescu, CFO (Chief Financial Officer), iar corporatiştii ar râde cu urlete la glumiţele originale gen “Şeful nu greşeşte niciodată, el experimentează” şi şi-ar povesti a doua zi la birou episoadele, a căror simplă vizionare le-ar consolida statusul social.
“Popescu de la Financiar. The Movie” ar putea face radiografia culturii corporatiste, dezvăluind totodată racilele societăţii capitaliste de tip balcanic. Popescu, un băiat simplu de la ţară, s-ar angaja ca portar la o bancă. Aceasta s-ar afla la un pas de faliment, iar directorul, nevoind să pice de vinovat, mai ales că era, l-ar pune în locul sau pe tânărul Popescu, pe post de ţap ispăşitor. Popescu însă, deşi simplu, nu ar fi şi prost, aşa că în şase luni banca ar ajunge nr. 1 pe capitală… Evident, cârcotaşii ar putea obiecta că scenariul este un plagiat ordinar după “The Hudsucker Proxy” al fraţilor Coen, ceea ce ar fi perfect adevărat, dar puţină publicitate nu strică niciodată, nu?
Rămâne doar de găsit interpretul ideal al lui Popescu, CFO… Eu m-am gândit la Steve Carrell. Aveţi altă propunere?
Citiţi şi
Înapoi în anii nopților magice
Oliver Sacks, fermecător și instructiv – Fluviul conștiinței (zece eseuri)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
