„Nu putem rezolva problemele folosind acelaşi mod de a gândi pe care l-am folosit atunci când le-a creat”. Albert Einstein
Cred ca mi s-a format un automatism: când vine vorba despre inteligenţă + creativitate mă duc instantaneu cu gândul la Einstein. Dar poate că nici nu este un automatism rău…
Despre inteligenţă şi creativitate este vorba, în principal, în această săptămână. Despre idei noi, soluţii, regândire în parametri diferiţi, despre perspective inedite, sclipiri de geniu, decizii surprinzătoare.
„Eroul” săptămânii este Mercur, planeta intelectului, ajuns în ultima fază a ciclului retrogradării. În această fază, intră pentru a doua oară (de astă dată, foarte hotărât!) în Berbec şi pune punctul pe „i”, făcând ultima conjuncţie cu Uranus.
Tranzitul îi priveşte în primul rând pe Berbeci, căci se produce în zodia lor, apoi pe Gemeni şi Fecioare, care se află sub stăpânirea lui Mercur. Apoi, într-un mod mai restrâns, pe Balanţe (mai ales legat de cuplu, colaborări şi alte relaţii), Raci (carieră, statut, reputaţie), Capricorni (locuinţă, bunuri imobiliare şi de patrimoniu, părinţi), Taur (intuiţie, creativitate, demersuri secrete), Lei (studii, călătorii, relaţii la distanţă), Scorpioni (muncă, responsabilităţi, sănătate), Săgetători (copii, dragoste, creaţie), Vărsători (informaţie, comunicare, deplasări), Peşti (bani). Asta, doar orientativ…
Întâmplările cu iz mercurian de săptămâna asta ar putea face parte dintr-un ansamblu mai larg, care debutează la mijlocul lui februarie şi care este jalonat de nişte momente semnificative situate în primele trei săptămâni din martie, mai ales în jurul datelor de 5 şi 18 martie.
Ca să recapitulăm: ideea este de nou, original, creativ, surprinzător, neaşteptat, totul legat de minte, comunicare, informare, deplasare. Chiar şi vechile probleme pot apărea într-o nouă viziune, generatoare de rezolvări, concluzii sau deznodăminte. Căci ceea ce spunea Einstein cu privire la progresul ştiinţific îşi poate găsi o fericită aplicare în orice domeniu al vieţii: „Simpla formulare a unei probleme este de departe mai importantă decât rezolvarea ei, care ar putea fi doar o chestiune de îndemânare matematică sau experienţă. A pune în discuţie noi subiecte, noi posibilităţi, a privi vechile probleme dintr-o nouă perspectivă, toate astea cer imaginaţie creativă şi marchează adevăratele progrese în ştiinţă.”
Totuşi, nu trebuie ignorat un lucru: pentru unii, conjuncţia Mercur-Uranus poate avea şi efecte negative, să predispună la iritabilitate, nerăbdare, reacţii bruşte, decizii pripite, dispute, probleme de comunicare şi chiar accidentări. Prudenţă! … deşi evenimentele în care este implicat Uranus sunt de obicei impredictibile şi inevitabile.
La nivel macro, conjuncţia Mercur-Uranus încurajează, pe de-o parte demersurile intelectuale, literare şi ştiinţifice, înnoirile în sfera comerţului şi a mijloacelor de comunicare, dar pe de altă parte, poate genera incidente legate de mediul învăţământului şi transporturilor, presei, poştei, internetului, accidente grave, nervozitate pe piaţa bursieră, surprize diverse.
Conjuncţia perfectă se produce la finele săptămânii, dar efectele pot deveni vizibile începând de marţi şi pot fi foarte vii miercuri, joi şi chiar şi vineri, potenţate de trecerea Lunii prin Berbec.
În a doua parte a săptămânii mai avem trei evenimente cu încărcătură astrală:
- joi, 19 aprilie, ora 19:12, Soarele intră în Taur;
- sâmbătă, 21 aprilie, Luna Nouă în Taur (conjuncţia perfectă Soare-Lună se petrece la ora 10:18, la 01°35′ Taur;
- duminică, 22 aprilie, conjuncţie Lună-Jupiter în Taur.
Ultimele două, au conotaţii fericite şi vestesc înnoiri, şansă, oportunităţi, începuturi promiţătoare, pentru fiecare dintre noi, astfel:
Berbec: bani, câştiguri, resurse, valori
Taur: corp, suflet, viaţă, în general
Gemeni: demersuri secrete, intuiţie, inspiraţie
Rac: imagine, popularitate, susţinători
Leu: carieră, prestigiu, distincţii, statut social, reputaţie
Fecioară: voiaje, legături la distanţă, studii, spiritualitate
Balanţă: venituri adiacente, cadouri, investiţii, împrumuturi
Scorpion: cuplu, colaborări, contracte, competiţii, procese
Săgetător: slujbă, subalterni, sănătate, igienă, animale
Capricorn: copii, sex, dragoste, creativitate, sport
Vărsător: cămin, imobiliare, patrimoniu, părinţi
Peşti: intelect, comunicare, întâlniri, negocieri, drumuri
Enjoy! 🙂
Citiţi şi
Horoscopul Lunii Pline în Taur din 15 noiembrie 2024, ora 23:29
Horoscopul Lunii Noi în Scorpion din 1 noiembrie 2024, ora 14:47
17 octombrie 2024 – Lună Plină în Berbec (horoscop)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.