Un premiu pentru curaj, asta a primit Carmen Ghercă din partea ieşenilor de Ziua Internaţională de conştientizare a Autismului. Un premiu pentru curaj şi pentru abnegaţie.
Pe Carmen Ghercă o cunoaştem foarte bine şi ştim că este motorul filialei Iaşi a Asociaţiei Naţionale pentru Copiii şi Adulţii cu Autism. Mai puţin cunoscut este talentul ei pentru cuvântul scris, demonstrat de prima ei apariţie editorială – volumul Suflete în culori.
Recunosc că am fost privilegiată şi am citit cartea înaintea publicului larg, acum vreo două luni, când Carmen s-a decis să o publice. Suflete în culori este un jurnal, o carte despre curaj şi iubire. Curajul de a-ţi aduna sentimentele şi de a le împărtăşi cu ceilalţi. Curajul faţă de tine, atunci când te recunoşti înfrânt sau victorios. Nu-i uşor să vorbeşti despre viaţa ta şi puţini dintre noi o facem cinstit, cu noi înşine. De multe ori ne minţim, ne prefacem că suntem fericiţi şi că ne este bine, deşi realitatea este alta, iar oglinda sufletului o şi arată.
Carmen Ghercă a decis să cureţe oglinda şi să aştearnă pe ea mare parte din viaţa ei. După ce am citit cartea, am avut impresia unei călătorii într-un montaigne rousse. Carmen a trăit şi momente unice, de iubire, şi clipe crunte, de disperare. Peste toate a trecut cu forţa cu care numai o femeie care luptă pentru copilul ei o poate avea. Nu-i uşor să scrii pe un pergament făcut din sufletul tău şi este un act de curaj să arăţi lumii jurnalul vieţii.
Povestea ei şi a lui Robert, un copil dorit şi aşteptat cu infinită dragoste, ne arată cum este să iei viaţa de la capăt în fiecare zi. Cum să te lupţi cu mentalităţile, cu indiferenţa unei societăţi care nu este pregătită să accepte diferenţele dintre oameni şi care îi condamnă la izolare pe cei despre care spune că ar fi Altfel.
Carmen şi Robert ne învăţă că poţi vorbi fără cuvinte, folosind doar limbajul iubirii necondiţionate pe care o oferă toţi copiii cu autism. Pentru ei nu există condiţionări, ei nu ne cer nimic şi nu aşteaptă nimic de la noi. Ei ne iubesc pur şi simplu şi ne acceptă aşa cum suntem, poate uneori ranchiunoşi, egoişti, orgolioşi.
Suflete în culori este şi o mână întinsă părinţilor care vor să-şi ajute copiii cu autism. Carmen le-a oferit sprijin şi i-a invitat lângă ea într-o tribună de la care luptă pentru drepturile copiilor cu autism, pentru care a ajuns până la Bruxelles. Rezultatele nu vin uşor fiindcă oamenii acceptă cu greu diferenţele, dar fiecare succes este o motivare imensă pentru a continua Urcuşul, cum spune ea în carte. Drumul este lung, cu pante abrupte, dar gândul că Robert şi ceilalţi copii cu autism ar putea avea într-o zi şi sprijinul necondiţionat al societăţii, nu doar al familiilor, o motivează să meargă mai departe.
Suflete în culori este un scenariu impresionant, un film despre viaţă, pentru care noi, ieşenii, i-am dat Oscarul şi un creion luuuungg, ca să-i ajungă să scrie şi restul poveştii.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
