Nivelul 1.
La început, a fost preşedintele. John F. Kennedy, pe numele lui binecunoscut. Povestea vieţii sale, politica şi infidelităţile sale au făcut şi continuă să facă obiectul multor poveşti, legende, filme.
Nivelul 2.
Apoi, o stagiară la Washington, în vârstă de 19 ani, pe numele ei Mimi Beardsley, a venit în anul 1962 să ocupe un birou la Casa Albă. Dar ea a devenit faimoasă pentru locul pe care l-a ocupat mai ales în patul preşedintelui şi adesea în aceeaşi cadă cu el. După ani şi ani stagiara, devenită după două căsătorii Mimi Alford, îşi scrie memoriile, relatând povestea acelor ani în cartea „Once upon a secret: My affair with President John F. Kennedy and Its Aftermath” („A fost odată un secret: relaţia mea cu preşedintele John F. Kennedy şi urmările acesteia”). Ea povesteşte că, în cea de-a patra ei zi ca stagiară la Casa Albă, preşedintele a dezvirginat-o. „Experienţa a fost atât de neaşteptată, chiar ireală, că de mult ori apoi, în timp ce eram dusă acasă în limuzină, mă întrebam dacă nu cumva totul a fost un vis” – scrie fosta stagiară, acum în vârstă de 69 de ani. Mimi povesteşte că întreaga vară şi-a petrecut-o înotând în piscină cu preşedintele SUA, un bărbat de 45 de ani, din generaţia părinţilor fetei, după cum spune chiar ea. Se pare că tânăra s-a văzut ultima oară cu preşedintele în noiembrie 1963, cu doar o săptămână înainte ca acesta să fie asasinat.
Nivelul 3.
Janet Maslin, redactor cultural la New York Times, scrie o recenzie a cărţii de memorii a lui Mimi Alford în articolul său intitulat „Sure, Mr. President, if You Really Want Me Too” („Sigur, domnule preşedinte, dacă aşa doriţi”). Ea critică „detaliile sordide” ale poveştii, a cărei veridicitate chiar o pune la îndoială. Mai ales inocenţa domnişoarei Beardsley este luată în colimator de Janet Maslin. Ea este de părere că, odată stinse bârfele ce se vor fi ivit în jurul cărţii de memorii, acesta nu vor mai fi nimic altceva decât „cele mai ciudate memorii despre secrete şi minciuni”. Mai mult chiar, Janet Maslin crede că aceste secrete şi minciuni vor avea o foarte puternică influenţă negativă asupra autoarei lor. Imaginea per ansamblu pe care o face redactorul de la New York Times fostei stagiare de la Washington este una extrem de negativă: Mimi Alford nu are cultură, nu ştie să facă referinţele corecte în propria carte etc. Întrebarea care îi rămâne cel mai pregnant în minte lui Maslin este „Cum de a ajuns domnişoara Mimi Beardsley în pat cu preşedintele în a patra zi de lucru?”. Mentalul stagiarei de 19 ani nu era deloc preocupat de a-şi găsi un confident sau de problemele morale pe care le punea această relaţie infidelă; nu găsea nimic degradant în faptul că era luată, laolaltă cu bagajele, atunci când călătorea preşedintele.
Janet Maslin este foarte critică şi atunci când vine vorba despre echilibrul cărţii de memorii. Astfel, ea spune că deşi în prima parte Mimi se descrie ca servind cu oarecare bunăvoinţă şi din snobism dorinţele sexuale ale preşedintelui, ce-a de-a doua parte devine răutăcioasă, relatând istorii în care preşedintele îi cere diverse favoruri sexuale pentru apropiaţii lui. Apoi cartea devine „tot mai nebună şi tristă” începând de la relatarea zilei nunţii lui Mimi cu Tony Fahnestock. Nici finalul cărţii nu este scutit de critica lui Maslin, care ia în râs „serenitatea”, liniştea care pare că a cuprins-o pe autoarea memoriilor, odată ce s-a scuturat de amintirile secrete prin acest proces de curăţire.
Nivelul 4.
O altă newyorkeză, de astă dată de la The Newyorker, pe numele său Amy Davidson, recenzează articolul-recenzie al lui Janet Maslin într-un articol intitulat „Mimi and the President” („Mimi şi preşedintele”).
Potrivit lui Davidson, istoria orală şi interviurile cu biografii vremii dau ştire despre mânia femeilor de la Casa Albă a anilor 1960 împotriva stagiarei Mimi Beardsley. Nu este cinstit, crede ea, ca această furie să se îndrepte doar asupra stagiarei, nu şi asupra preşedintelui. Dar este oarecum de înţeles, dată fiind asasinarea ulterioară a preşedintelui. Însă, spune Davidson, noi toţi ceilalţi nu suntem în această poziţie. Aşa că tonul recenziei lui Janet Maslin este răutăcios şi neplăcut, într-un mod de neînţeles. Davidson spune că Maslin o ia în râs pe debutanta de la Casa Albă, care a ştiut tot timpul în ce se bagă şi care nu merită simpatia noastră. Maslin scrie despre vârsta lui Mimi – 19 ani, dar nu şi despre a preşedintelui – 45,–notează Amy Davidson. Aşadar, încă un aspect necinstit al recenziei lui Maslin, principalul punct de demonstrat aici de către Maslin fiind că Mimi nu era o fată cuminte.
De altfel, Alford însăşi este conştientă de acest lucru. Ea scrie că toţi cei cărora le-a povestit despre dezvirginarea ei de către preşedinte în ce-a de-a patra zi de lucru la Casa Albă au întrebat-o dacă poate fi considerat acesta un viol. Ea spune că nu. Dar tot nu este ceva curat aici, în ciuda diferenţei de vârstă, totuşi preşedintele era angajatorul ei şi un om (să spunem doar atât) puternic.
În ceea ce priveşte critica adusă de Janet Maslin caracterului literar al cărţii de memorii, Amy Davidson recunoaşte că „aceste memorii nu reprezintă o piesă literară de excepţie; însă sunt mai puţin îmbibate de falsuri decât multe din scrierile despre Kennedy în genul vieţilor sfinţilor”.
În final, Davidson afirmă că ceea ce Maslin numeşte un final al cărţii „nebun şi trist” reprezintă, de fapt, dilema oricărei alte femei – şi nu sunt puţine – prinse în această situaţie: „Tristă, da, dar nebună? Dacă e veselă, e rea, dacă nu este, e nebună”.
Tonul adoptat de Amy Davidson este mai uman, mai înţelegător decât cel al lui Janet Maslin, iar critica primeia nu se îndreaptă spre cartea de memorii decât într-o măsură destul de obiectivă.
Descrise tehnic, cele 4 niveluri pot reprezenta, în plan simbolic, patru păpuşi din lemn de esenţă moale, care se pot introduce una în alta, cunoscute sub numele de Matrioşka.
Al cincilea nivel? Chiar articolul de faţă. 🙂
Citiţi şi
Împreună până se va face târziu în noi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
