Wu Ying – i se va comuta pedeapsa cu moartea?

26 February 2012

Wu Ying, 31 de ani, era în 2007 a 26-a cea mai bogată femeie din China, când a fost arestată pentru împrumuturi ilegale şi înşelarea investitorilor.

În 2009, a fost condamnată la moarte, iar săptămâna trecută, ca urmare a reacţiilor interne şi internaţionale, China a promis că va revizui cu atenţie hotărârea.

În condiţiile în care în China băncile au redus drastic împrumuturile pentru afaceri proprii, chinezii nu au altă şansă decât să ia bani de la persoane private, chiar dacă dobânda e uneori aberantă, cum a fost şi cazul lui Wu Ying. În zona Zhejiang, unde s-a născut şi crescut femeia condamnată, tocmai aceasta este practica, foarte răspândită, ce a contribuit la succesul oamenilor de afaceri locali.

Chinezii au susţinut masiv aplicarea pedepsei cu moartea într-un caz recent de omucidere, dar în cazul lui Wu Ying cere abolirea pedepsei capitale din motive economice, pentru că un om care a ucis, trebuie să plătească cu viaţa, dar un om care are datorii, trebuie să-şi plătească datoriile.

În aceeaşi zi, în care s-a pronunţat hotărârea la apelul chinezoaicei condamnată pentru o fraudă de 770 milioane de yuani (echivalentul a 122 milioane de dolari sau 79 milioane de lire) datoraţi unui număr de 11 păgubiţi, un alt om de afaceri, Sun Lipeng, ce strânsese în acelaşi mod fonduri în valoare de 3,3 miliarde de yuani (cam de patru ori mai mult!), a fost condamnat la 20 de ani de închisoare!

Acest lucru este posibil pentru că unii oameni de afaceri cotizează la partidul unic, care, la nevoie, îşi întinde protectoratul până în sălile tribunalelor în care domneşte o justiţie legată la ochi în aşa fel încât să vadă. Nu vă sună cunoscut?

Voi ce credeţi?



Citiţi şi

Jurnal de învățător (VI) – Războiul, 1951 (II)

ASIA Fest revine cu a opta ediție, ce va avea loc între 24 – 26 septembrie, în Parcul Național din București

Ce am pierdut în pandemie

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro