Ultima creaţie BMW nu este o maşină, dar cu ea poţi prinde viteză şi lua viraje spectaculoase. Şi nici n-o poţi cumpăra (ediţie limitată), dar o poţi câştiga. Cu condiţia ca în acest sezon să aduni mulţi kilometri de coborâri pe pârtiile din Austria, Germania, Italia şi Elveţia sau să participi la un slalom uriaş în cadrul BMW xDrive Cup. Doamnelor şi domnilor schiori, iată premiile: K2 LTD BMW M Design Editions skis.
Dacă vă întrebaţi ce este K2, atunci aflaţi că este al doilea munte ca înălţime din lume, dar şi numele primului producător de echipamente pentru sporturile de iarnă, pe care gigantul auto l-a ales pentru a crea aceste schiuri ultra-performante, inspirate de modelul BMW, seria M. Regulamentul concursului îl găsiţi aici.
Cum nu poţi urca cu BMW-ul pe pârtie (deşi el poate şi posesorii şi-ar dori), iată că, dacă eşti foarte priceput, poţi lua logoul pe schiuri. Astfel, şi capra, şi varza vor fi mulţumite :).
Şi fiindcă tot vorbirăm de seria M, nouă acesta ne place. Nu costă decât puţin peste 100.000 de dolari şi prinde suta în 4,6 s. În caz că aveţi vreo grabă de moment.
Dar cel mai potrivit şi mult mai accesibil este X5-ul cu echipare completă de iarnă din oferta specială de la Automobile Bavaria.
Citiţi şi
Poveste de Anul Nou cu baroni și baronese
Dacă aș fi milionar și aș avea o iubită
De-aia n-ai o țară ca afară! Pentru că te doare la bască de tot
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.