Bărbaţii, în America, nu mai vor să intre în căsnicii oficiale… dacă auzi însă horror story-urile despre ce înseamnă un divorţ în această “cea mai litigioasă dintre democraţii” nu te mai miri… Şi în Statele Unite căsătoria se poate desface pe baza unei simple declaraţii notariale comune. Dar se întâmplă? Nu prea… Căsnicia e un business! Modelul “bărbatul ţine familia, femeia creşte copii şi găteşte dinner-ul” este încă predominant. Când afecţiunea moare (şi antropologii susţin că este ceva normal) avocaţii îşi freacă mâinile, şi, ca bărbat, se prea poate să te trezeşti că vei susţine material o femeie pentru care nu mai ai nici afecţiune, nici respect pentru toată viaţa ei, cât mai are de trait…. Se cam acreşte laptele…
Să presupunem că, totuşi, un cuplu vrea să intre într-o căsnicie “until death does you part”. Acelaşi model normativ presupune că odată cu căsătoria intri în cercul vicios al datoriilor şi economiilor: ipoteca pentru casă, creditul pentru maşină, economiile pentru studiile copiilor, asigurarea de sănătate… Cerc din care cei “99% din americani” ies cam la pensie, dacă au norocul să fie angajaţi tot timpul şi să nu-şi piardă slujba timp de treizeci de ani cât durează să-ţi plăteşti ipoteca. Însă acest “noroc” – căruia i s-a spus şi “The American Dream” (mă rog, şi coşmarurile tot vise sunt) nu prea se mai întâmplă de câţiva ani buni nici în State, şi, mai recent, nici în Europa…Volatilitatea şi fragilitatea economică acţionează şi ele ca nişte frâne pentru căsnicii… Şi atunci, într-adevar, de ce să iau vaca? Mai fac un credit şi cumpăr un abonament la lăptărie…
Dacă decizia de căsătorie/concubinaj ar fi una doar raţională, de maximizare a utilităţii, căsătoriile ar fi rarisime… Şi cu toate astea, industria căsătoriei în State este una din cele mai înfloritoare. În România trebuie să-ţi faci rezervare la restaurant cu luni inainte! Da… cu toate acestea… bărbaţi şi femei se căsătoresc. În fiecare zi. Pentru că bărbaţi şi femei se iubesc; pentru că vor ca TOATĂ LUMEA să ştie că îşi iubesc partnerul; pentru că foarte mulţi vor să sacralizeze o unire “pământeană”; pentru că exista o necesitate interioara de a fi angajat total… Pentru că tânjim după siguranţa care vine cu acest angajament, indiferent de sex, şi fără de care dragostea este chinuită, nu împlinită. OK… sunt multe cupluri care trăiesc în concubinaj… care nu se pot angaja? Nicio grijă, au existat dintotdeauna, dar normele sociale descurajau afişarea dezinvoltă. Nici legislaţia, nici conjunctura economică, nici normele nu vor schimba “taina căsătoriei”.
P.S. Tot în America, după câteva zeci de ani de eforturi, comunitatea gay/lesbian sărbătoreşte faptul că în New York s-a aprobat căsătoria între persoane de acelaşi sex. Şi asta nu din cauză că, în sfârşit, cupluri consacrate de ani de zile pot să depună un formular unic de impozitare globală. Nici pentru că aceasta le-ar facilita adopţia de copii. Asta se rezolvase. De “lapte”, ca sa folosim acest eufemism, să nu mai vorbim – dinamica site-urilor de relaţionare gay/lesbian este considerabilă. Ce contează pentru ei este tot alinierea la o normă socială, de angajare afişată faţă de partener.
Citiţi şi
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
