40? Şi ce? Avem inimile mai vii ca oricând şi ne înclinăm graţios către dorinţe şi definiţii noi, pe care ştim să le îmbrăţişăm acum cu eleganţă şi siguranţă de sine. Am devenit mai frumoase, mai bogate şi mai delicate decât eram în tinereţile neliniştite. E reuşita noastră, a femeilor mature şi ar trebui să reflectăm asta, în fiecare zi, cu mândrie şi naturaleţe pe chip. Şi, slavă Domnului, trendurile în materie de beauty ne ajută să renunţăm, dacă e cazul, la obiceiurile mai vechi, de pe vremea când ochii negri ori profund conturaţi şi buzele înroşite strident erau socotite ca singurele noastre arme de seducţie şi garanţie a fericirii. Azi se poartă naturaleţea şi cum noţiunea de bio e prezentă în toate cele, machiajul în sine e cu atât mai provocator, cu cât se rezumă la a fi doar corector.
Deci, să ne propunem, dar să şi reuşim:
- să stăm departe de tentaţia buzelor roşii
Dacă nu ai o gură perfectă, cu buze pline şi divin conturate, încadrate de o piele întinsă, evită roşul. Nimic nu poate părea mai vulgar, mai trist şi mai puţin atractiv decât o deficienţă “bine valorificată”. Încearcă o nuanţă apropiată de culoarea ta naturală. Probează rujuri cremoase, în nuanţe de roz şi evită oranjul care îmbătrâneşte. Ideale sunt produsele de tip gloss, pentru că dau volum buzelor şi în plus, le hidratează, în timp ce formulele mate le lasă în umbră, într-o formă nefericită.
- să lăsăm ochii să vorbească
Dacă ai ochii închişi la culoare, mari şi rotunzi, conturează-i cu un creion moale şi apoi întinde culoarea cu o pensulă specială, astfel încât ea să se piardă în nuanţa de fard pe care o foloseşti. Evită produsele de tip eyeliner, pentru că liniile create cu ajutorul lor sunt dure şi înăspresc. În cazul în care ochii sunt mici, nu folosi creionul pe linia lor inferioară, pentru că efectul e de micşorare suplimentară. Foloseşte nuanţe de fard pastel, ideal, mate. Daca ai ochii căprui, tonurile de maro, kaki şi auriu sunt cele mai prietenoase, iar dacă ai ochii albaştri sau verzi, atunci cărămiziu sau lila sunt foarte potrivite. Nu trasa niciodata fardul până la nivelul sprâncenelor, ci păstrează desenul la nivelul pleoapei mobile. Aminteşte-ţi că doreşti doar să corectezi şi să conturezi, nicidecum să pictezi.
- să aplicăm “mai puţin” înseamnă acum “mai bine”
Regula jocului spune că mai puţin e mai bine şi că, de fapt, e o iluzie că mascarea în straturi ne-ar putea ajuta să arătăm mai diafane. Cu timpul, tenul se deshidratează tot mai accentuat, aşa că ideale sunt fondurile de ten şi produsele concealer cât mai cremoase. Alege un fond de ten apropiat de culoarea ta naturală şi evită nuanţele închise, cu efect de bronzare, pentru că efectul este de îmbătrânire. Înainte de aplicarea fondului de ten, foloseşte o cremă profund hidratantă şi estompează imperfecţiunile. Aplică un concealer cu efect de iluminare (nuanţe de galben sau roz ceva mai deschise decât fondul de ten) în zona cearcănelor şi întinde-l bine cu o pensulă specială. Foloseşte cantităţi mici de produs.
- să folosim mai degrabă blush-uri cremoase decât pudre pufoase
Pudrele au efect de mătuire şi aplicate în exces creează senzaţia de mască până şi în cazul celei mai tinere feţe. Foloseşte-le în cantităţi infime sau… deloc. Evită oricum zona ochilor, pentru că au tendinţa de a se fixa la nivelul ridurilor. Încearcă sculptarea fizionomiei cu blush-uri pe care le aplici omogen la nivelul pomeţilor cu o pensulă mare cu păr sintetic. Nuanţe recomandate – naturale, bej sau roz pal. Culorile tari accentuează imperfecţiunile în loc să le ascundă.
Este adevărat că ne dorim tinereţe fără bătrâneţe, dar tot noi ştim că nu putem decât prelungi tinereţea. Şi pentru asta trebuie doar să respectăm riguros câteva reguli simple: curăţare zilnică, hrănire curentă cu ajutorul cremelor şi intensivă, din când în când, folosind măştile. În rest, toate cele bune şi spor la eleganţă!
Citiţi şi
Pășește pe covorul roșu, în universul The Beauty Hub al Băneasa Shopping City
Cei care au folosit pentru prima dată machiajul au fost bărbații
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.