Ca şi în zilele trecute, şi azi am început prin a şterge prima frază. Iar. Şi iar. Şi iar. Încep alunecând în fişierul gol şi, în cădere, mă lovesc de cuvinte. Vorbe mari. Siropoase, chiar. Nimicuri. Amestecuri de litere care nu reuşesc, oricât s-ar strădui, decât – cel mult – să sune ridicol. Articulăm sunete de mii de ani, am inventat cuvinte, le-am dat sensuri, le-am ancorat în cele ce se petrec în noi şi împrejur, spunem lucrurilor pe numa – dar sunt, pur şi simplu, nişte simboluri, şabloane, convenţii sociale, coduri pentru simplificarea co-existenţei. Şi vin, din când în când, momentele acelea în care tot ce am învăţat sau construit se dovedeşte fără noimă. Ne agăţăm de vocabular – dar vijelia emoţiilor intraductibile rupe legăturile cu universul cel de toate zilele.
Nu-i așa că în mare parte a timpului ne gândim doar la cele de dinainte de “dar”? Vine, însă, o zi în care cel de lânga noi pleacă. Și ia cu el cicălelile, barba de trei zile mirosind a tutun, vocea răstită, telenovelele, ciorapii abandonați la piciorul patului, scobitorile de pe noptieră, sferturile interminabile de oră în fața oglinzii cu rimelul între degete, minutele de prelungire – dar, mai ales, tot ce s-ar mai putea înșira după “dar”. Și rămân paragrafele goale de conținut, peste care ne plimbăm cu tasta delete pentru că nu sunt vorbe să ne îmbrace lacrimile și nici pustiul și nici singurătatea.
Restul e deșertăciune. Pariu că v-ați spus-o de atâtea ori fără să fiți, apoi, dispuși să schimbați ceva? Pariu că v-ați întors singuri spatele?
Toate-s la fel ca și acum 1000 de ani. Îl am, de săptămâni întregi, în urechi – și nu pot scăpa de vorbele lui. Nici nu sunt convins că vreau. Eusebiu Camilar avea atâta dreptate: “Și trupul tău, care mi-e astăzi cel mai dorit dintre limanuri, va fi un biet ulcior din care vor bea drumeții pe la hanuri”. Nu, nu avem tot timpul din lume. “După” nu mai există.
Citeşte şi aici.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Ea ar fi trebuit să vadă, să știe, să mă vadă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
