De cele mai multe ori, clădirile sunt doar faţade anoste înșirate de-a lungul unui bulevard. Fără personalitate, fără să pară a avea poveşti ori mistere. Dar, dacă ești dispus să le acorzi o privire mai atentă, surprizele se pot ţine lanţ. Clădirea unui teatru, de exemplu, poate fi prima invitație la spectacol. Şi Bucureștiul are câteva teatre a căror arhitectură transmite un mesaj ce poate să-ţi inducă o stare, să-ți creeze așteptări și să te chiar influențeze în interpretarea piesei.
All the world’s a stage…
Ce urmează după această invitație? Vibrație, emoție în stare pură, neintermediată de niciun instrument, complicitatea cu poveștile de pe scenă.
E impunător și cool. Suplu prin apariție și îmbrăcat în cel mai comod pluș vișiniu. Tavanul glisant, balcoanele spațioase, scaunele cochete și atmosfera liniștită te pregătesc pentru o experiență sensibilă. Ești copleșit și, în același timp, privilegiat. Aștepți în liniște prima bătaie a gongului. Experiența spectacolului devine o ceremonie într-un decor grandios, pe care îl intuiești dinainte să se tragă cortina. Pentru că este o stare pe care însăși fațada ți-a impus-o. Acesta este Odeonul. În zgomotul și agitația de pe Calea Victoriei, clădirea albă și elegantă se face remarcată cu demnitate, te invită să te detașezi de frenezia cotidiană și să te bucuri de o stare autentică. Este select și urban, îți cere mănuși de catifea, dar și o atitudine cool. Pentru că dintre clasicii Bucureștiului, Odeonul este cel mai modern. Sala Majestic este una dintre cele mai elegante săli de teatru din București și singura din Europa cu tavan glisant. Iar imaginea lui Răzvan Mazilu acoperind coloanele și frontonul e mai mult decât o invitație.
Teatrul Luni de la Green Hours se desfășoară printre tequile și beri, în ecouri stinse de jazz rămase din serile trecute și în nori de fum. Când se face întuneric și actorii intră în “scenă”, nu se mai aude un zumzet. Până și sticlele se așază cu grijă pe masă. Doar mucurile roșiatice se mai mișcă desenând curbe luminoase. Teatrul Luni este primul café-teatru din România. Maia Morgenstern sau Coca Bloos, Dragoș Bucur sau Dorina Chiriac, Radu Afrim sau Gianina Cărbunariu, ai de ales. La Green Hours convenționalul este reinterpretat, filosofia se complică mai mult decât în spatele cortinelor de catifea, iar mesele simple din lemn te obligă să renunți la convenţii. Cel mai longeviv teatru independent din România nu-ți cere decât să fii flexibil.
…and all the men and women merely players…
Teatrul Național nu înseamnă doar Foaierul Central și Sala Mare. Sub aceeași cupolă se întâlnesc eleganța clasică și ineditul experimentului. Café Deko, La Motoare, Centrul de dans contemporan – sub un singur acoperiș, cele mai diverse conținuturi. Aparent contradictorie, interacțiunea între un spectacol de stand up comedy, o piesă “în dulcele stil clasic” și un performance desfășurat la miezul nopții se reflectă în clădirea Teatrului cel Mare. Așa l-a numit primul său director, Costache Caragiale. Clădirea inițială a teatrului, situată pe Calea Victoriei, lângă Palatul Telefoanelor, pe locul unui han celebru, a fost construită în stil baroc cu elemente bizantine. Avea un parter cu 338 staluri, trei rânduri de loji, un foaier luxos cu scări de marmură de Carrara şi o galerie încăpătoare, unde studenţii şi elevii aveau acces gratuit. Astăzi, doar hotelul Novotel ne mai aduce aminte de clădirea originală , prin intrarea ce reproduce (din păcate, doar în rigips) construcția Teatrului cel Mare. Teatrul Național rămâne, însă, o clădire plină de personalitate aflată la kilometrul zero al capitalei.
Teatrul Metropolis ce ascunde clădirea de pe strada Eminescu te obligă, în mod politicos, ce-i drept, să te uiți la ea. Chiar dacă destinația ta este Salsa, te oprești să o admiri. Îți aduce aminte de Viena și balurile ei aristocratice și, în acelaşi timp, te invită la o călătorie în lumea minunilor lui Alice. Dacă îți faci curaj și treci dincolo de pastelul și aerul de poveste al stilului Hundertwasser, descoperi că, în interior, Metropolis te trece printr-un caleidoscop de stări. Arhitectura sălilor arată la fel de neconvențional și de spectaculos ca explozia de culori din cărămizile exterioare. “Experimental” este emblema sub care se prezintă teatrul, fără însă a da o palmă clasicului. Trecutul e doar interpretat în cheie modernă, parcă în acord cu cerințele generației internet. Un spectacol la Metropolis rămâne la fel de viu și de vesel ca arhitectura clădirii care îl propune. Dacă accepți convenția, nu vei pleca dezamăgit.
…They have their exits and their entrances
Arta underground se simte cel mai bine pe Calea Victoriei. Nu treci bine de Green Hours, că Teatrul Act îți și cere să te scufunzi în universul hibrid și bizar al Adei Milea. Intrarea este oricum mai puțin îmbietoare, dar, dacă ești pregătit să sfidezi ridicolul ușilor de la intrare, în interior te așteaptă o surpriză. Holul prelungit cu un foaier spațios este flancat de afișe impresionante și obiecte decorative la al căror scop te gândești de două ori înainte de a-l descifra. Independent, nesubvenționat, neangajat, multifuncțional, exprimental – iată atributele folosite pentru a descrie proiectul de suflet al lui Marcel Iureș. Pentru mine însă, esențial rămâne efectul “spiritual”. Este un spațiu dedicat spiritului, deoarece trupul și cele lumești rămân cumva afară. De la Creatorul de teatru sau Cui i-e frică de Virginia Woolf la ultimul concert Andrieș, Teatrul Act reprezintă o lecție de profesionalism născută din pasiune. Și din credința că teatrul înnobilează sufletul, dar nu corupe mintea.
Dincolo de afișe, premiere sau actori, însăși clădirea te invită la o experiență completă și te influențează în decodarea piesei de teatru. Îți vorbește despre ce se desfășoară în spatele pereților impresionanți și a colonelor elegante și îți deschide casa de bilete. La final, când ultima cortină dispare în întuneric, contează doar modul prin care alegi să experimentezi interacțiunea dintre spațiu și conținutul pieselor. Și asta deoarece clădirile sunt ca oamenii. Au o personalitate pe care trebuie să o descoperi. Indiferent de stilul arhitectural, fiecare teatru îți propune o variantă de întâlnire şi ţine de tine, spectatorul, să te regăsești în cel mai potrivit spațiu.
Citiţi şi
Noaptea Muzeelor pe 14 mai, ca pe vremuri
Altul mai trainic și mai frumos…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
