Poţi da “share” sentimentelor?

26 October 2011

Unul dintre ei este the one. Celălalt este the one right now. Cu unul își poate imagina toată viața, într-un confort dulce și liniștit, cu celălalt se simte ca în liceu, cu fluturi în stomac și bătăi accelerate de inimă. Cu primul oamenii îi spun că se potrivește perfect, de al doilea prietenele o sfătuiesc să stea departe. Ea e doar o femeie modernă, care își împarte sentimentele la doi și rezultatul dă cu virgulă.

Știu că subiectul este unul dificil, știu că oamenilor nu le place să recunoască un fapt care nu îi face să se simtă confortabil în pielea lor. Știu că am crescut învățând că iubirea este una singură, este specială și nu se împarte. Doar că acestea sunt lecții care țin de o perioadă în care relațiile se defineau prin alte coordonate: respect, fidelitate, exclusivitate. În lumea în care trăim azi, valorile s-au răsturnat și ne-au transformat în simpli consumatori ai actului fizic al iubirii, în devoratori de emoții gratuite, de doruri care se sting la lumina dormitorului, de aventuri instant în medii virtuale și nu de sentimente trainice, ancorate într-o comunicare directă, sinceră și fără duble înțelesuri. Într-o lume în care oamenii preferă să stea pe facebook decât să aleaga compania intimă a partenerului de viață, să dai share sentimentelor pare ceva la fel de firesc ca varietatea brandurilor de lapte pe care alegi să-l consumi dimineața cu cereale.

Nu spun că e bine, nu spun că e rau. Spun că se întâmplă. Din cauza unei vieți dedicate carierei, banilor sau egoismului în care ne-au forțat valorile acestui secol, oamenii se simt safe doar la adăpostul unor minciuni pe care și le spun cu voce tare seara înainte de culcare. Își zic că este ok să ai o viață variată, este ok să iubești doi oameni, să împarți cu ei experiențe cât mai inedite, să nu te dedici niciunuia, să nu știi ce vrei, dar să te bucuri de o libertate și o independență care te fac să te simți din ce în ce mai singură. Nici măcar nu se mai numește înșelat (doar sună așa de politically incorrect ), ci de faptul că îți dorești o viață complexă, îți dorești să te bucuri de cât mai multe experiențe, vrei să fii in an open relationship și nu să știi că te-ai dedicat unui singur om pentru toată viața. Pentru că, la urma urmei, ce este mai greu decât să-ți imaginezi că vei trăi o viață întreagă alături de aceeași persoană și de tot ceea ce iubești, dar și urăști la el/ea? În urmă cu câteva decenii, aceasta ar fi fost definiția iubirii. Astăzi, este doar o alternativă pe care din ce în ce mai puțin oameni o aleg, sfârșind într-o singurătate apăsătoare.

Care este soluția? Pur și simplu să nu te aliniezi unei norme care nu ți se potriveşte, ci să alegi să traiești conform propriilor principii. Să iubești din tot sufletul, dacă asta te împlinește sau să experimentezi o viață întreagă, dacă te face fericită. Dar nu în numele unor trenduri sau pretexte imaginare, ci pentru că sunt alegeri care te definesc.



Citiţi şi

România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea

Comunicarea în cuplu este cheia unei relații sănătoase

My Policeman – Povestea tragică a dragostei interzise

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro