Uneori mă gândesc că viața mea a fost ca o ținută improvizată – ceva între haute couture și second-hand, gen o fustă din mătase combinată cu un pulover tricotat de bunica; din acela de lână țepoasă.
Și dacă ai crescut, ca mine, cu un WC în fundul curții și o sobă cârpită cu pământ galben, probabil că știi despre ce vorbesc. Iar dacă nu, poți rămâne aici, pe scriitura asta, ca să vezi frumosul lucrurilor grele. Căci despre frumos și luxos voi scrie, promit!
Viața mi-a fost o combinație ciudată de lux și lipsuri, de măreție și modestie. Uneori, ele coexistă în același spațiu, fără să se deranjeze reciproc, dar cu un impact incredibil asupra celor care le trăiesc. Am avut și eu parte de această combinație, iar amintirile mele încă poartă mirosul contrastelor – parfumuri Dior, dar și mirosul de tuș al ziarelor întinse sub preșurile țărănești, pe podeaua din pământ.
Ai zice că să fii tu însuți e cel mai simplu lucru… în teorie. În practică, rușinea te trage de mânecă, ca un om responsabil. Și nu neapărat pentru cine ești, ci pentru ce-ți lipsește.
La mine, rușinea avea forma unei toalete departe de casă, un dușman declarat iarna și o țintă a visurilor mele de „lux”. Dacă vrei să înțelegi ce înseamnă cu adevărat să-ți testezi limitele, încearcă să ajungi la WC pe crivăț. Nivelul de dificultate e comparabil cu o defilare pe tocuri Christian Louboutin.
Acasă aveam sobe din pământ galben, cârpite cu sfințenie de mama. Existau în lume și sobele din terracotta, dar nu la noi. Versiunea noastră era fără glazură, fără luciul acela specific. Îmi zic asta acum, râzând. Atunci, însă, fiecare crăpătură din sobă era o reamintire că lucrurile ieftine cer întreținere constantă, iar „luxul” nostru era să nu rămânem în frig.
Viața ca o antiteză continuă. WC-ul din curte și apa trasă cu găleata din fântână coexistau cu o sete nebună de eleganță, de frumos. Nici acum, după călătorii prin Tenerife, Monaco și Barcelona, nu pot să scap de esența acelei copilării. Și nici n-ar trebui. Nu poți fugi de cine ești cu adevărat, oricâte fuste plisate ai purta sau oricât parfum scump ai pulveriza.
Apropo, când îți construiești o casă, știi care sunt cele două elemente primordiale? Nu, nu vorbesc de parchet laminat sau jacuzzi. WC-ul și fântâna! Așa începeau toate, inclusiv la noi. Și uite că și acum, în curtea părintească, WC-ul e încă acolo, martor tăcut al emancipării noastre. Emancipare, da. Îmi place să cred că am reușit. Dar un om responsabil nu uită.
WC-ul a migrat în casă, educația s-a mutat din școală în online, iar noi am urcat, unii mai greu, alții mai ușor, pe treptele vieții. Dar mi-e clar că nu toată lumea a avut același noroc. Pentru fiecare copil care își amintește cu umor de un WC în fundul curții, mai există unul care încă își blestemă zilele de frig și lipsuri.
Dar aici intervine și frumusețea vieții. Nu în lucrurile care îți lipsesc, ci în oamenii care, din senin, îți întind o mână. Nu îți oferă ce vrei, ci ceea ce ai nevoie. Și asta e sublim.
Una dintre cele mai influente figuri din copilăria mea a fost șefa mamei mele. Un personaj care ne-a deschis ușa către o lume intangibilă pentru noi. Era femeia care ne trimitea sacoșe pline cu haine, genți, bijuterii, parfumuri, toate de firmă – Chanel, Dior, Laurèl. În timp ce unele familii priveau luxul în vitrine, noi îl primeam acasă, ambalat frumos și aproape neverosimil. Dar șefa mamei nu știa – sau poate știa prea bine – că în casa noastră încă se cărau găleți de apă și că WC-ul era în fundul curții.
Povești care dăinuie
De la haine scumpe la preșuri pe pământ, viața mea a fost o succesiune de contraste. Astăzi, acele haine și parfumuri nu mai contează la fel de mult. Ceea ce contează este cum au modelat omul care sunt.
Antiteza din titlu nu e doar un artificiu stilistic. Este simbolul unei realități care m-a format. Și, cu fiecare sacoșă primită, cu fiecare dar, am învățat că ce oferi din preaplinul tău contează mai mult decât luxul în sine.
Aceste amintiri stau astăzi la baza unei cărți care vorbește despre sărăcia elegantă, despre munca grea și despre oamenii care schimbă vieți, fără să știe măcar. Cartea mea, ca și viața, celebrează antiteza, frumusețea din imperfecțiuni și speranța că povestea fiecăruia poate să inspire, indiferent de unde începe.
„De la sărăcie la extaz” este despre cum trecutul ne modelează, dar nu ne definește complet. Despre sobele de pământ, dar și despre căldura oamenilor. E viața însăși. Contrastul dintre sărăcie și visuri, dintre pământ brut și eleganță. Și, dacă mă întrebi, cele două nu se exclud. Sunt doar fațete ale aceluiași diamant, neted pe o parte, rugos pe alta.
Articolul reprezintă un mic fragment din cartea „De la sărăcie la extaz”, debutul literar al autoarei Oprea Ștefania Sarina. Această carte autobiografică se distinge prin abordarea sa neconvențională, evitând o cronologie strictă sau o ordine tradițională a evenimentelor. Fiecare capitol spune o poveste unică, asumată, iar împreună, ele creează o imagine autentică și emoționantă a unui parcurs plin de contraste.
Dacă aceste rânduri ți-au trezit curiozitatea, cartea poate fi găsită online pe librăria Meleti.ro. Iar dacă simți nevoia să afli mai multe sau să porți o conversație directă cu autoarea, o poți găsi pe blogul ei personal – sarina.ro, unde scriitura continuă cu aceeași sinceritate și pasiune.
Cine știe? Poate vei descoperi mai mult decât o poveste – poate o parte din tine.
Citiţi şi
Invitație la filmul de scurt metraj REFRENUL COPILĂRIEI
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
De ce să alegi o haină de blană chinchila: Eleganță și confort într-o singură piesă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
