A devenit obositor, redundant și chiar clișeic să citesc în literatura feminină contemporană despre soți care își bat nevestele și tați care își abuzează fiicele – o realitate tristă, fără îndoială, dar împinsă la extrem prin intermediul ficțiunii, de parcă am trăi cu toții în Afganistan.
În acest context, a fost reconfortant să o descopăr pe Chiajna din Casa Mușatinilor, romanul-mamut al Simonei Antonescu, o carte de ficțiune istorică scrisă cu o mână atât de sigură, atât de consecventă cu ea însăși de la prima până la ultima pagină, încât până și balastul, burțile sau umpluturile se topesc într-o lectură care te subjugă total.
E un act de curaj să te apleci asupra unui personaj creat, am putea spune, din penumbre și goluri istorice (nici până la ora aceasta nu se știu prea multe despre Doamna Chiajna, în afara unor documente și a câtorva legende locale). Dar Simonei Antonescu îi iese pariul. Și nu doar că îi iese, reușește să reabiliteze magna cum laude această figură istorică, considerată haină și lipsită de scrupule de unii, apreciată de alții pentru ambiția și curajul de care a dat dovadă.
Reusește, astfel, să-i redea demnitatea, din multiple puncte de vedere. În primul rând, demnitatea moștenirii genetice și culturale: fiica domnitorului Petru Rareș și nepoata lui Ștefan cel Mare, Doamna Chiajna demonstrează, în roman, de ce este os domnesc din stirpea Mușatinilor – încăpățânare, tenacitate, voința de a nu te da bătut niciodată.
În al doilea rând, demnitatea de femeie într-o lume a bărbaților. Căsătorită cu voievodul Mircea Ciobanul, care împărtășea aceeași intoleranță la trădare cu omologul său sanguinar de pe tronul Moldovei, Alexandru Lăpușneanu, Doamna Chiajna nu se lasă intimidată de acesta, ci reușeste să-i fie deopotrivă un aliat politic abil și o soție dispusă la sacrificii pentru cei șapte copii ai lor.
Nu în ultimul rând, demnitatea în fața abuzurilor istoriei (care reprezintă una dintre cele mai grave forme de abuz, fiindcă te văduvește de ideea de destin). Prin urmare, epoca marilor glorii și izbânzi a lui Ștefan cel Mare se încheiase, iar acum Țările Române se aflau într-o relație de cvasi-dependență față de Imperiul Otoman. Nu doar plata anuală a tributului era principala problemă, ci faptul că domnitorii își cumpărau cu zeci de mii de galbeni de la Înalta Poartă garanția păstrării tronului, precum și îndepărtarea convenabilă a rivalilor politici.
Lașitate? Lipsă de onoare? Poate, dacă privim prin lentila secolului 21 desfășurarea evenimentelor de atunci. Altfel, era un joc la cele mai înalte mize pentru supraviețuirea și continuitatea sângelui domnesc. Nu conta că era al Mușatinilor, al Drăculeștilor sau al Craioveștilor. Scopul merita toată contravaloarea lui în aur.
Nici Doamna Chiajna nu era străină de acest joc, cu atât mai mult cu cât miza o reprezenta viitorul copiilor ei. În puținele momente când autoarea ne lasă să pătrundem în mintea și sufletul Chiajnei, vedem cu câtă sensibilitate se raportează la sângele din sângele ei:
“La niciuna dintre nașterile de după Dobra, nu mai simțise cu atâta tristețe că ceva din trupul său se desprinde pentru totdeauna, continuând să viețuiască separat, sfâșiind rămășițele din care se smulsese de dorul după ea. Îi era dor să o aibă din nou în pântece. Evita să-și dea un răspuns limpede la întrebarea ce copil iubește mai mult. Desigur că îi iubea pe toți la fel, dar pe unii îi plăcea mai mult decât pe alții. În steaua unora avea mai multă încredere decât în a altora. Prin venele unora, sângele Mușatinilor curgea cu o iuțeală mai mare decât prin ale altora.”
Deși este un roman de mari dimensiuni, fanii bătăliilor epice și ai acțiunii non-stop s-ar putea să fie dezamăgiți. Da, nu lipsește episodul când Doamna Chiajna conduce de una singură o oaste împotriva boierilor răzvrătiți, însă în economia narativă acesta nu cântărește mult. Simona Antonescu pare mai degrabă interesată să alcătuiască o frescă socială a secolului XVI, iar atenția la detalii este cu siguranță asul ei din mânecă. De la negustoresele din Florența până la grădinile și coridoarele palatului lui Soliman Magnificul din Constantinopol, unde, în lipsa lui, Roxelana cea “dulce ca salepul”, făcea legea, descrierile sunt vii, puternice, de neuitat:
“Marula se întorsese cu vești neașteptate, cărora le căutau acum înțelesurile ascunse. Peste Constantinopol căzuse un praf de zăpadă, făcându-l să arate ca o tipsie cu çatal kurabyie pudrate din belșug cu zahăr. Cele șase minarete ale Hagiei Sophia rămăseseră singurele puncte negre din oraș, șase curmale decorând tipsia albă cu prăjituri”.
În ultimă instanță, ce o diferențiază pe Doamna Chiajna de restul femeilor din epocă? Originile ei sănătoase? Caracterul de oțel? Ambiția de a-și pune la adăpost copiii de dușmanii din interiorul granițelor și din afara acestora? Într-o secvență din copilăria ei, pe când era școlită de cronicarul Macarie, Chiajna pune mâna pe Principele, cartea de căpătâi a filosofiei politice renascentiste, scrisă de Niccolò Machiavelli. Acolo află, contrar învățăturilor despre mila creștină ale lui Macarie, că, în cazul unui conducător, e mai bine să fii temut decât iubit. De ce? Fiindcă firea omului e schimbătoare și nestatornică și, din acest motiv, nici iubirea nu poate fi o constantă.
Doar teama pe care o poți insufla în rândurile supușilor poate determina loialitatea. Acest lucru l-a înțeles de minune Mircea Ciobanul în timpul domniilor sale. Acest lucru l-a pus în practică și Doamna Chiajna ani mai târziu, când, pe câmpul de luptă, boierii care voiau s-o alunge de pe tronul Țării Românești au înțeles că au de-a face cu un dușman de temut. La fel cum era și Caterina Sforza, supranumită “Tigroaica din Forli”.
Pe Mihai îl puteți urmări și aici.
Dacă și tu vrei să recomanzi o carte în stil mai personal, ești binevenit/ă. Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Statuia Doamnei Chiajna din comuna Chiajna, jud. Ilfov
Cartea Simonei Antonescu, pe care o găsiți aici, a primit următoarele premii:
Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași, ediția 2024
Premiul Radio România Cultural, categoria Proză, ediția 2024
Premiul Cartea Anului și Premiul „Daniel Drăgan”, acordate de Uniunea Scriitorilor Filiala Brașov, ediția 2024
Marele Premiu al festivalului de proză „Saloanele Liviu Rebreanu”, Bistrița, 2023
Roman nominalizat la Premiile Observator cultural pentru Proză, ediția 2024
Roman nominalizat la Premiul liceenilor basarabeni pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2023 în cadrul FILIT Chișinău.
Citiţi şi
Cea mai proastă din curtea școlii
Salutări din Toscana și Liguria
Muma Pădurii, Nemesis-ul lui Ștefan cel Mare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
