40 de ani. În teorie, apoximativ jumătatea vieții. În practică, vremea bilanțului. Vorba cântecului: “Cu ce m-am ales în viață?”
Hai s-o luăm pe categorii!
Aparențe și esențe
La categoria aparențe (sau ce se vede din exterior): job bun, familie reușită, situație materială ok, casă, masă, prieteni mulți și poze faine din vacanțe.
La categoria esențe (sau ce nu se vede din afară): vid, hău în care te prăbușești rănindu-te până la dezintegrare de tot soiul de spini, bolovani și alte obiecte contondente.
Cum am ajuns aici? S-o luăm cu începutul.
Am deschis ochii pe lume cu misiunea clară că trebuie să am grijă de cineva sau de ceva.
La început mi-a fost inoculată ideea că trebuie să-mi protejez mama aflată într-o situație dificilă. Toți adulții din jurul meu m-au responsabilizat până într-atât, încât grija pentru cei din jurul meu a devenit un mod de viață. Să nu supăr pe nimeni. Să mă dedic în totalitate. Să fiu sprijin în orice situație. Să las de la mine ca să-i fie bine celui de lângă mine.
art by urszula tekieli
Preluând problemele celorlalți, am învățat să mă descurc singură. Să nu cer ajutor ca să nu deranjez, să nu supăr. Or, asta mi-a creat alura de om puternic, descurcăreț, pe care te poți baza oricând.
Și uite așa am început să adun oameni în jurul meu, creându-mi falsa iluzie că primesc o parte din ce dau.
Am crezut că oamenii din jurul meu sunt de bună credință, corecți și empatici.
S-a întâmplat să încep să văd după ce stropi reci de ploaie s-au așezat pe pleoapele mele sub care zăceau niște visuri frumoase. Visuri pentru care m-am irosit, pur și simplu, în slujba celorlalți. M-am trezit ca dintr-un somn lung și ceața s-a risipit instant, lăsând la vedere un tablou nereușit.
În fața tabloului sunt eu. Fac un exercițiu de imaginație. Mă dezbrac de haina omului puternic, disponibil necondiționat pentru cei din jur. Și stau așa. Mi-e frig, dar nimeni nu sesizează asta. Și nici n-ar crede, nu-i așa? Doar n-am nevoie de ajutor, sunt omul care se descurcă în orice situație. Și tremur din toate încheieturile, dar niciun braț nu e disponibil să mă cuprindă moale și cald.
În fața mea se perindă rezultatele “investițiilor” de-o viață: o mamă care doar a cerut, fără să ofere niciun strop de afecțiune, prieteni care au obținut sprijin moral necondiționat, uneori bani, alteori capital de imagine, persoane foarte “apropiate” care au obținut bucăți de suflet, de care s-au folosit fără nicio remușcare, apoi le-au aruncat la gunoi.
Vremea bilanțului, vremea unei “hemoragii” de neoprit. Aș vrea un pansament sau poate o tabletă, dar încă nu s-a deschis farmacia care vinde așa ceva…
Guest post by Clandestina
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
