Când începi să descifrezi trecutul, încetezi să îl repeţi, când încetezi să pretinzi că rănile nu există, ele încep să se vindece. Când nu mai reiei conflicte ce s‑au stins de zeci de ani, atunci ramâi cu viaţa reală, nici mai mult, nici mai puţin. Poate nu este ca acel desert minunat, cu frişcă şi cireaşă în vârf, dar vei avea parte de unele momente magice şi delicioase – spun doi psihologi americani de prestigiu, Ted A. Grossbart și Carl Sherman, în cartea “Ascultă-ți pielea“, apărută săptămâna aceasta la Editura Trei.
Depresia, anxietatea şi sentimentele de izolare sunt contagioase. Acum suntem plictisiţi, iar în secunda următoare devenim neliniştiţi căutând “acţiunea” însă, imediat ce o găsim, stresul declanşează o durere de cap sau o iritaţie. Totuşi, nu sentimentele sunt problema aici. Ele pot provoca disconfort – chiar durere – dar nu sunt niciodată patologice. Se transformă în probleme toate lucrurile pe care le facem pentru a ne proteja de sentimentele dureroase. Ne epuizăm alergând pentru ca durerea să nu ne ajungă din urmă sau încercăm să distrugem sentimentul de neputinţă cu alcool sau pastile. Căutăm frenetic maşina potrivită sau rochia care ne va distrage de la sentimentul că nu am fost niciodată pe deplin iubiţi sau îngrijiţi. Plictiseala şi nefericirea nu sunt sentimente, ci pata murdară lăsată în urmă atunci când sentimentele dureroase dispar: eliberaţi-vă de furie şi va rămâne doar senzaţia goală că nu s‑a întâmplat nimic sau că nu este nimeni acolo. În ceea ce priveşte stresul care provoacă, declanşează sau accentuează problemele medicale, nici acesta nu este o chestiune de simplă agravare, tristeţe sau frustrare. Furia sau frustrarea pe care încerci cu disperare să nu le simţi, aceasta e problema. Partea interesantă este că, dacă înveți să scapi de această furie, vei vedea minuni, care vor apărea, printre altele, într-un loc cu totul neașteptat: pielea.
Suferă de stres până și miliardarii arabi
Îndemnurile să-ți iubești pielea ni se par superflue, o simplă comunicare foarte personală a industriei cosmetice pe care o luăm sau nu în seamă, ignorând astfel complet un fapt foarte ușor de observat, anume că pielea este un extraordinar de sensibil respondent la emoţii. La fel cum stresul face ca inima să îţi bată mai repede şi să îţi crească tensiunea (şi poate să îţi provoace în cele din urmă un infarct), frica te poate face să devii palid, ruşinea te poate face să roşeşti, iar conflictele emoţionale, anxietăţile şi orice alt tip de stres îţi pot provoca sau agrava o boală dermatologică. Aşa cum doctorii au învăţat să scadă tensiunea arterială prin metode psihologice, cartea “Ascultă-ţi pielea“, apărută săptămâna aceasta la Editura Trei, își propune să te învețe să îţi transformi mintea în aliatul pielii, şi nu în duşmanul ei. Mai crede cineva că orice boală somatică este doar somatică şi orice suferinţă psihică este în întregime psihică?
Volumul, semnat de Ted A. Grossbart, psiholog clinician cu practică privată în Boston, supervizor al Departamentului de Psihiatrie al Beth Israel Hospital și profesor de psihologie la Harvard, și Carl Sherman, doctor în medicină la Harvard, reia un principiu străvechi, o vreme uitat, care spune că mintea şi corpul funcţionează ca un tot, şi când suntem sănătoşi şi când suntem bolnavi. Și, pentru că mintea și corpul funcționează ca un tot, fie că suntem sănătoși, fie bolnavi, pielea este des folosită, conștient sau nu, ca mijloc de eliberare a tensiunii. Să îți înțelegi conflictele, nevoile și temerile – să înțelegi viața emoțională a pielii tale este un pas important, mai ales că există metode de autodiagnosticare și tehnici psihoterapeutice care pot fi utilizate cu ușurință pentru vindecare.
Tratând pacienţi cu probleme dermatologice din lumea întreagă, autorii cărții au descoperit că tensiunea emoţională este factorul cheie nu numai în cazul pacienţilor cu profesii înalt calificate şi foarte stresante din marile oraşe americane şi europene, dar şi în cazul pacienţilor arabi multimilionari pe care i‑au întâlnit în vastele deşerturi ale Arabie Saudite sau la vânătorii dayak pe care i‑au tratat în jungla din Borneo. Nimeni nu este imun la stresul emoţional. Dermatologia are importanța ei, fără îndoială, dar mulţi nu au reuşit să se vindece. Dacă ai mers la un specialist sau la un superspecialist pentru o eczemă persistentă, nişte veruce încăpăţânate, un psoriazis sau un herpes recurent, dacă toate cremele, loţiunile şi medicamentele au dat greş, cu siguranţă te întrebi dacă nu este vorba şi despre altceva — şi speri din toată inima să fie. Te-ai întrebat, însă, cine ești? Dacă nu cumva a rămas în sufletul tău ceva ascuns, ceva pe care te-ai tot străduit să-l treci cu vederea?
Nu te mai minți, încearcă să renunți!
„Cunoşti legea conservării materiei şi energiei: acestea nu pot fi nici create nici distruse, îşi schimbă doar forma. Emoţia – o formă de energie psihică – se supune aceleiaşi legi. Alungă furia, tristeţea sau frustrarea pe uşă şi vor intra pe geam sau, destul de des, prin corp. Inima ta “atacă”. Astmul de care suferi “gâfâie”. Eczema “se lamentează” – spun cei doi psihologi, care dau peste cap toată literatura contemporană de dezvoltare personală și îndemnurile spre hiperactivitate pentru a depăși amintirile rele. Conform legii conservării materiei şi energiei, nu poţi uita faptul că o persoană importantă din viaţa ta nu te-a iubit (sau a iubit doar imaginea pe care o avea despre tine; sau imaginea propriei persoane reflectată în ochii tăi; sau pe “tine”, cel care ai fost de acord să nu iubeşti pe altcineva). Nu faci altceva decât să te amăgeşti: să încerci în continuare să faci ceea ce părea că i-ar fi făcut să te iubească; sau să încerci să rescrii istoria: găseşti o persoană sau o problemă ca aceea care te‑a rănit cu mult timp în urmă şi îţi spui că, de data asta, povestea va avea un final fericit. Când nu are, încerci din nou. Şi din nou. Şi din nou. Poţi încerca la nesfârşit să vii cu lucruri noi, care să te ajute să câştigi jocul, povestea s‑a încheiat de mult şi nimic nu va schimba rezultatul.
Schimbă locul de muncă. Mută‑te în California. Ieşi la pensie. Căsătoreşte‑te. Divorţează. Ia-ţi un cal. Cu toate acestea, nu te vei clona în Eul tău ideal. Trecutul tău nu este negociabil. Sfatul meu este: Renunţă. Nu ai unde să te duci şi nu ai ce să faci, ca să schimbi lucrurile la acest nivel. Ţi se pare pesimist? Gândeşte‑te mai degrabă că este eliberator. Poţi face acum anumite lucruri doar pentru că îţi fac plăcere sau îţi satisfac un capriciu şi nimic altceva. Acum poţi fi amabil cu o persoană fără niciun alt motiv şi nu pentru a scăpa de durerea îngropată şi inaccesibilă, cum este durerea fantomă a unui membru amputat cu mult timp în urmă. Renunţă la luptă; acceptă-ţi şi conştientizează-ţi sentimentele. Ieşi din acea vâltoare care nu te duce nicăieri”, spun autorii cărții.
Ce se întâmplă dacă te încăpățânezi cu prefăcătoria? Am încercat să aflăm, în avanpremieră catchy.ro, din volumul „Ascultă-ți pielea”.
„Toate organele reacţionează la emoţie, direct sau indirect, iar această legătură între minte şi corp poate fi cea mai importantă redescoperire (Hipocrate ştia acest lucru; ca multe alte adevăruri, a fost adesea ignorat timp de secole) a medicinei moderne. Chiar şi medicii mai conservatori recunosc acum că evenimentele stresante pot expune corpul la diferite boli, de la infecţii la atac de cord. Vindecătorii zilelor noastre prescriu exerciţii de relaxare pentru tensiune ridicată şi folosesc hipnoza pentru a potoli durerea rezistentă la cele mai puternice medicamente. Pentru prevenirea bolilor de inimă, suntem sfătuiţi să eliminăm nu numai colesterolul din dietele noastre, dar şi ostilitatea şi competitivitatea exagerată din comportamentul nostru. Cercetările din domeniul medicinei au făcut legătura între o minte tulburată şi un corp chinuit. Într‑unul dintre studii, soţii femeilor care au murit de cancer la sân au prezentat o slăbire pronunţată a sistemului imunitar, în perioada de doliu ce a urmat pierderii suferite. Dovezile strânse fac legătura între tipul de personalitate şi vulnerabilitatea la bolile de inimă sau cancer.
Un alt studiu arată că, atunci când oamenii au mers la făcători de minuni, nivelul anticorpilor din sânge le-a crescut. Emoţiile, gândurile şi convingerile te pot îmbolnăvi sau te pot vindeca. Când ceva este în neregulă cu pielea — urticarie, eczemă, veruci sau orice altceva — experienţa mea ca psiholog m‑a învăţat să ţin cont de viaţa dublă a pielii, ca organ fizic şi emoţional; de faptul că dificultăţile emoţionale pot provoca unele boli dermatologice; şi, chiar şi atunci când cauza este în mod clar una fizică (cum este ereditatea, infecţia sau iritaţia chimică), ele pot provoca atacuri ale bolii sau le pot înrăutăţi. Să vă explic. “Dificultăţi emoţionale” nu înseamnă “sentimente”. Indiferent de cât sunt de dureroase, sentimentele în sine provoacă mai puţine neplăceri decât eforturile noastre de a ne proteja de ele. Când nu experimentăm durerea evenimentelor dificile — când nu ne simţim sentimentele — suntem mult mai predispuşi să avem simptome fizice, inclusiv boli de piele. De fapt, pielea ta are o viaţă emoţională proprie, încărcată de sentimentele pe care le‑ai evitat pentru a te proteja de durere. Pielea ta simte pentru tine: urlă de durere; ţine minte evenimente atât de dureroase, încât tu le‑ai ascuns sub covorul conştiinţei; te pedepseşte pentru păcate reale sau imaginare. Pielea ta nu se poate exprima în cuvinte, dar limbajul ei emoţional poate consta în apariţia verucilor, într‑o “erupţie furioasă” de eczemă sau de zona zoster ori psoriazis. Cum pot frământările emoţionale să cauzeze, să declanşeze sau să sporească simptomele? Cercetătorii explorează în mod activ acest mister. O descoperire cheie pare a fi abilitatea corpului de a transforma ideile trăite intens şi fantasmele în realităţi fizice. (Dacă îţi imaginezi că cineva intră în apartamentul tău, corpul va intra în alertă, chiar în panică, ca şi când ameninţarea ar fi reală)”.
Citeşte şi aici.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.