Mi-e atât de dor… Ar trebui să spun că îmi este dor de tine, dar amândoi știm că nu e adevărat, ne-am dat anul trecut seama că s-a consumat totul între noi, că a fost ceva magic, dar “vraja” s-a rupt și am rămas doar cu amintiri. Doamne, ce amintiri!, dar sunt doar niște amintiri.
Și atunci de ce anume îmi este dor? De ce acum? De ce nu pot să simt cu adevărat zâmbetul pe care îl afișez în fiecare zi? Anul acesta a fost un an special, probabil pentru că l-am început crezând cu tot sufletul că #2024celmaibunan, am trăit atât de multe lucruri pentru prima dată, am avut chiar curajul să încerc un concediu singură în afara Europei, și totuși, dacă e să fiu sinceră, sufletul încă mai doare.
Și femeile independente obosesc, și femeile puternice mai plâng câteodată. Ne trezim dimineața, tragem de noi să facem tot ce avem de făcut, zâmbim, încercăm să TRĂIM, dar sufletul obosește și seara, înainte să adormim, strângem ursulețul de pluș în brațe și ne întrebăm plângând “oare cu ce am greșit, oare de ce îmi este atât de dor să fiu fericită cu fiecare celulă a mea?”
Răspunsul părea că e „pentru că ai construit prea multe ziduri și nu mai poate nimeni să ajungă la inima ta”. Așa că am mai riscat o dată. Am demolat tot, mi-am dat un restart și vroiam să cred că o fac pentru persoana care urmează să îmi ofere măcar câteva amintiri de neuitat. Mai mult nici nu aveam curaj să sper, însă tot ce am realizat a fost că, de fapt, nu știu cine sunt EU cu adevărat. Nu știu ce mă face cu adevărat fericită și întrebarea care s-a născut în mintea mea a fost ”Dacă eu atrag doar oamenii toxici în viața mea?”
V-ați întrebat vreodată dacă nu cumva sunteți prea “defecți” pentru momentele frumoase pe care le doriți în viața voastră? Dacă în încercarea de a mulțumi pe toată lumea, de a fi buni, de a ajuta, de a nu supăra, de a vă modela după cum vă vor persoanele dragi, nu cumva v-ați pierdut pe VOI și acum nu mai știți care vă sunt cu adevărat dorințele și care, așteptările celor din jur de la voi? Din care voi v-ați făcut un scop în viață să le îndepliniți.
Gândul mea la ceas de seară este că înainte să invidiem pe cineva care are zâmbetul pe buze ori să credem că alții au o viață perfectă, să ne gândim că toți avem zilele noastre bune și rele, doar că unii aleg să accepte o zi rea cu speranța că mâine va răsări soarele și pe strada lor, iar alții cad în abisul întunecat fără să mai aibă puterea să spere că vor găsi luminița de la capătul tunelului.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
