Da, aceasta este Franța!

27 July 2024

Pestriță, colorată, orgolioasă, dar puternică. Ceremonia de ieri a fost trailerul perfect. Incursiune în istorie, în socialul francez, în diversitatea uneori stridentă a zoologiei umane.

Lumea fascinantă a fraților Auguste și Louis Lumière, inventatorii cinematografiei, lumea uneori nebună a modei și a luxului à la française, cabaretul francez, balonul care a dus flacăra olimpică între stele, omagiu dedicat fraților Montgolfier, chiar și menajul à trois, atât de francez, care a fost evocat provocator, incursiunea prin Louvre, descinderea istorică cu imaginea grotescă a Mariei Antoaneta, regina decapitatā, toate astea și multe altele au arătat lumii o imagine a Franței care nu se sfiește, care desfide moralități, tabuuri, icoane.

Văzută din afară, Franța pare o ciudată. Dinăuntru, forfota te amețește. O țară neguvernabilă care nu are nevoie de guvern. Un haos organizat. O revoluție cinematografică perpetuă. Dar un loc de pe Terra care fascinează, care te face să o detești și să o iubești schizofrenic.

Nadia Comăneci purtând torța, a adus România în miezul acestui moment glorios al sportului, făcându-ne să exultăm de mândrie.

“Mă voi întoarce pe scenă, chiar de va trebui să mă târăsc.”

Celine Dion a fost inima de dragoste a acestui spectacol, din care nu putea lipsi Edith Piaf. La sfârșit, comentatoarea televiziunii franceze aflată în studiou a izbucnit în lacrimi. Au fost nevoiți să bage publicitate. Atât de contestate aceste jocuri în Franța, dar ce catharsis izbăvitor a fost seara de ieri.

Poți să urăști sau poți să iubești Franța, dar nu poți să o ignori. Ne întoarcem la gâlceava de toate zilele. Ieri a fost seara în care Marea Doamnă și-a făcut de cap așa cum știe ea, cu stil.

Toate articolele acestui autor, aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Țara de sub tron

Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?

Le temps d’aimer – Fețele iubirii

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro