Actriță și model, Andie MacDowell (66) este una dintre cele mai vechi purtătoare de cuvânt ale brandului L’Oréal. Andie a ajuns și anul acesta la Cannes, unde a arătat splendid, nicio surpriză, iar editorul de beauty al revistei Vogue UK i-a pus câteva întrebări. Să mai știm și noi cum ne-am putea îngriji mai bine… 🙂
Despre îngrijirea zilnică a pielii și despre machiaj
Hidratez mult – non-stop! De asemenea, nu pot să ies din casă fără să-mi fac sprâncenele. Ceea ce se întâmplă când îmbătrânești este că începi să-ți pierzi sprâncenele, așa că nu vă smulgeți fire din sprâncene le spun fiicelor mele. Întotdeauna îmi umplu și îmi construiesc sprâncenele și asta ajută la încadrarea feței – te trezește, îți aduce la viață fața. Îmi place și un pic de fard de obraz, ca să pară că am fost la soare sau că m-am antrenat la sală, pentru că întotdeauna îmi place cum arăt când mă antrenez, așa că eu voi aplica în locuri diferite decât unde ar aplica femeile în mod normal fardul de obraz.
Despre machiajul de ocazie
Când mă machiez glam, îmi place foarte mult să am ochii puternic machiați. Te gândești că atunci când îmbătrânești nu mai poți face lucruri curajoase de genul ăsta, dar nu cred că este deloc adevărat. Cred că o poți face mereu. Vivienne Westwood arăta fabulos. Știi, cred că e bine să fii curajoasă. Uneori optez pentru un aspect mai blând, mai discret, proaspăt, dar uneori este bine să fiu puțin provocatoare. Să aleg un look mai puternic și să aduc acea energie la suprafață. Îmi place și asta.
Gisela Schober/Getty Images
Despre frumusețe pe anotimpuri
Întotdeauna mă hidratez și port și multă protecție solară pentru că locuiesc aproape de plajă, așa că trebuie să mă ung. Nu mă schimb prea mult de la un sezon la altul, dar uneori îmi schimb oja! Cred că vara cere nuanțe de coral sau piersică și trebuie să te gândești și la nuanța pielii tale, dacă te-ai bronzat. Apoi, desigur, în timpul iernii sau în preajma Crăciunului, va fi roșu, nu? Toamna, mai mult culori de toamnă. Ați putea face asta și cu rujurile. Ca regulă, culorile pe care le folosesc depind de cum este pielea mea în timpul anului și o pun în valoare cu ajutorul machiajului.
Lecții de frumusețe sau wellness transmise fiicelor ei
Cred că au absorbit multe lucruri doar pentru că au crescut în casa mea. Dar știi, îmi doresc întotdeauna ca toți cei trei copii ai mei să poarte protecție solară pentru că tatăl meu a avut cancer de piele, deci există în familie. Și eu trebuie să fiu atentă la asta. Cu Margaret facem yoga, ne iubim somnul și mâncăm foarte bine. A fost și ea dansatoare, așa că este foarte disciplinată.
Obișnuiam să facem ședințe de spa cu ambele fete, ceea ce era distractiv – unele dintre cele mai dulci. Este cea mai valoroasă amintire a mea cu fetele mele – ele stăteau mereu și vorbeau cu mine când eram în cadă, își puneau picioarele și stăteam acolo mult timp. Mi-e dor de acele zile – ar trebui să le conving să vină cândva și să o facem din nou!
Despre ce iubește cel mai mult la ea
Nu mi-e rușine să spun, dar pentru că știu câți oameni am ajutat acceptând și iubindu-mi părul creț, trebuie să fie părul meu. Tot timpul vin la mine și îmi spun: „M-ai ajutat să-mi placă părul!” Cred că nu este întotdeauna cel mai popular. Al meu este foarte creț, foarte moale și cam rebel. Nu mă deranjează – îmi place și am ajutat femeile să îl îmbrățișeze pe al lor. Deci, dacă îi ajută pe alții să spună „Oh, bine, și mie îmi place”, atunci îmi place și mie. Este interesant, deoarece multe femei se luptă cu asta. Ele nu simt că este frumos. Este distractiv să mergi să îți coafeze părul la evenimente, dar nu aș face-o niciodată în viața mea de zi cu zi. Aștept cu nerăbdare să-mi spăl părul și să-l las să facă tot ce vrea.
Despre tratamentele pe care le iubește
Îmi plac masajele corporale și faciale. Make-up artista mea îmi masează fața înainte de a mă machia și cred că asta poate schimba felul în care arăți pentru restul zilei, pentru că poate relaxa mușchii încordați. Fiica mea, Rainey, face masaj cu un instrument – un Gua Sha – cu care m-a masat și pe mine și este o mare diferență.
Citiți și ce declara la 64. 🙂
Citiţi şi
Femeia modernă și magia Sărbătorilor: echilibru între tradiții și grija de sine
Bare is Beautiful (Fără fard e minunat)
Despre sprâncene, despre unghii, despre îngrijire, dar și despre frumusețe
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.