În vara lui 2003, când s-a lansat remixul la „The Underdog Project – Summer Jam (DJ F.R.A.N.K.’s Summermix Short) eram între anul întâi și anul doi de facultate. Nici nu mă gândeam atunci că tot ce înseamnă viața mea de adult o să fie o poveste, un film mult mai intens decât ceea ce trăisem și prin ce trecusem până atunci. Când am depănat amintiri cu o dragă prietenă zilele trecute, am rămas mult timp cu un nod în gât. Și totuși …
„Poți să râzi. Poți să plângi. Oricum ar fi ești tot singură. Fizic e prezent, sufletește și emoțional e plecat de multă vreme. Iar ție îți place să trăiești înlănțuită, nu liberă și liniștită.
Din păcate sunt tot mai multe situații de genul ăsta. Lăsând la o parte celebra scuză cum că rămân pentru copii, care e la fel de penibilă ca iubirea ce încearcă cu disperare să o prezinte mai ales online, să vadă toată lumea ce viață fericită și împlinită au, sunt multe femei care rămân în căsnicie, de fapt, din lipsuri financiare, teama de abandon, despărțire sau o grămadă de alte temeri sau traume.
Și la fel de mulți bărbați care sunt încă în căsnicie deși au sau au avut n și n relații. Nici nu își mai dau seama care e locul și rostul lor în viață. Încearcă să păstreze legătura cu toate femeile din viața lor cu pretextul că fiecare este specială, și îi va păstra o formă de afecțiune în inima lui sau simpatie ca între doi adulți. Hmm, oare cum o mai fi și asta? Și îi vezi încercând să păstreze imaginea de oameni raționali, deși lupta interioară e acolo unde traumele îi împiedică să facă față unei despărțiri.
Și culmea e că marea majoritate sunt bărbați împliniți profesional. Sunt directori, sau cu n funcții decisive în instituții ale statului, sau simpli funcționari publici, sau manageri de toate felurile în diverse compartimente în fabrici sau multinaționale, IT-iști ingenioși sau oameni de afaceri. Unii angajează și concediază pe bandă rulantă, e momentul lor de glorie, autoritate și control. E ceea ce își doresc din tot sufletul pe toate planurile, iar acolo, la job, pot decide cine ce si cum, căci în viața personală sunt un dezastru mondial și pierduți. Devin egoiști, mega egoiști dacă suferă 5 minute și refuză să asculte sau înțeleagă. E oare iubire asta? Sau doar traume ascunse sub imagine de leader sau mușchi lucrați la sală dis de dimineață?
Ceea ce e și mai trist e faptul că toate traumele, temerile, căderile emoționale, anxietatea și depresia nu sunt pe deplin înțelese. Sunt mega condamnate. Și înțeleg doar cei deschiși spre învățare, cu ceva inteligență și cultură. Unii după ceva cărți de psihologie citite, cursuri sau workshopuri. Sau măcar câteva webinarii sau articole răsfoite.
Restul, vor condamna cu vehemență şi blama și chiar jigni, fără să înțeleagă că da, iubirea vine din suflet, dar loialitatea în relație și căsnicie e o alegere, dar e greu să o faci când tu nu ești împăcat cu tine și viața ta și din păcate ajungi să strici și pe cel sau cea de lângă tine.
Că sună discriminatoriu? Cam da și sigur. Dar asta e realitatea. Și exemple, din plin și câte vrei. Și vezi, și simți, dar te amăgești că tu nu ești acolo și în situația asta. Au fost bârfe și ai întrebat, dar a negat atât de vehement că ai crezut. Sau ai vrut să crezi?
Și pleacă la job și e în altă parte și sună zilnic. Pentru el e o obișnuință, o datorie după care știe că îl lași în pace pentru restul serii. Și pentru tine e obișnuință, dar mai ales asigurare și reasigurare că încă e acolo și oricare ar fi alta… nu ți l-a luat. Încă.
În orașele mari, hai, că te mai ascunzi și e, sau măcar pare, mai simplu să maschezi o relație extra, dar orașele mici sunt adevărate scene de teatru, scenarii ale unor filme demne de Oscar, cu bârfe cât cuprinde și negare la maximum. E greu să păstrezi aparențele când și el și ea au joburi cu impact public, sunt oameni cunoscuți în colectivitate. Și normal că rămâi, mai ales să nu-ți pătezi imaginea. Și până la urmă să îți asiguri un trai decent mai ales dacă tu câștigi mai puțin, iar el… e mult mai bine. E datoria lui să te întrețină ca soție și mamă a fetei lui, nu?
Parează orice zvon, își asigură intimitatea și transformă ceea ce era public în privat și blochează orice persoană care ar îndrăzni măcar să îi șoptească o parte din adevăr, ceea ce oricum îl consideră un afront asupra ei nicidecum realitatea și se retrage în negare unde e mai ușor să faci față situației, concentrându-se pe ieșiri la piscină sau excursii în Spania, Grecia, la munte sau la mare și se limitează la cumpărături și postări pe net cu sandale „de vis” și da, merg cu… griul din sufletul lor.
Și îl vezi jos, la pământ, umflat de antidepresive și alcool; după, se ridică și te bați cu pumnul în piept că a făcut-o cu ajutorul tău. Dar oare?
Și cade iar și te întrebi acum ce mai are? Și îl întrebi ce s-a întâmplat? Și… tăcere. Ba, mai mult, se enervează că ce mai vrei acum de la el! Un pont pentru tine, copilul. Cea mică a fost ancora lui de supraviețuire, nevoia de a-și calma vinovăția că nu a reușit să facă ceva. Când pierzi ceva „drag” înlocuiești cu ceea ce consideri echivalent, un alt copil, cocoloșit până dincolo, trimis la sporturi disciplinare și însoțit toata ziua, oriunde în oraș, în țară sau în afară.
Vine acasă ca la hotel. Numeri pe degete câte cuvinte schimbați pe weekend când e acasă. În rest… Întrebi dacă nu era copilul, mai era acolo, lângă tine, în căsnicie? Poate că da, poate că nu. Comoditatea e mult prea mare la el, precum și traumele și temerile ca să mai poată decide sau să schimbe ceva. Deci, rămâne din obișnuință. O, da, ești mândră că se întoarce și se tot întoarce și prezinți peste tot imaginea de familie fericită și poze și daruri și cadouri.
Și ești invidiată din umbră și nu, nu pentru cine știe ce frumusețe ești sau eleganță sau inteligență sau mega iubire între voi, ci prin simplul fapt că ești acolo și îl poți vedea sau avea aproape. Și, cel mai important, pentru faptul că acel cineva din umbră știe ca orice ar fi, incapacitatea lui de decizie și egoismul îl voi ține lângă tine. Și nu, nu e acel cineva de vină. În absolut nici o relație sau căsnicie nu poate interveni nimeni atâta timp cât nu i se permite și acolo înăuntru e bine și fericire. În rest, indiferent că vorbim de un el sau o ea, vor călca mereu strâmb ascunzându-se pentru a nu lua decizii după motive și false scuze.
Peste ani, când părul o să fie prea alb și alte funcții ale corpului în repaos, ei vor fi luați ca exemplu de cuplu rezistent și iubire sinceră. Ce o să fie în sufletul lor și câte au ascuns ca să ajungă aici? Doar ei vor ști câtă singurătate și resemnare trăiesc, câte decizii regretă și relații și fericire pierdută. Și câte palme nu își dau pentru suferința și pașii refăcuți în relații ratate ale copilului, care, vrând nevrând, e urmărit de karmă, bumerang sau urări de bine ale celor făcuți să sufere de către… părinții ei.
Și mai contează regretele? Sau hotărârile neluate? Zile și nopți pierdute cu lacrimi în ochi? Poate că da, poate că nu…”
Hmm, ce viață au unii!
Și ne lăsăm în puterea muzicii, remixul la Alphaville Forever Young Remix 2017, anul când ne-am trezit din somn, am căzut în visare, ne-am trezit la realitate și am ajuns în haos…
Cu drag,
Eu”
P.S. La mulți ani la cea mică!
Guest post by Anonim Anonim
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
