Anul trecut am vizitat Omanul. Am închiriat un apartament luminos și curat în Muscat, aproape de centru, lângă un supermarket „Lulu” gigantic. De câte ori ceva nu-mi părea cum îmi place, alergam la recepție: e prea cald, e prea frig, e lumină, e prea întuneric. Sigur, doamnă! Imediat.
De cele mai multe ori e greu să ne imaginăm viața dincolo de lucrurile astea, zicem noi simple, pe care le luăm ca pe un bun dat. Dar este un exercițiu minunat, pe care vi-l recomand din toată inima. La mine, totul a început cu această călătorie în Oman, unde, când pășeam în afara apartamentului stilat, mă ciocneam de familii întregi care sărbătoreau în niște corturi mari, arabe, rotunde. Oriunde, în parcuri naționale, pe malul mării, o priveliște cu adevărat spectaculoasă și o tradiție, din ce am ajuns să înțeleg în zilele ce urmează. „Cea mai bună metodă de a ne vizita țara, de a ne înțelege” mi-a zis băiatul de la recepție, zâmbind. Eh, am ratat ocazia să vă înțeleg, m-am gândit. Dar ideea a rămas agățată într-un colț de minte.
Traversând dunele Marocului
Anul ăsta am vizitat Marocul. Am convins doi prieteni să ne însoțească și, pentru că am avut o perioadă extrem de aglomerată la birou, l-am rugat pe ChatGPT să configureze un traseu. Trebuie să vedem asta și cealaltă, dar, ai grijă ChatGPT, suntem cu cortul! Cred că și el a oftat un picuț când a auzit, a scuipat un itinerariu stufos și ne-a urat baftă multă.
Dusterul pe care l-am închiriat din Marrakech ne e și casă și mijloc de transport în zilele care urmează. Prea mare pentru tot ce avem noi de cărat, prea mic să ne putem adăposti toți în el noaptea, aleargă pe drumurile impecabile spre Aït Benhaddou.
Târgurile colorate din Aït Benhaddou
Inițial ne propusesem să campăm undeva, cât mai ferit, până la venirea nopții. Frigul ne descurajează repede, așa că votăm pentru campinguri organizate. Deși ziua sunt 25 de grade, noaptea temperaturile negative ne împing să îmbrăcăm toate hainele cu care am sosit din România. Mulți spanioli și francezi, în campere fancy, se întreabă ce-i cu noi. Mai ales că poți găsi cazare la câteva zeci de euro în orice orășel marocan. Chiar și localnicilor e complicat să le explicăm de ce e musai să rămânem în cort. Tot ce știu e că după un duș cald sau măcar aproape, după un mic dejun cu clătite marocane și gem de curmale, ne dorim să campăm și seara următoare.
Erg Chebbi, la apus
Campăm și în deșert, traversând Erg Chebbi pe cămile, către o tabără de berberi.
Noapte petrecută în tabăra berberă – Erg Chebbi
Schimbăm corturile cu care am sosit din România pe niște corturi arabe mari, încălzite la butelie. Gazul e înecăcios și ne face să lăcrimăm, dar avem duș în cameră, iar asta e un lux când ești nomad. Prioritățile se reorganizează destul de iute când călătorești așa. „La ce ne uităm astăzi?”, „Ce gătim la cină?” devin „Unde rămânem peste noapte?”, „Suntem în siguranță aici?”, „Care este cel mai apropiat loc de unde putem lua apă?” ori „Ce anume ne-ar fi util să păstrăm din recipientele în care a fost ambalat prânzul?”. Iar în deșert un grup sanitar privat poate oricând să șteargă cu buretele lipsa căldurii ori a unei curățenii impecabile.
În inima Marocului – Ait Benhaddou
Peste tot pe unde înnoptăm suntem serviți cu clătite, cu ceai berber și cu o cafea tare care ar pune în încurcătură orice italian. Prânzurile devin opriri pline de entuziasm la măcelăriile de pe marginea drumului, lângă care fumegă grătare înalte și în jurul cărora se strâng toți localnicii la șuetă. Șueta e, în Maroc, treabă de bărbați. Pe ei îi zărești schimbând opinii la o cafea, trăgându-și sufletul la o masă. Chicotesc binevoitori când mă zăresc așezându-mă pe scaun și cerând un ceai. În orașele mici, mai ales, soțiile sunt ocupate cu treburile casei și nu au timp de socializat.
Frumusețea vibrantă a Cheilor Dades
Urcând spre Chefchaouen, tot cu domnii negociem următoarele noastre cazări. Ei ne întreabă de unde venim, încotro călătorim și cum e în România. Campăm într-o livadă imensă ori lângă o fermă bio, alteori suntem refuzați – în Maroc este nevoie de o autorizație specială ca să poți primi călători cu cortul. Dar toată lumea se grăbește să ne ofere soluții alternative – o cazare mai ieftină, o sugestie referitoare la o locație potrivită.
Măreție și eleganță – Moscheea Casablanca, un simbol al splendorii marocane
În Casablanca, rămânem într-un camping la malul oceanului. Valurile se sparg întreagă noapte cu un sunet asurzitor. Dar temperaturile rămân pozitive, gazda ne așază lângă dușuri, ne facilitează accesul la câteva prize și asta e, în sine, o mică victorie. Am învățat repede să suplinim lipsa confortului de acasă cu obiceiul de a profita de orice oportunitate. Chiar azi, Ari, care călătorește cu mine, a rugat bucătarii de la restaurantul unde ne luăm prânzul să ne fiarbă niște paste pe care le cărăm după noi încă din Marrakesh. Nu știu dacă mi s-ar fi părut firesc să fac asta acasă, dar aici nu avem aragaz și Primusul pe care l-am adus din România este inutil – buteliile din Maroc nu se potrivesc pentru genul asta de arzător. Și, chiar dacă s-ar fi potrivit, nu știu dacă aș fi avut curajul de a sui o butelie marocană în Duster – toate arată ca niște mingi proaspăt recuperate de pe terenul de fotbal: turtite pe toate părțile.
Uneori, asta înseamnă camping
Acum ascultăm valurile și mâncăm pastele reci, amestecate cu niște sosuri condimentate nefamiliar, sorbind vin ieftin din pahare de plastic cu picior. Curtea e plină cu pisici, găini și păuni, liberi să se plimbe pe unde doresc. La fel cum ne simțim și noi zilele astea. Am ocolit Dades Gorges, am trecut pe lângă Merzouga, am urcat să vedem pădurile de cedru pline cu maimuțe, iar acum ne întoarcem în Marrakesh.
Aglomerație mare în Casablanca
Două zile punem sacii de dormit la păstrare și înnoptam într-un riad de la marginea orașului. Poate că o săptămână fără un pat și-o pernă nu pare mult, dar mi-a lipsit să îmi fie cald și să fie moale, să mă pot rostogoli în voie și să mă așez la masă să lucrez. La fel cum o să îmi lipsească și acasă să fie liniște și să văd stelele, mai multe decât niciodată în nopțile din deșert.
Viața la Curte în Maroc
M-am obișnuit să adorm când apune soarele și să mă trezesc la răsărit, să văd cum primele raze topesc gheața firavă care se formează pe pânza cortului peste noapte. Să fiu transportată, de colo colo, în cele mai stranii moduri. Să trag la marginea drumului pentru un espresso (pentru că da, în Maroc oamenii își servesc cafeaua la marginea drumului, lângă un pick-up truck echipat cu espressor, care vinde cea mai bună cafea la 2 lei ).
Mi se pare puțin nefirească civilizația: gălăgia din piețe, prețurile și vrăjitorii de cobre care cântă pentru oricine e dornic să vadă și să asculte. În camping-uri, cu 10 euro de persoană, dormi și mănânci pe săturate dimineața. Aici lucrurile s-au emancipat.
Se simte minunat să fii nomad în Maroc. Dacă ceri un sfat, încerci să păstrezi un zâmbet și să respecți niște reguli de bun simt, vei fi mereu în siguranță. Adesea oamenii fac acte de bunăvoință uimitoare: opresc lângă tine pe marginea drumului să se asigure că ești în regulă sau îți dăruiesc alimente, dacă nu găsești mărunțișul corespunzător. Condițiile sunt mai modeste decât la noi, dar localnicii își deschid casele cu generozitate. Și-s niște oameni frumoși, care știu să se bucure și să facă cel mai grozav tajine.
Pe Ramona o găsiți și aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
