“Când iubești pe cineva, nu îl iubești tot timpul, exact în același mod, de la un moment la altul. Este o imposibilitate. Este chiar o minciună să pretinzi asta. Și totuși, exact acest lucru îl cerem cei mai mulți dintre noi. Avem atât de puțină încredere în fluxul și refluxul vieții, al iubirii, al relațiilor. Sărim de bucurie la fluxul valului și ne opunem îngroziți la retragerea lui. Ne temem că nu se va mai întoarce niciodată. Insistăm pe permanență, pe durată, pe continuitate; când singura continuitate posibilă, în viață ca și în dragoste, este în creștere, în fluiditate – în libertate, în sensul că dansatorii sunt liberi, abia se ating când trec unul pe lângă celălalt, dar sunt parteneri în aceeași poveste.
Singura siguranță reală nu este în a deține sau a poseda, nu în a cere sau a aștepta, nici măcar în a spera. Siguranța într-o relație nu constă nici în a privi înapoi cu nostalgie la ceea ce a fost, nici la ceea ce ar putea fi cu frică sau anticipare, ci în a trăi în relația prezentă și a o accepta așa cum este acum.
Relațiile trebuie să fie ca niște insule, trebuie să le acceptăm pentru ceea ce sunt aici și acum, în limitele lor – insule, înconjurate și întrerupte de mare și vizitate și abandonate continuu de maree.” ~Anne Morrow Lindbergh, Cadou de la mare
Gift from the Sea (1955) a fost o carte foarte populară și Anne a devenit o figură inspirațională pentru multe femei americane. Potrivit Publishers Weekly, Gift from the Sea a fost una dintre cele mai bine vândute cărți de non-ficțiune din anii 1950.
Anne a fost scriitoare și aviatoare (aviatrix), soția aviatorului pionier Charles Lindbergh (cel care a zburat solo peste Atlantic), cu care a făcut multe zboruri de explorare. În 1929, Anne Lindbergh a zburat singură pentru prima dată și în 1930 a devenit prima femeie americană care a primit licența de pilot de planor. În anii 1930, Charles și Anne au explorat și cartografiat împreună rute aeriene între continente. Cei doi au fost primii care au zburat din Africa în America de Sud și au explorat rute polare din America de Nord spre Asia și Europa.
Există o carte, Soția aviatorului, o ficțiune biografică excepțională scrisă de Melanie Benjamin, bestseller New York Times, scoasă de editura Humanitas Fiction. Care se citește dintr-o suflare. Talentată la scris, premiată, văzută ca o viitoare mare scriitoare, îl întâlnește pe eroul Americii și toate visele ei sunt puse în așteptare. Se mărită, devine “echipajul lui”, dar rămâne mereu în umbra lui. Însă Anne n-a fost niciodată o simplă umbră… Trebuie să citiți cartea. 🙂 Femeia care scria fragmentul acesta a avut parte de toate durerile (le-a fost răpit primul copil de nici doi ani și deși au plătit răscumpărarea, răpitorul l-a omorât) și dezamăgirile posibile în căsnicie, culminând cu aflarea infidelităților de durată ale lui Charles. Eroul a dus o viață dublă din care au rezultat șapte copii! Pe lângă căsnicia oficială cu Anne, Charles a mai avut alte trei familii, în Berlin… Când a scris Gift from the Sea, Anne nu știa toate acestea…
Citiţi şi
Zece ani într-un nebunesc triunghi amoros celebru
Femeia care a iubit toată viața doi bărbați
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.