“Trecem peste faptul că LA Confidential a ratat Oscarul în favoarea Titanicului şi că Englebert Humperdinck l-a împiedicat pe Penny Lane să ajungă No. 1: cel mai grav eșec cultural – viu încă în memoria colectivă a Americii – este faptul că Philip Roth nu a câștigat încă premiul Nobel pentru literatură”, scria The Guardian, cerând Academiei Suedeze să corecteze nedreptatea.
Controversa a fost reluată în fiecare an, în 2007, 2008… până la această ediție, când șansele lui Roth par reduse de o conjunctură politică. Sau poate tocmai de aceea șansele lui cresc: pe de-o parte pentru că ultimii ani de Nobel au adus doar surprize, pe de alta – pentru că Academia și-ar putea dori să evite noi comentarii legate de o eventuală agendă politică. După ce au fost epuizate speculațiile legate de listele caselor de pariuri, discuțiile în jurul Nobelului pentru literatură au ajuns în impas. Academia Suedeză dezvăluia aseară, în sfârșit, data la care va fi anunțat câștigătorul – joi, 6 octombrie. Juriul deliberează “cu ușile închise”, secretele sunt atent păstrate, nimeni nu poate estima altfel decât încercând să ghicească. Să fi venit cu adevărat vremea lui Philip Roth? Analist de geniu al timpului său și al sufletului uman, pentru mulți este încă un mister de ce cel mai bun romancier al Americii nu a fost recompensat până acum cu un Nobel. Nu că nu i-ar fi fost recunoscut talentul: a primit cel puţin o dată fiecare dintre premiile literare majore din Statele Unite, iar operele lui complete au fost publicate de Biblioteca Americii. Totuși, consideră critica americană, ar cam fi timpul ca geniul său să capete o platformă globală. Doar că nu este un moment potrivit pentru asta, spun cei care se așteaptă ca “primăvara arabă“ să încline anul acesta balanța, caz în care singura variantă credibilă este poetul sirian Adonis.
Revoltele din lumea arabă sunt, însă, un subiect fierbinte și în cazul Nobelului pentru Pace, unde sunt luați în discuție și activiștii egipteni Abdel Israa Fattah și Ahmed Maher, cei care în 2008 au fondat pe Facebook grupul pro-democraţie care avea să joace un rol esenţial în mobilizarea generală pentru proteste. Pe “listă” se află și Wael Ghonim, director de marketing pentru Google, care i-a sprijinit pe protestatarii din Piaţa Tahrir, sau bloggerul Lina Ben Mhenni, care a criticat regimul tunisian înainte de declanșarea revoltelor. În plus, spun scepticii, dacă Academia Suedeză ar dori să demonstreze că nu există o agendă politică în cazul premiului pentru literatură, Adonis ar fi, de fapt, în dezavantaj. Cercurile literare americane, însă, au propria agendă: “Am putea să încetăm cu prostiile și șă-i dăm premiul Nobel lui Philip Roth înainte să moară?”, scria “The Millions” într-o scrisoare deschisă. “Philip Roth este cel mai inteligent scriitor în viață în America, iar opera lui, bună sau rea, genială sau puerilă, reprezintă unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care această țară le-a produs vreodată”.
Cinci ani de mari surprize la Nobel
Mario Vargas Llosa (născut în 1936, în Peru) a câştigat Premiului Nobel pentru Literatură în 2010, pentru meritul de a fi “cartografiat structurile puterii şi pentru imaginile tranşante în care a surprins rezistenţa individului, revolta şi înfrângerea”. Llosa devenea, astfel, primul laureat Nobel care să-i fi tras vreodată un pumn altui laureat Nobel, Gabriel García Márquez (un incident celebru petrecut în 1976). Scriitorul s-a arătat el însuși surprins de alegerea Academiei, în timp ce o parte a criticii și-a menținut opinia că Philip Roth merita, de fapt, distincția.
Herta Muller (născută în 1953, în România) a câștigat, în 2009, premiul Nobel pentru Literatură pentru “concentraţia de poezie şi franchețea prozei în modul de a descrie universul dezrădăcinaților”. A fost un Nobel împotriva Securității, așa cum avea să spună laureata în nenumăratele sale intervenții publice. Dar nu a fost un premiu pentru România – așa cum tot ea avea să repete. O parte a presei străine a văzut acest premiu ca pe o decizie a Academiei, la aniversarea a 20 de ani de la căderea Zidului din Berlin, de a obliga întreaga lumea să conștientizeze ororile dictaturii comuniste, prin opera acestei autoare, urmărită și cenzurată în țara sa. Marele favorit al ediției era, de fapt, scriitorul israelian Amos Oz.
Jean-Marie Gustave Le Clezio (născut în 1940, în Franța) a câștigat Nobelul în 2008, pentru meritul de a fi “inventatorul unor drumuri, aventuri poetice și extaz senzual, explorator al umanității de dincoace și de dincolo de civilizația dominatoare”. Decizia Academiei i-a surprins pe cei care îi recunoșteau meritele scriitorului francez cu rezerva că acestea nu l-ar fi recomandat, totuși, pentru un Nobel. „Pe această planetă, am acest sentiment că sunt nimic, iar literatura îmi serveşte să exprim asta. Dacă riscam să filozofez, s-ar fi spus despre mine că sunt un biet epigon al lui Rousseau, care n-a înţeles nimic“, spunea Le Clézio.
Doris Lessing (născută în 1919, în Iran – dar locuiește în Marea Britanie) a primit Nobelul în 2007, pentru talentul de “a povesti experienţa feminină, o autoare care, cu scepticism, foc și forță vizionară, s-a aplecat asupra unei civilizaţii divizate”. Despre Doris Lessing se vorbea ca posibilă candidată la Nobel încă din 1975, dar abia în 2007, cand avea 88 de ani, juriul Academiei Suedeze a recompensat opera ei monumentală: peste 20 de romane în genuri diferite, de la subiecte istorice, de familie, psihologice, politice, la SF, dar și nuvele, piese de teatru, eseuri sau poeme. Doris Lessing a fost cea de-a 11-a femeie căreia i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură (acum sunt 12, cu Herta Muller).
Orhan Pamuk (născut în 1952, în Turcia) a primit Nobelul în 2006, pentru că, “în căutarea sufletului melancolic al orașului său natal, a găsit simboluri noi ale ciocnirii interculturale”. Era exact anul în care scriitorul scăpa de un proces început în 2005, care stârnise serioase îndoieli cu privire la libertatea de expresie în Turcia. Pamuk a fost acuzat pentru o declarație dură citată de presa elvețiană: “Treizeci de mii de kurzi şi un milion de armeni au fost ucişi pe aceste meleaguri şi nimeni, cu excepția mea, nu îndrăzneşte să vorbească despre asta”.
Micul ghid de Nobel
Premiul Nobel pentru Pace se decernează la Oslo, în Norvegia, în timp ce celelalte premii sunt acordate în Stockholm, Suedia. La gala de la Stockholm, fiecare laureat al Premiului Nobel primește distincția din mâinile Majestăţii Sale, Regele Suediei. În Oslo, preşedintele Comitetului Nobel norvegian înmânează Premiul Nobel pentru Pace, în prezenţa regelui Norvegiei. Urmărit de întreaga lume, laureatul primește o medalie, o diplomă şi un document care să confirme valoarea premiului. Medaliile pentru chimie, fizică, fiziologie sau medicină sunt identice: poartă imaginea lui Alfred Nobel şi anii săi de viață (1833-1896). Portretul apare și pe Medalia Premiului Nobel pentru Pace şi pe cea pentru Premiul în Ştiinţe Economice, dar cu un design uşor diferit. Imaginea de pe revers variază în funcţie de instituţia de atribuire a premiului. Toate medaliile făcute înainte de 1980 au fost din aur de 23 carate. Astăzi, ele sunt facute din aur de 18 carate, placat cu aur de 24 carate. Fiecare Diplomă Nobel este o operă de artă unică, creată de artişti, mai ales caligrafi, suedezi şi norvegieni. Diploma care însoțește premiul pentru literatură este scrisă pe un pergament, amintind de cele utilizate de ilustratorii de carte medievală. Premiul Nobel 2009 a favut o valoare în bani de peste un milion dolari. Până în 1968, premiul putea fi împărțit, teoretic, de mai mult de trei persoane, deși asta nu s-a întâmplat în practică. În anul 1968, această secţiune din statut a fost actualizată, cu precizarea că “în nici un caz un premiu nu va putea fi împărţit de mai mult de trei persoane”. Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură este decis de către Academia suedeză în spatele uşilor închise, fapt care i-a încurajat pe unii să conteste prestigiul distincției.
Citeşte şi aici.
Citiţi şi
Gabo – înainte de Garcia Marquez
Cine ți-a spus că trebuie să te dezbraci ca să faci dragoste?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
