Întotdeauna mi-am dorit o relație sinceră de prietenie, ȋncă mai sper ȋntr-o relație ideală.
Este foarte dureros atunci când cineva, nu ȋți spune pur ṣi simplu “nu te iubesc” sau ȋți dă de ȋnțeles că ȋṣi doreṣte o relație “strict colegială”.
Te loveṣti zilnic de acelaṣi cadru protocolar ȋn care trebuie să te adresezi cu dvs.; ȋn timp ce ți-ai dori să o poți ȋmbrățiṣa măcar cu privirea, să ȋi spui din toată inima “te iubesc, ești totul pentru mine!”. Începe să ȋți fie teamă să o priveṣti, pentru a nu fi greṣit ȋnțeles.
La fel de dureros este ṣi faptul că nu are curajul pentru o relație sinceră de comunicare, indiferent de opțiunile prezente sau viitoare.
Mi-aṣ dori să o pot sprijini ȋn tot ceea ce face, dar cum să ȋi spun atâta timp cât nu mă lasă nici să o cunosc.
Simt că o iubesc cu inima, dar nu ȋi pot spune – cuvintele sunt oricum de prisos.
Mi-aṣ dori să ne spunem pe nume, să fim mai apropiați; mi-a apărut o singură dată ȋn vis, dar ṣi atunci parcă se ascundea de mine continuându-ṣi drumul. Nu mi-aṣ dori să mimeze zâmbetul sau fericirea, cu stângăcie ṣi frustrare, ȋmi doresc să radieze de fericire ṣi să ne bucurăm ȋmpreună de viață.
Guest post by Anonim
Curaj! Și tu poți scrie pe Catchy. 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
