Am ieșit din mama fudulă, cu un ochi pentru frumos și altul pentru lux. Între timp, m-am mai căpătat cu alți doi, cât să îmi lărgesc orizonturile și să fac loc realității, deh! În stadiul de drac de copil, când nu mă jucam cu puța-n țărână cu ceilalți scaraoțchi de la bloc, luam la probat toată garderoba maică-mii. Când venea biata femeie de la serviciu, mă găsea negreșit în fața oglinzii, musai pe tocuri și fardată cu unica ei trusă de machiaj, marca Lambada, pe care ajunsese să o țină sub cheie și pentru care legasem o strânsă prietenie cu colțul de rușine. Prima carte care mi-a trecut prin mâini încă dinainte să dezleg tainele cititului a fost almanahul “Neckermann”. Fascin pur, nu alta!
În fine, pe repede înainte, karma a ținut să îmi amintească la fiecare pas că nu-mi curge sânge albastru prin vene și să-mi scrie în frunte cu litere de-o șchioapă “ai de capu’ tău de sărăcie care ești tu!”. Asta n-a știrbit totuși din dragostea mea pentru frumos și, deși teoria că haina îl face pe om mi s-a impregnat adânc între urechi, am preferat să rămân o neica-nimeni autentică, în loc să-mi iau și eu ca toată feșionista respectabilă, Vuittonuri și Chaneluri de la obor.
Cum însă mediul online are darul de a face luxul să pară accesibil oricui și iarba din curtea vecinului mai verde decât a ta și cum mă mutasem înapoi în Italia, unde eticheta este la mare preț, iar eu părea că sunt unica de pe tarla fără o gentuță semnată de vreo casă de modă faimoasă, râvna începuse să-mi cam dea târcoale. Coincidența a făcut ca Gucci să relanseze iconicul lor model “Jackie 1961” chiar când flirtam eu cu gândul că poate într-o zi o să ne deranjeze și pe noi niște mii de euro și o să-i transformăm într-un accesoriu indispensabil pentru cărat, îndeosebi, lucruri inutile.
Fairchild Archive/Penske Media/Shutterstock
Se apropia aniversarea zilei mele de naștere și, drept cadou, dădusem comandă de un city break la Firenze (băștinaș, Florența). Tot coincidența a făcut ca Firenze să îi fie și mamă lui Gucci, așa încât orașul este împânzit cu buticurile casei respective.
La insistențele francezului meu, am intrat într-unul dintre acestea și am probat mult râvnita gentuță, în timp ce pielea îmi căpătase nuanțe de rac opărit și pe spate îmi șiroiau șuvoaie de sudoare rece.
– Ti piace?, mă pomenesc trezită la realitate de tac-tu.
– E superbă! Acum hai să o întindem dracului de aici, că mă ia cu leșin.
Cumva, mă simțeam ca o infractoare în acel loc luxos, unde zerourile din coada prețurilor se îngrămădeau precum turiștii de pe litoralul românesc.
– De ce să plecăm?, mă întreabă musiu. Adică bine, plecăm, dar cu tot cu geantă, dacă ești sigură că îți place.
– Da’ de când ai devenit tu așa mână largă, de ești gata să arunci pe geam aproape munca ta pe o lună? Hai să plecăm, până nu mă răzgândesc și te fac la portofel, fraiere!
Și duși am fost. Bineînțeles că la scurt timp m-au năpădit regretele că am ratat șansa vieții, bineînțeles că francezul și-a făcut datoria de a insista să mi-o cumpere, insistență însoțită de mesajul “alta nu mai pupi de la mine în viața asta” și bineînțeles că, o săptămână mai târziu, de brațul meu atârna Jackie.
Au trecut mai bine de doi ani de atunci și pot număra pe degetele de la mâini ocaziile în care am scos-o în lume pe prima doamnă (pentru profani, numele i se trage de la Jackie Kennedy). În restul de 775 de zile, am ținut-o frumos la cutiuță. Nu, nu de teama uzurii, ci de rușine. Zic că prea face notă discordantă cu autoarea.
Toate articolele autoarei, aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
De ce să alegi o haină de blană chinchila: Eleganță și confort într-o singură piesă
Doamna Chiajna, conducătorul mai mult temut decât iubit
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
