Odată cu Women Talking începe o nouă dezbatere despre #MeToo, despre o colonie religioasă patriarhală îndepărtată – care ne amintește că lumea din The Handmaid’s Tale de Margaret Atwood – și există într-adevăr, mai literal decât putem crede. Pelicula, semnată de Sarah Polley, le are în rolurile principale pe Rooney Mara, Claire Foy, Jessie Buckley și Frances McDormand. Astfel, filmul narează povestea unei comunități în care violul și ideile patriarhale fac legea, în timp ce o excelentă distribuție (în principal feminină) dezbate repercusiunile brutalității. Intuitiv, lungmetrajul identifică cele mai întunecate spații ale violenței și supraviețuirii și încearcă să ofere femeilor ‘o voce’ acolo unde nu aveau; așa cum vedem și în deschidere, e vorba doar despre „un act de imaginație feminină”. Chiar dacă este prea expozitiv și lipsit de scene veritabil dramatice, rămâne o calmă modalitate de a aborda probleme etice. Women Talking este o adaptare după un roman al lui Miriam Toews, care a jucat ea însăși un rol în filmul lui Carlos Reygadas Silent Light, plasat într-o comunitate menonită din Mexic.
În fapt, se bazează pe un caz (oribil!) de viol în masă, petrecut în realitate într-o comunitate religioasă menonită din Bolivia. Se presupune că, pe o perioadă de patru ani sau mai mult, bărbații ‘cu frică de Dumnezeu’ au pulverizat spray anestezic pentru animalele de la fermă în dormitoarele soțiilor, fiicelor și mamelor adormite și le-au violat; mai târziu au dat vina pe ‘Satana sau pe imaginația propriilor femei’. Faptele din viața reală sunt înfiorătoare. Practic, între 2005 și 2009, 150 de femei și fete tinere au fost drogate și apoi violate de bărbați, în comunitatea lor retrasă menonită din Bolivia. Femeile se trezeau fără idee despre ceea ce li s-a întâmplat, dar nu puteau să nu vadă sânge pe cearșafuri și picioare sau să-și observe lenjeria. Vârsta victimelor se întindea între 5 și 65 de ani. Deși în comunitățile închise lucrurile sunt bine tăinuite, de data aceasta, bătrânii comunității (toți bărbații) au raportat crima autorităților boliviene. Evenimentul-proces, în care victimele s-au prezentat să depună mărturie, a fost o senzație. Opt bărbați au fost condamnați la 25 de ani de închisoare. Versiunea cinematografică nu specifică o locație. Acest vag reflectă atât universalitatea temelor poveștii, cât și ceea ce femeile știu despre lumea seculară. Educația femeilor a fost minimă, dar înțelepciunea lor, dobândită prin munca agricolă și casnică, creșterea copiilor, rugăciune și intuiție, este vastă.
În orice caz, filmul imaginează o situație în care femeile sunt lăsate singure la ferma lor pentru a discuta despre ceea ce s-a întâmplat, în timp ce bărbații (aparent, aproape toți) au plecat în cel mai apropiat oraș pentru a plăti cauțiunea. Câteva flashback-uri la consecințele unora dintre atacuri sunt suficiente pentru a le transmite groaza.
Femeile se întâlnesc în hambar și discută despre opțiunile lor, rezumate la trei:
1) Nu face nimic
2) Stai și luptă
3) Părăsește comunitatea.
Deci, femeile trebuie să voteze trei opțiuni: să nu facă nimic, să rămână și să lupte sau să fugă din comunitate. De asemenea, ele trebuie să decidă dacă ar trebui să-și ierte atacatorii, fiind asigurate de bătrâni că, dacă nu o fac, vor fi excomunicate și ‘excluse din cer’. Angry Salome (Claire Foy) vrea să lupte și să-i distrugă pe misogini, dar atitudinea celorlalte, printre care Mariche (Jessie Buckley), Ona (Rooney Mara), Greta (Sheila McCarthy) și Agata (Judith Ivey) diferă puțin. De asemenea, ele l-au invitat la dezbatere și pe un fost apostat, amabilul și timidul August Epp (Ben Whishaw). Acest personaj din cartea lui Miriam Toews fusese invitat pentru a redacta procesele-verbale, fiindcă niciuna dintre femei nu știa să citească sau să scrie. Redactarea „proceselor-verbale” este un dispozitiv artificial, dar este principiul de organizare al cărții. Întreagul volum este alcătuit din minutele lui August: gândurile sale, digresiunile sale în propria sa istorie în cadrul grupului și pasiunea lui pentru una dintre femei. Adaptarea cinematografică a lui Sarah Polley înlătură câteva straturi ale acestui artificiu: August (Ben Whishaw) este prezent, mâzgălind ceva, dar nu el este naratorul, dar pasiunea lui August pentru visătoarea optimistă Ona (Rooney Mara) este vizibilă. August nu poate pătrunde în viața lor interioară, așa că scrie doar ce spun și ce fac. O parte din distanța impusă încă rămâne în această adaptare cinematografică.
Există momente în care aceste personaje seamănă cu niște liberali, iar în altele, discuția femeilor sună – adesea – ca un fel de simpozion socialist creștin. Cu toate acestea, filmul ne provoacă (indirect) să luăm în considerare ce s-a întâmplat cu victimele reale. Viețile acestor femei ne-au schimbat convingerea sau ne-ajută să făcem diferența? Nimeni nu poate omite întrebarea firească: „A făcut diferența cazul Harvey Weinstein?”. Încă, rămâne o întrebare deschisă. Ca într-un soi de 12 Angry Men – versiunea femeiască – și în acest film orice se decide le va afecta pe toate eroinele. Unele dintre dezbateri se îndreaptă spre spiritual: singura cale către cer este doar în acel grup, apoi există și alte întrebări despre situația copiilor dacă îi vor părăsi sau în ce moment poți spune „E prea târziu”?.
Din când în când, Women Talking pare să se îndepărteze de la discurs (principala preocupare aici) și se concentrează asupra mâinilor femeilor: în timp ce desenează sau își împletesc părul una alteia. Grația și disciplina acelor activități, precum și creativitatea pe care o exprimă, sunt țesute în filmul în sine, care pare simplu vorbit, aproape până la un soi de «lipsă de artă» și se dovedește a fi la fel de stratificat și răsucit ca o tapiserie țesută manual.
Modul în care femeile ajung la o înțelegere clară a opresiunii și a potențialei lor eliberare este subiectul filmului, o sursă de suspans, emoție și inspirație. Deși multe dintre scene sunt „necinematografice”, intensitatea subiectelor morale și etice permite actorilor din distribuție să conducă povestea mai departe de întreg barajul de cuvinte. Women Talking te obligă să te gândești la situația femeilor, dar te și invită să te bucuri de compania lor. La urma urmei, rădăcina protestantismului este chiar protestul – împotriva autorității arbitrare și nesocotite în numele unui adevăr superior. Women Talking trezește acea idee și o aplică, cu precizie și pasiune, la timpul și circumstanțele noastre. Femeile nu vor milă sau răzbunare. Ele vor o lume mai bună. De ce să nu le asculti?
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Regia: Sarah Polley
Scenariul: Sarah Polley după romanul Women Talking de Miriam Toews
Montajul: Christopher Donaldson și Roslyn Kalloo
Imaginea: Luc Montpellier
Muzica: Hildur Guðnadóttir
Distribuția:
Rooney Mara – Ona
Claire Foy – Salome
Jessie Buckley – Mariche
Judith Ivey – Agata
Ben Whishaw – August
Frances McDormand – Scarface Janz
Sheila McCarthy – Greta
Michelle McLeod – Mejal
Durata: 104 min.
Citiţi şi
Rooney Mara va fi Audrey Hepburn
O tragedie umană în clarobscur – Nightmare Alley
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
