Pentru că se apropie Sărbătorile Pascale, iar cei mici se gândesc deja la… iepuraș, m-am gândit să împărtășesc cu voi o amintire hazlie, de pe vremea când și nepoțelul meu coresponda cu ghidușul urecheat, aducător de daruri.
Ce m-a făcut să scriu azi despre iepurașul de Paște a fost un mesaj pe WhatsApp, trimis de soră-mea.
În timp ce cotrobăia prin sertarul cu acte a găsit, iată, pe lângă documentele oficiale de care avea nevoie, și câteva bilețele, adevărate „comori de-ale copilăriei”. Ce idee bună a avut, în urmă cu mult timp, pe când fiul ei abia învățase să țină creionul în mână (având în jur de patru ani), să păstreze câteva „dovezi” ale imaginației și trăirilor lui de atunci! Dovezi care, odată cu trecerea vremii, ne fac să privim cu nostalgie spre anii copilăriei și să zâmbim cu duioșie. Aceste “comori” sunt poate, pentru alții, doar niște bucăți de hârtie. Însă, pentru o mamă, se pare că-s fărâme de fericire.
Cât de inocenți și sinceri pot fi copiii! Și cât de simplă e lumea lor! Până la urmă, printre nevoile lor de bază se numără iubirea, jucăriile și… ceva dulce.:)
Biletul găsit de soră-mea n-a fost unul obișnuit. Se pare că în anul acela, nepotul meu nu-i trimisese în prealabil vreo scrisoare iepurașului, spre a-i solicita darurile mult dorite, ci îl lăsase pe îndrăgitul pufos să-i aleagă… ce-l tăiase capul. Fapt ce a dus la întocmirea ulterioară, din partea băiețelului, a unei… scrisori de sugestii și reclamații. 🙂
Mi-am amintit și eu cum îi trimiteam scrisori lui Moș Crăciun, când eram mică. Și cum m-am revoltat într-un an, pentru că el, Moșul cel generos, nu catadicsise să-mi aducă nicio jucărie! Doar că eu n-am putut să-i spun în față ce m-a deranjat, că așa fusesem învățată de bunica: „calul de dar nu se caută la dinți”. Astfel că… am strâns din dinți și am căutat să-mi ascund dezamăgirea.
Însă, vedeți voi, se pare că Moș Crăciun mă cunoștea destul de bine, așa cum probabil cunoaște fiecare copil. Și, urmărindu-mi reacția, după ce și-a vărsat sacul plin de hăinuțe colorate (pe care nu știu de unde le putuse aduce atunci, în perioada comunistă), m-a tras de limbă și a aflat că dezamăgirea mea era legată de faptul că nu primisem jucării. A remediat singur situația a doua zi, spre încântarea mea, trimițându-mi un pachet special ce conținea mingi, baloane și păpuși. I-am fost tare recunoscătoare, iar mama își amintea, zâmbind, că atunci când eram întrebată de cunoscuți ce am primit de la Moș Crăciun, nu menționam decât jucăriile.
Așa că, recunosc, l-am înțeles pe Darius, nepotul meu, care într-una din scrisorile adresate Moșului, îi specificase, cu pix roșu: „Nu accept haine!”
M-a amuzat mesajul lui explicit și, când l-am întrebat cum de s-a gândit la așa ceva, mi-a răspuns cu o sinceritate de care cred că doar copiii născuți la mult timp după Revoluție, pot da dovadă:
– Nu vreau haine. Haine îmi cumpără părinții oricum, pentru că știu că am nevoie de ele. Eu, de ocazii speciale, vreau doar jucării!
Mi s-a părut destul de just răspunsul lui, astfel că nu mi-a rămas decât să zâmbesc. Și totuși, astăzi, când am primit, netam-nesam, WhatsApp-ul soră-mii, vă mărturisesc că am izbucnit în râs. Mesajului nepotului meu către iepuraș a fost (re)descoperit, întâmplător, de soră-mea, la o distanță de… 18 ani de când a fost scris!
Și acum, eu încă nu știu dacă nu m-am putut opri din râs minute bune doar pentru că era vorba de nepotul meu, sau biletul e într-adevăr atât de simpatic, întocmai ca mintea oricărui copil inocent, de grădiniță, care abia a învățat să scrie cu litere mari, de tipar, nefăcând încă cunoștință cu cratima sau cu alte reguli gramaticale, dar care deja știa să spună clar și răspicat ce își dorește, semnând, totuși, cu numele de alint.
Mica scrisoare, vă spun, n-a protejat deloc sentimentele bietului iepuraș. Acest lucru, mie, chiar și în copilărie, mi-ar fi fost imposibil, întrucât eram învățată să răspund “cum se cade”, nicidecum cum gândeam sau simțeam. Așa cum probabil eram educați cu toții odinioară. Așadar, biletul suna așa: „Iepure, nu mi-a plăcut deloc tricoul. Dacă mai aduci tot haine, mai bine nu mai veni. Dasi”. 🙂
Altfel, iepurași cât mai generoși sper să avem, în curând, cu toții! Care să ne aducă mai ales iubire, sănătate, pace și… ceva dulce! 🙂
Vă spun, e bine să știm de pe acum ce anume îi cerem, că nu știu, zău, dacă mai are rubrica de… reclamații. 🙂
Ramona este autoarea cărților Nu mai caut succesul și Cea mai fericită zi.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
