Pe 25 februarie, pe contul domnului Mihai Șora a apărut postarea care anunța plecarea lui din această lume la 106 ani. Primul sentiment a fost de surpriză, de neîncredere. Îl credeam etern.
“Iubitule,
ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.
Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin.
E frig fără tine, iubitule.
Aziul”
Aziul este scriitoarea Luiza Palanciuc-Șora care i-a devenit soție în urmă cu nouă ani și cu care a trăit o poveste de dragoste de senectute aproape neverosimilă. Luiza i-a fost companion intelectual pe măsură și i-a purtat exemplar de grijă. Dacă vi se par nepotrivite cumva cuvintele ei și vă gândiți că la o diferență de vârstă de peste o jumătate de secol nu poți simți așa, mă tem că nu prea știți multe despre dragoste…
Sentimentul explorator al ființei, postare făcută pe 29 ianuarie 2023
„M-am născut îndrăgostit. Adică deschis, avid de a vedea ce e bun și frumos în jurul meu și a încerca să fac și eu ceva bun. Nu e meritul meu. E meritul celor care m-au precedat, părinții, bunicii, străbunicii. Mă simt solidar cu ei și cu toată spița familiei”.
“Sunt dintre cei care cred în forța binelui: binele discret, dar sigur, autentic și statornic, fără trâmbițe de la catedră; binele care nu este nici medalie de agățat pe piept, nici coroniță ori prilej de trufie: binele comun. Fiți buni. ”
21 februarie, dimineața
“Bună dimineața, copii!
Că Bellezza și Bruttezza sunt legate știm deja. Esențial e să nu le gândim și așezăm pe aceeași treaptă, la același nivel sistemic, ideatic. Și nu, cea dintâi nu câștigă întotdeauna în conflictul cu cealaltă, oricât de încrezători am fi sau bătăioși când trebuie salvată. E ceea ce spunea cândva Aron despre democrație: trebuie să fii naiv sau desprins de realitate ca să crezi că democrația are mereu câștig de cauză, că rațiunea este – din capul locului și pentru totdeauna – victorioasă. De aceea, insista Aron, trebuie 𝐬𝐚̆ în𝐚𝐫𝐦𝐞𝐳𝐢 În𝐭̦𝐞𝐥𝐞𝐩𝐜𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 [«armer la sagesse»]. Cu alte cuvinte: să nu cedezi nimic statelor totalitare, nici militar, nici în planul ideilor.
Ce are mai de preț Europa sunt tocmai mințile cetățenilor ei; în ele se află resursele, din ele vin și bunăstarea, și tehnologiile, libertățile individuale și pacea. 𝐄𝐥𝐞 trebuie protejate cu orice preț de toxinele propagandei statelor totalitare, de veninul și falsurile distilate în presa aservită, de ideologi și extremiști care abia așteaptă să ajungă la putere. Mințile oamenilor, așadar, discernământul și capacitatea lor de înțelegere sunt adevărata miză a acestui secol, pentru lumea liberă.
Și iată de ce, dacă aș fi librar, aș pune cărțile de logică, de filozofie și istorie la intrare, în locuri vizibile… Nu înghesuite la etajul doi (spre care arăt acum cu degetul, scuze), unde nu urcă toată lumea.
Zi senină tuturor.”
„Condiția primă și cea mai importantă, de fapt, este actualizarea propriului potențial. Să dai din tine tot ce poți.”
În 2018, la Timișoara, a scris despre orașul unde s-a născut așa:
„Unde am aflat că Pământul e rotund;
unde i-am citit pe Homer, pe Sfântul Augustin, pe Dante, Tolstoi și Kant (și pe alții) pentru întâia oară;
unde Tata m-a învățat primele constelații
și unde un înger s-a așezat pe umerii mei (iar de atunci nu m-a părăsit niciodată);
unde Mama mă aștepta în prag, frumoasă, înțeleaptă și bună;
unde m-am îndrăgostit de Mariana
și unde am înmormântat-o;
unde am hotărât că voi studia filosofia
și unde m-am căznit la pian;
unde am stricat prima bicicletă
și am reparat primul ceas;
unde am înțeles că oamenii sunt și Raiul, și Iadul (mai ales Raiul);
unde am auzit vorba «Maga nem tud milyen ember volt ez!» («Domnia ta nu știe ce fel de om a fost acesta!»), rostită de un catolic maghiar la catafalcul Tatălui meu, preot ortodox;
unde, în 1989, un om a strigat „Jos comunismul!“, iar strigătul lui ne-a dat și nouă curaj.
Unde, pe o pajiște înflorită, într-o dimineață de vară, L-am întâlnit pe Dumnezeu și am înțeles tot ce era de înțeles pe Pământul acesta rotund.
Unde, cu secolul în spate, am venit să plantez o girafă.”
Acum, cu secolul plus încă șase ani în spate, a plecat pe drum de zăpadă neîncepută. Curând, curând, va dispărea din vedere, dar rămâne atât de mult în urma lui încât, practic, el nu va fi plecat. Ne-au rămas umorul lui fin, exemplul de tenacitate, de vitalitate inepuizabilă și încăpățânarea de a nu renunța la principii.
Citiţi şi
Mihai Șora, influencerul de 103 ani
Ce crede autorul spotului cu Mihai Șora
Despre „Țară. Țară de adopție”, cu 17 scriitori de pe trei continente, la Timișoara
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
