Ți-e bine? Ți-a fost bine în ultimul timp? Ți-a fost bine vreodată în viața asta? Îți mai aduci aminte când? Cum era? Cum te-ai simțit? Senzația? Rememorează senzația, emoția, bucuria din acel moment. Nu rememora locul și oamenii. E posibil ca oamenii să nu mai fie în viața ta în acel moment, iar tu să fii în alt loc, poate chiar mai bun. Dar senzația și bucuria să rămână scopul și destinația viselor actuale. Poate greșesc, dar …
Am acceptat aproape oameni doar din teama că voi rămâne singură. Uneori m-am transformat eu în ce nu eram doar ca să nu plece de lângă mine. Am greșit. Într-un fel sau altul adevăratul “eu” iese la iveală și realizezi că legătura cu cel pe care îl doreai aproape e falsă.
Uneori eram atât de drăguță și simpatică de mă minunam eu de mine. Altă dată eram așa dură și rea că mă speriam eu de mine. Și nici pentru o stare, nici pentru alta nu aveam justificare, cel puțin așa mi se spunea. Poate că uneori exact așa era. Era un “test” al rezistenței mele sau a celuilalt. Sau doar stima mea de sine scăzută. Și până la urmă nici o femeie nu explodează când se simte iubită, împlinită și în siguranță lângă cine iubește. Și totuși …
©Urszula Tekieli
Cred că visez cu ochii deschiși de prea multe ori. Dar un lucru știu sigur, ce e menit să fie o să fie, fix și atunci când trebuie, unde și cu cine trebuie, indiferent cât te dai cu fundul de pământ. E grea. Așteptarea e cea mai grea. Aia ne “omoară” și destabilizează. Uneori pune la pământ după mult timp chiar și cele mai puternice caractere.
Și oamenii se retrag, cu sacrificarea propriei fericiri, cu teama că nu pot face față ieșirii din zona de confort, cu riscul suferinței persoanei iubite. Uneori se retrag în singurătatea propriei zone de confort, uneori în singurătatea propriei familii, acolo unde la un metru distanță e “dezastru”.
Femeile renunță să mai viseze la iubire și se concentrează pe copii sau pe aspectul fizic, unele pe făcut zacuscă, altele pe evoluție în carieră. Bărbații se reorientează spre alte “relații”, afișează o familie fericită, se concentrează pe sport și poate pe carieră.
Și ei și ele își ascund până la urmă adevăratele trăiri și ne acuzăm reciproc de neînțelegere și susținere zero, ne învârtim în același cerc vicios și simțim că ne pierdem… că pierdem acel “noi” care ne-a făcut să ne simțim bine.
Și noi și ei poate că uneori dăm prea multă importanță unor oameni ce ne fac mai mult rău decât bine și ignorăm pe cei ce ne vor binele cu adevărat. Poate că iubim prea mult pe cei pe care n-ar trebui și îi dăm la o parte pe cei care ar merita iubiți. Unii stau prea mult în relații incompatibile și se chinuie reciproc. Și poate că totuși iubim pe cine trebuie, fie că e aproape, fie că e departe. Și doare când îl vezi că suferă, și poate că l-ai făcut să sufere chiar tu prin vorbă sau prin faptă, justificată sau nu. Și ai face orice să-ți îndrepți greșeala făcută involuntar, să îl ridici și pur și simplu să îl iubești. Și îl vezi “departe” și se duce tot mai “departe”, se îndepărtează și nu înțelegi de ce. Și ai vrea să faci și să refaci momente, visuri și speranțe.
Și visez și rememorez momentele care m-au făcut să mă simt iubită, fericită și bucuroasă, cu adevărat împlinită. Și încerc să uit când am mimat și “falsificat” trăiri și senzații de teamă și din suferință.
Și visez și rememorez momentele adevărate și visez și sper la repetarea lor, fără sacrificii și cu un “noi” normal, hotărât și real.
Și repet, din păcate repet: ți-e bine? Ți-e bine acolo unde ești? Rămâi acolo sau mergem mai departe?
Guest post by Anonimă
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.