Urmarea la “Îndrăgostiți la 40 de ani“
Dragul meu drag, a venit o nouă zi de 29 ianuarie și s-au împlinit doi ani de când ți-am trimis acel mesaj. Da, doi ani de când am început o frumoasă poveste de dragoste, mult prea frumoasă ca să dureze.
Momentele petrecute împreună în cele șase luni au fost magice, totul a fost atât de frumos – eram doar noi și atât. Parcă fost ieri, știi? Mă și văd stând în pat, dimineața, la 6:30, cu telefonul în mână, așteptând să-mi răspunzi… Am atâtea să-ți spun, dar pentru că refuzi cu desăvârșire să mă suni îți voi scrie aici câteva gânduri.
E un an și jumătate de când am hotărât împreună că fericirea celor de lângă noi e mult mai importantă decât a noastră. Ne-am sacrificat noi și iubirea noastră pentru liniștea celor dragi. Doar că, atunci când am hotărât asta, sentimentele noastre erau atât de puternice încât cu greu am acceptat că noi nu vom putea fi niciodată împreună, nu în viața asta.
E un an și jumătate de când la mine nu s-a schimbat mai nimic, în telefon totul e cum știi, telegram-ul e încă acolo cu ultima noastră conversație, discuțiile noastre de pe whatsapp la care țin atât de mult sunt salvate tot în telefon (nu am reușit sa le pun pe stick, asta trebuia să o facem împreună, remember?), pozele cu noi, mesajele vocale trimise de tine, filmulețele cu Mendeleev, capturile de ecran, toate sunt la locul lor. Mai ții minte cât am râs în seara când îmi explicai cum se face o captură de ecran și eu nu reușeam? Perdeaua de la mine din cameră e la fel, puțin dată într-o parte, exact ca atunci când stăteam la geam și vorbeam cu tine noaptea târziu. Și acum te văd stând la colțul blocului, uitându-te în stânga și dreapta să te asiguri că nu te vede cineva.
(Aaa, știi, “domnul cu pisici”, de care spuneai tu că se uita ciudat la noi și că te urmărea mereu? A murit anul trecut în octombrie. Păcat, era un om tare de treabă.)
Dorm tot cu telefonul sub pernă, ca să-l pot auzi în caz că vrei să vorbim noaptea când nu ai somn. Pe păr mă spăl la fel de des, știu că îți place să miroasă frumos. Dar cea mai mare grijă am de mâini, și tu știi de ce.
Îmi lipsești enorm. Te visez atât de des și mă trezesc cu un dor imens în suflet, dar încerc cât pot de mult să nu te caut, să nu te mai deviez de la ce am hotărât. Uneori, însă, dorul de tine e mai puternic. Și atunci simt nevoia să te aud, să te văd oricât de puțin, să mă asigur că ești bine și atât. Așa că, atunci când te rog să mă suni doar cât să te aud, chiar am nevoie de asta. Și tu nu o faci, nu înțelegi sau pur și simplu nu te interesează.
Nu o faci și simt ca așa mă pedepsești, nu o faci pentru a mă determina să te urăsc, nu o faci pentru că niciodată nu e “momentul potrivit “pentru tine.
Zi-mi și mie, ce se întâmplă dacă mă suni, dacă mă auzi? Și pentru asta te simți vinovat? Să vorbești cinci minute cu persoana pentru care nu demult ai fi făcut orice, cu persoana cu care ți-ai fi petrecut tot restul vieții, cu persoana cu care îți doreai un copil? Să știi că nu exista nici un buton pe care să apeși și să uiți tot, să îngropi tot, să ștergi sentimente. Nu există.
De aceea te rog să mă înțelegi. Nu te mai comporta așa, te rog, mă faci să mă simt mai rău decât sunt, nu merit asta, nu sunt singura vinovată în toată povestea asta. Mă rănești și văd că nu-ți pasă. Ți-am adus lucrurile pe care le aveam de la tine, să scap cumva de tot ce îmi aducea aminte de tine, să încerc să te uit așa cum mi-ai cerut. Dar crezi că am putut? Nu, n-am putut, încă nu pot .
Vrei sa-ți spun ce cred eu de schimbarea ce tocmai ai făcut-o? Eu cred că încerci să fugi de tot, de mine (pentru că știam că acolo mai aveam o șansă să te găsesc când dorul de tine mă scotea din minți), de amintirile pe care le aveai acolo, de acel sărut de la peretele de la intrare, sărut ce nu-l voi putea uita vreodată, de scările care duceau sus la canapeaua pe care ne-am iubit cu atâta pasiune. Îți simt și acum bătăile inimii, da, atât de aproape te-am simțit atunci când mă țineai în brațe și m-ai întrebat “vrei să te duc în brațe până sus”? Mai știi ce ți-am răspuns? Sunt sigură că știi, încerci să fugi de mine, dar de fapt vrei să fugi de tine și de tot ce s-a întâmplat. Poți schimba serviciul, casa, orașul, orice, poți să acoperi cu bolovani toate amintirile astea, dar dacă nu încerci să te împaci cu tine, cu tot, e inutil. Ți-a fost frică, frică să iubești, frică să fii iubit, pentru că ai simțit că dragostea poate fi și altfel, poate fi simțită și altfel. Ți-a fost frică să fii iubit așa cum am făcut-o eu, pentru că nu credeai că poate exista așa ceva. Să dai totul fără să te intereseze de nimic, să pui persoana iubită mai presus de persoana ta. Ți-a fost frică să fii fericit.
ȘTIU, încă ai sentimentul de vinovăție pentru tot ce s-a întâmplat, peste asta treci cel mai greu, știu că te apasă și gândul că, dacă ajungeam mai departe, s-ar fi întâmplat lucruri greu de acceptat, știu și îmi dau seama că oricât m-ai fi iubit, oricât de mult te-aș fi iubit, tot nu cred că am fi reușit să avem o relație liniștită. Vinovăția pe care ai simțit-o de la început nu ne-ar fi lăsat.
Tot ce te rog acum e să încerci să faci pace cu trecutul, cu tot ce s-a întâmplat, fă pace cu tine. Suntem simpli muritori, suntem oameni, greșim, facem uneori lucruri pe care apoi le regretăm, știu ce e în sufletul tău, știu ce e în sufletul meu, dar, nu, nu suntem niște nenorociți.
Vreau să te văd zâmbind, vreau să mă lași să te ajut, vreau să te fac să vorbești cu mine, să te deschizi față de mine, vreau să te știu liniștit , vreau să te fac să înțelegi că nu putem schimba nimic din ce a fost, trebuie doar să acceptăm, să vedem și partea frumoasă pentru că a fost și frumos. Ș nu, nu putem da timpul înapoi.
Fă pace cu trecutul și hai să mergem mai departe. Eu te voi purta în suflet atât cât îmi va fi dat și îți voi transmite mereu numai gânduri bune, liniște, căldură și toată iubirea ce încă ți-o port. Nu știu, nu știu dacă voi putea vreodată să te scot din suflet, din gânduri, din toată ființa mea. Ai fost și ești o persoana extrem de dragă mie, persoană ce are și va avea mereu un loc special in inima mea.
Te rog, vorbește cu mine!
Te rog să înțelegi că ai însemnat și însemni enorm pentru mine, ăsta este motivul pentru care vreau să știu de tine. Nu-și au rostul toate răutățile pe care le tot faci. Nu sțiu ce vrei să-mi demonstrezi, dar chiar nu e cazul, nu despre asta e vorba aici. Așa că păstrează-ți energia pentru altceva. În ultima perioadă m-ai tratat cu lipsă de respect, cu o răutate și o indiferență care m-au speriat, pentru că eu nu așa te-am cunoscut. Nu vreau să cred că așa ești tu. Refuz să cred asta. Te rog, oprește-te. Îți faci rău singur. Vorbește cu mine. Acceptă tot și îți va fi mai ușor, acceptă și poate așa îți vei găsi liniștea sufletească.
Nu poți șterge trecutul așa cum valurile Oceanului Atlantic mi-au șters numele scris de tine pe nisip. Parcă mult prea repede…
Guest post by Raluca
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Invitație la filmul de scurt metraj REFRENUL COPILĂRIEI
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
